Foc si gunoaie

Poza e din august 2016, de la Fantana Batrana, in mijlocul masivului Capatanii. Au fost patru zile dense, de efort mediu spre mare (uneori), despre care chiar ar trebui sa scriu, si cat mai repede, pana nu uit. Dar cand sa mai scriu si despre munte, cand tot ce pot ciupi, ca timp, bag in Gastarbeiter?! Ca sa nu mai zic ca cei de la Dilema Veche mi-au publicat azi un reportaj mai vechi, facut prin iunie. Da, dar in iunie stateam mai bine cu TIMPUL! 

Raport 2009: azi, Parâng

Dat fiind că Parângul e munte serios (ca lungime, a doua creastă din România, dacă nu mă înșel) e logic să-l faci în patru zile, ca să-ți tihnească. Dacă vrei să-l faci di granda, adică la pachet cu masivul Căpățânii, atunci șase zile se impun. Dar dacă n-ai răgaz și nici vreme bună, atunci te-arunci și faci toată creasta Parângului în două zile, ceea ce nu vă recomand. Ba chiar e contra-recomandabil... părerea mea!

Am plecat de la telescaunul de la ANEFS la prima oră și-am avut o zi de coșmar: 11 ore de la ANEFS la Rânca. Serios. Normal, logic și legal e să mergi în prima zi de la telescaun până la Lacul Câlcescu, a doua zi de la Câlcescu la Rânca (fostă cabană, actualmente stațiune), iar a treia zi de la Rânca la Curmătura Oltețului, unde se termină Parângul și începe Căpățânii. De acolo până la Valea Oltului mai faci încă trei zile normale, sau două zile de ambuscat, dacă chiar ai treabă la serviciu și nu poți să lipsești mai mult de-atât. Decât să te chinui așa, mai bine-ti dai demisia și-ți cauți altceva de muncă la întoarcere... of, că iar vorbește jemanfișistul din mine.

Bun. De la telescaun până la Câlcescu faci cam opt ore de traseu, iar de acolo la Rânca încă vreo cinci-șase, depinde cum mergi. Vă dați seama cum am mers noi, dacă am făcut toată isprava asta într-o singură zi! Nu e vorbă, că și vremea ne-a dat ghes la pași: ceață, frig, măzăriche, de toate am avut parte, ce să mai vorbim.
De la Rânca și până la Curmătura Oltețului e partea cea mai puțin umblată și mai necunoscută a Parângului, dar zău că merită parcursă, și chiar legumită, dacă timpul îți permite: păi numai Lacul Bălescu poate lua toate superlativele, că-i cel puțin la fel de frumos ca Roșiile, Mândra sau Mija (de Câlcescu nu vorbesc, că ăsta-i cam prea populist, ca să nu zic ”populat” sau chiar ”popular”!). Diferența e că la Bălescu nu ajunge nimeni, niciodată – condiție sine qua non a frumuseții unui lac glaciar, neh?

A doua zi am ajuns la Curmătură, după un traseu de-o zi, totuși incomparabil mai ușor decât traseul sinucigaș din prima zi (am fost inconștienți, aia-i treaba). Acolo am avut baftă de-un patron de stână, care ne-a luat cu mașina pe Valea Oltețului, până jos la o pensiune din Polovragi. Altfel, bucata asta de drum îți ia o zi întreagă, și asta nu spun doar așa, ca să-mi iasă mie la socoteală cele patru zile de care spuneam la-nceput. E un drum forestier interminabil, care te nimicește, măcar că-l cobori, nu-l urci.

Îl urci numai dacă vrei neapărat să faci masivul Căpațânii, din Valea Oltețului până-n Valea Oltului. Bunînțeles c-am făcut-o și p-asta, și tot în 2009... așa e când te pui la ambiție.

Dar fără contribuția domnului patronache de la stână, nu reușeam nimica. Cum zicea și bietul Emil Racoviță, ăl de-a făcut toți Carpații din România, de la Cazane la Cernagora: ”Ciobanii sunt gazde la munte. Noi suntem oaspeți... dacă vor ei să ne primească”.

“Prefer sa fiu condus de un tiran decat de un hot!”

Sunt ani si ani de cand ma intreb ce-o fi in mintea oamenilor care scuza comunismul. La inceput am zis ca nu e nimic, si ca asta explica misterul. Pe urma, insa, m-am prins ca alesesem the easy way, asa c-am reinceput sa ma gandesc la "chestie" si sa caut un raspuns.

