Vocea Rusiei

Sunt un cititor fidel al acestui site ”de informare publică”, de cel puțin un an, de când am aflat de existența lui. Am avut timp să-mi fac o părere. Iat-o (după cum știți, sunt un mare fan al datului cu părerea):

Vocea Rusiei nu este un site de informare, ci unul de propagandă. Mi se poate spune că, în fond, orice organ media este ”de propagandă”, pentru simplul motiv că jurnalistul este un proletar care trăiește din scris, și dacă nu scrie pe placul celui care-l plătește, e concediat. Argument corect (nici mie nu mi s-a publicat chiar orice, și la o revistă de umor, nu la cine știe ce wikipedie!); dar propaganda poate fi bine făcută sau prost făcută. Adică subtil sau grobian. Pentru media din România, aș zice că modelul pentru primul caz este Dilema Veche, iar modelul pentru cel de-al doilea, Antena 3. Dacă extind judecata la continentul european... adică, nu: faceți singuri chestia asta. Intrați mai întai pe Deutsche Welle (ediția în limba română) și apoi pe Vocea Rusiei (tot în română). Diferența este izbitoare!

De ce numesc ”proastă” propaganda Vocii Rusiei: e necredibilă. Nu numai că nu convinge, nu numai că nici măcar nu face să mă îndoiesc (”Dar, oare, dacă nu e cum credeam eu...?!”), nu numai că reușește performanța să mă convingă exact de contrariul, dar, mai rău decât toate: mă face să râd. Parcă i-aș citi pe limbiștii lui Ceaușescu, prin anii ’85 – ’88, cum proslăveau realizările regimului, în timp ce realitatea sinistră îmi sărea în ochi, cât eram eu de copil. Atunci însă mă indignam, că eram cu toții flămânzi, înfrigurați și înfricoșați, dar acum mă umflă râsul citind gogoșile redactorilor de la Vocea Rusiei: oare cât de tâmpiți ne cred?! Fiindcă, dacă nu ne-ar considera complet handicapați mental, nu  și-ar mai bate capul să țină o secție de limbă română, corect?

Până acum am vorbit numai de ”impactul” rizibil pe care-l are Vocea Rusiei asupra mea, ca cetățean român și european. În ceea ce privește secțiunea de Știri Interne (adică despre actualitatea din Rusia), ceea ce uimește, în afară de limbile grețoase aplicate pe curul lui Putin, este completa ignorare a opoziției. De necrezut! În orice țară spălată, media tratează un subiect intern cam la fel: informează despre părerea Puterii, apoi despre opinia Opoziției. Evident, aceste păreri se bat cap în cap, așa cum trebuie să fie. Vocea Rusiei? Nimic, mucles! De parcă în Rusia ar trăi numai Putin și aplaudacii lui, nu și de-alde Nemțov, Kasparov și care-or mai fi (îi știu rușii mai bine decât mine, eu de ăștia doi aud din surse europene, că dacă m-aș informa de la Vocea Rusiei... ). 

Apropo, dacă vă uitați la poze, să știți că ăla mai tânăr, cu steagul, e Nemțov,  și ăla cu părul alb, luat pe sus,  e Kasparov. Ce le face poliția putinistă? Îi bate ca la Galați, aia face. 

Și, o să mă întrebați, poporul, poporul rus ce face? Sau, dacă nu face nimic, ce zice de chestiile astea? Ce, e prost la cap, stă capră să-l fute cine vrea? Vă răspund: nu vă mai luați de ruși, că voi sunteți români, adică cu nimic mai buni, nici ca inteligență, nici ca bravură. Sunteți doar mai norocoși, ați nimerit într-o ”zonă” mai bună a Europei decât rușii (deși mereu vă văicăriți, comparându-vă cu elvețienii! Ete, na!), dar nu aveți o ”genă democratică” mai bună decât rușii.

Știu că vă jignește comparația cu rușii. Da’ ce, credeți că pe ruși nu-i jignește?!

