“Prefer sa fiu condus de un tiran decat de un hot!”

Sunt ani si ani de cand ma intreb ce-o fi in mintea oamenilor care scuza comunismul. La inceput am zis ca nu e nimic, si ca asta explica misterul. Pe urma, insa, m-am prins ca alesesem the easy way, asa c-am reinceput sa ma gandesc la "chestie" si sa caut un raspuns.

Pe care n-am fost in stare sa-l gasesc. Adica, am gasit zeci de raspunsuri, date de altii, dar nici unul nu “raspundea” cu adevarat la intrebare: cum se poate justifica comunismul, adica crima cu program?!

Norocul meu e ca am doi amici comunisti. Amandoi sunt cu cativa ani mai mari ca mine, amandoi au trait in Romania in “fascinantul deceniu” 1979 – 1989, si mai important decat orice, amandoi isi asuma comunismul in totalitate (adica si crimele, nu numai constructia de blocuri, canale si metrouri). Mai mult decat atat, prenumele amandurora incepe cu J!

Norocul mi-a fost intregit de faptul ca amandoi sunt oameni destepti, care stiu sustine o argumentatie si o discutie in contradictoriu (aberanta, din punctul meu de vedere, dar cu atat mai interesanta si mai instructiva – vezi Karl Popper, saracul!).

Norocul meu a fost complet in clipa cand, miercuri 12 august Anno Domini 2009, am stat la baut cu unul din cei doi comunisti sus-pomeniti (in loc sa mergem pe traseu, ca oamenii, dar asta-i alta discutie!). Band noi fara masura, ca de obicei (“Hai, ba, baga mare, sa terminam dracului toate Tuboargele astea!”), ne-am luat in clont pe chestiunea comunismului, tot ca de obicei. Discutia a fost foarte animata si interesanta, cu multe argumente istorice (amicul J. le are, intr-adevar; pacat ca n-a inteles nimic din cate-a citit, mare pacat!), dar mai ales incununata de o extraordinara fraza a amicului (cea din titlu, evident): “Prefer sa fiu condus de un tiran decat de un hot!”.

Fabulos. Este explicatia pe care am cautat-o zadarnic atatia ani! M-am scos. Toate celelalte explicatii (de fapt, tentative), sunt caca-maca pe langa asta (exemple: “Acesta n-a fost adevaratul comunism!”; “Ca orice sistem politic, comunismul a avut parti bune si parti rele”; “Democratia este anarhie, comunismul este ordine si disciplina!”; “Si ce, americanocratia e mai buna decat comunismul?!”, etc.). Pe scurt, “explicatii” de doi lei, care eludeaza intrebarea in sine: cum aduci oamenilor binele, omorandu-i? (e drept ca si Inchizitia a procedat la fel, dar avea un “rezon” metafizic).

Dar, insa. Raspunsul amicului nostru este perfect si inatacabil: intre a i se fura libertatea si a i se fura banii, el alege prima varianta. Eu, evident, aleg furtul banilor (pe care oricum nu-i am). Ce mai e de adaugat sau de comentat?!

Nimic. Explicatie perfecta si “rotunda” ca o teorema matematica. Fiecare isi face alegerea lui. Si o poarta toata viata cu el, cum isi poarta dromaderul cocoasa.

Si Gika mustata.

Despre homofobie

Am vazut azi doi joggeri prin parc, care intr-un moment de singuratate (asa credeau ei, dar eu ii observam cu ochiu-mi vulturesc) au executat o tandra strangere de mana. Gestul nu putea fi gresit interpretat, asa ca n-am avut probleme de decodare, dar primul gand care mi-a bubuit in minte a fost: “Ie-te-ai dracului nenorociti!”.

E futil sa precizez ca cei doi joggeri erau baieti, da?

Intrebarea este: de ce-am avut eu asemenea gand?! Ca doar ma dau mare anti-homofob, ma iau in clont cu toti amicii! Totusi, prima reactie a fost identica cu cea pe care-ar fi avut-o ei.
Sincer, nu stiu sa explic de ce am gandit asa, din moment ce convingerile mele sunt exact opuse: “Foarte bine, sa se iubeasca si sa fie fericiti! Cu ocazia asta raman mai multe fete singure, ceea ce nu-i rau deloc!” (regret daca par meschin, dar asta e adevarul adevarat – de ce sa-mi fie tarsa sa-l exprim?!).
Numai ca una gandeste omul cu capul si alta gandeste cu stomacul. Ergo, daca eu am avut asemenea gand, atunci homofobia e “normala”, in sens de prim impuls? Si daca da, ia sa vedem, de ce?

In primul rand, din cauza experientei personale: mai toti am avut parte, in prima tinerete (adolescenta, ma rog: intre 13 si 19 ani) de diverse “atentii” si tentative din partea homosexualilor, unele pecuniare, altele (cvasi)violente, iar altele de tip “texte” – dar toate penibile si frustrante: pai d-aia alergam io dupa fete, ca sa alerge homosexualii dupa mine…?! Nasol!

In al doilea rand, regimul trecut (ala care cica a cazut in 1989, dar de fapt a durat pana in august 1991 – explicatii intr-un alt post) considera homosexualitatea ca pe o infractiune (nu vreau sa ma gandesc ce patimea un amarat bagat la zdup pentru asta, intre “hetorosexualii” din celula!). Asa ca, vrem nu vrem, avem clar in cap ideea ca e ilegal sa fii homo. O tampenie, evident, dar cand ma gandesc cati oameni cred ca ar trebui sa fie ilegal sa fii ungur in Romania… mai bine nu ma gandesc!

In al treilea rand, religiile monoteiste condamna net homosexualitatea (doar p-aia masculina, p-aia feminina nu! Cred ca n-auzisera de asa ceva, pe vremea lor…), iar cum 97% dintre cetatenii Romaniei se declara “persoane religioase”, e clar care-i concluzia. Pe de alta parte, am cunoscut eu o martora a lui Iehova, care era “pe invers”. Deci, se poate!

In al patrulea rand si cel mai important, daca intr-o discutie nu iti afirmi raspicat homofobia, risti sa lasi sa se creada ca “esti de-al lor”. Asa se ajunge la situatii de-a dreptul bufe, cand toti baietii de la masa zbiara unii la altii, cu ochii iesiti din cap, fiecare dandu-se cel mai mare homofob. Ma intreb de ce gagicile nu se pun si ele pe zbierat, ce, ele nu pot fi suspectate de lesbianism, daca tac din gura?!

In al cincilea si ultimul rand, homosexualii nu se pot reproduce, si asta presupune ca trebuie sa existe prin “recrutarea” celorlalti; pe de alta parte, nici un cuplu care face copii nu doreste ca ei sa nu faca nepoti, la randul lor (e vorba intr-un fel de o “asigurare de viata”, neh? Cine ma hraneste la batranete – asta daca n-am norocul sa fiu bogat, dar cati ajung bogati la sfarsitul vietii?). Ergo, simpla existenta a homosexualilor pune presiune pe sansele unora dintre hetero de a deveni bunici. Si, daca-i cunosc eu bine pe romani, nici nu le trece prin cap sa-si incheie viata intr-un azil! Nu, domnule, vrem sa murim cinstit, in sanul familiei!

p.s. domnule, toate chestiile astea le inteleg, ca d-aia am cap, nu ca sa nu-mi ploua-n gat; dar p-aia cu manifestatiile si defilarile n-o pricep deloc: nu e evident ca sunt contraproductive, ca mai rau isi fac? Sau poate e aici o chichita si n-o vad io…?!