Pe care n-am fost in stare sa-l gasesc. Adica, am gasit zeci de raspunsuri, date de altii, dar nici unul nu “raspundea” cu adevarat la intrebare: cum se poate justifica comunismul, adica crima cu program?!

Norocul meu e ca am doi amici comunisti. Amandoi sunt cu cativa ani mai mari ca mine, amandoi au trait in Romania in “fascinantul deceniu” 1979 – 1989, si mai important decat orice, amandoi isi asuma comunismul in totalitate (adica si crimele, nu numai constructia de blocuri, canale si metrouri). Mai mult decat atat, prenumele amandurora incepe cu J!

Norocul mi-a fost intregit de faptul ca amandoi sunt oameni destepti, care stiu sustine o argumentatie si o discutie in contradictoriu (aberanta, din punctul meu de vedere, dar cu atat mai interesanta si mai instructiva – vezi Karl Popper, saracul!).

Norocul meu a fost complet in clipa cand, miercuri 12 august Anno Domini 2009, am stat la baut cu unul din cei doi comunisti sus-pomeniti (in loc sa mergem pe traseu, ca oamenii, dar asta-i alta discutie!). Band noi fara masura, ca de obicei (“Hai, ba, baga mare, sa terminam dracului toate Tuboargele astea!”), ne-am luat in clont pe chestiunea comunismului, tot ca de obicei. Discutia a fost foarte animata si interesanta, cu multe argumente istorice (amicul J. le are, intr-adevar; pacat ca n-a inteles nimic din cate-a citit, mare pacat!), dar mai ales incununata de o extraordinara fraza a amicului (cea din titlu, evident): “Prefer sa fiu condus de un tiran decat de un hot!”.

Fabulos. Este explicatia pe care am cautat-o zadarnic atatia ani! M-am scos. Toate celelalte explicatii (de fapt, tentative), sunt caca-maca pe langa asta (exemple: “Acesta n-a fost adevaratul comunism!”; “Ca orice sistem politic, comunismul a avut parti bune si parti rele”; “Democratia este anarhie, comunismul este ordine si disciplina!”; “Si ce, americanocratia e mai buna decat comunismul?!”, etc.). Pe scurt, “explicatii” de doi lei, care eludeaza intrebarea in sine: cum aduci oamenilor binele, omorandu-i? (e drept ca si Inchizitia a procedat la fel, dar avea un “rezon” metafizic).

Dar, insa. Raspunsul amicului nostru este perfect si inatacabil: intre a i se fura libertatea si a i se fura banii, el alege prima varianta. Eu, evident, aleg furtul banilor (pe care oricum nu-i am). Ce mai e de adaugat sau de comentat?!

Nimic. Explicatie perfecta si “rotunda” ca o teorema matematica. Fiecare isi face alegerea lui. Si o poarta toata viata cu el, cum isi poarta dromaderul cocoasa.

Si Gika mustata.

Safari-uri de Romania

Dat fiind ca mi-au ajuns la urechi diverse contestatii ("idiotul ala nu mai posteaza nimic pe blog"), tin sa precizez: n-am mai postat nimic de atata vreme pentru simplul fapt ca am tot fost plecat. Sunt atatea coclauri de vazut in tara asta, vara e atat de scurta, criza e atat de rea (cel putin pentru mine), incat nu mi-am permis sa pierd timpul si sa zac prea multa vreme degeaba prin Bucuresti (unde n-as fi avut nimic de vazut - afara de Casa Poporului!). Asa c-am fusarit niste expeditii, prin niste munti, dragutii de ei: Parang, Mehedinti, Fagaras (coltii Brezei, ruinele cetatii lui Negru Voda, mai exact), un Piatra Mare de-o zi, Macin (Valea Adanca), am ratat un Negoiu din cauza vremii, iar maine plec in Capatanii (vecini, cum se stie, cu Buila-Vanturarita). La sfarsitul lui august mai incerc o traversare bazata (din Valea Jiului in Valea Oltului), si cu asta, basta. Exista frumosul anotimp numit "iarna" pentru activitati de tip "blog" si.... altele (prietenii stiu de ce!). Acuma e timpul de dat din picioare pe munte, nu din degete pe taste!

Ma intreba un amic ce se ureaza cand pleci la munte, si este ceea ce va urez si eu voua tuturor: "Vreme buna!"