Talent versus valoare

Prietenul nostru E s-a suparat pe mine: el crede ca Paunescu e o valoare nationala, iar eu am zis ca e un carnat. Nu vreau ca bunul E sa ramana bursucit, asa ca am sa ma explic.
Talentul unui artist e altceva decat valoarea lui. La oamenii de stiinta nu e asa: la ei, talentul e 99% transpiratie si 1% inspiratie, asa ca, de obicei, un om de stiinta munceste prea mult ca sa mai aiba timp de altceva, de a se chinui sa parvina, de exemplu. Mai mult, omul de stiinta e atat de absorbit de ceea ce face, incat lumea sensibila (realitatea imediata: bani, femei, afaceri, spart in figuri, politica, shopping, etc) pur si simplu nu-l intereseaza. E plictisitoare. E ca si cum un adult s-ar trudi sa se joace cu papusile: jocul nu-l “prinde”. La fel, pentru un savant care se munceste cu Universul de dinainte de Big-Bang, ce interes prezinta faptul ca Radoi e transferabil doar pentru 15 milioane de euro?! Caca-maca!
In schimb, un artist e alta mancare de peste. Ca sa scoata ceva din el, un artist (indiferent de arta pe care o practica, poate cu exceptia actoriei, care presupune intereactivitate sociala) “plonjeaza” in el, in mintea lui, de obicei in ce are mai rau in ea: vicii, frustrari, impulsiuni bolnave – pe scurt, se apropie cat poate de nebunie, ramane cat in zona respectiva cat rezista, apoi revine la normalitate, cu opera in dinti. Ca un pescuitor de perle: te scufunzi, iti tii respiratia pana aproape de sufocare, aduni ce gasesti pe fundul marii, cat poti, apoi bati o data din picioare si revii la suprafata, cu sacul plin de scoici si cu ochii scosi din cap, de la apnee. In scoicile din sac pot fi perle sau nu, dupa noroc; dar efortul pescuitorului e acelasi. Un artist care produce o opera proasta depune tot atata efort ca un geniu care scoate o capodopera; ceea ce face diferenta este norocul, in mare parte, si talentul, in si mai mare parte.
Dar talent poate avea oricine, indiferent de cata constiinta are. Un om dispus sa faca rau poate avea talent, la fel de bine ca unul care n-ar putea comite fapte rele. Talentul si constiinta nu se suprapun, catusi de putin.
Un om de valoare, insa, nu se poate dispensa de constiinta. Daca despre cineva se afirma ca “este o valoare”, asta implica faptul ca ala-i un model de urmat, ca societatea respectiva recunoaste: da, mosule, datorita tie suntem mai avansati decat am fi fost fara tine. Un talent, insa, poate apartine unei jigodii cu care societatea n-are nici un motiv sa se laude – ba chiar dimpotriva.
Exemple: Heidegger a fost un mare talent (chiar daca eu nu inteleg nimic din ce zice el acolo, au inteles altii, mai destepti, si cica e lucru mare!), dar un caracter absolut infect: s-a dat cu nazistii si l-a hingherit pe maestrul sau, Husserl, caruia-i datora totul – dar care era evreu. Sau Hegel: tot timpul pupincurist, tot timpul misunand sa parvina, si pana la urma reusind. Ca biografii lui sunt cam jenati cand trebuie sa explice anumite chestii din biografia lui, asta-i se-parat…
Sau Jean-Jacques Rousseau: cand si-a scris Confesiunile, n-a vrut nimeni sa i le publice, ca erau erau acolo niste trebusoare de mare exceptie: omul a admis ca lui ii placea sa fie batut la cur. Gusturi! Totusi, zic eu ca Rousseau e altceva decat o jigodie obisnuita: unu, ca a avut sange sa-si lase terfelita imaginea – si implicit opera; si be mic, macar el nu s-a scremut sa parvina, ca altii…
See my point, mister E? Paunescu are talent cu carul, dar nu are caracter. Nu are constiinta. S-a lasat cumparat de regim, din dorinta de a parveni. Si a parvenit, corect. Ca parvenit, ca detinator de putere (mic, dar totusi!) a si facut bine multor oameni, corect. Dar si-a prostituat talentul. Te las pe tine sa decizi: este el o valoare pentru cultura romana, sau nu?
Sa fii convins ca si eu sunt un mare admirator al poeziei lui, uite aici, din memorie, o poezie scurta (titlul l-am uitat!):

Pasarea cu glont in ea
Vinde apa la cismea
Meserie nu prea grea
Daca nu mai poti zbura

Pasarea cu glont in os
Calca rar si lenevos
Spala treptele pe jos
Unde ea zbura frumos

Pasarea cu glont in pui
Vine-acolo unde-i spui
Si cat puiul bine nu-i
Ea e-n mana orisicui

Pasarea cu glont in zbor
Intra-n pat la vanator
Si si-l face tiitor
Glontul e inelul lor

Pasarea cu glont in pusti
Nici cu ochiul nu o gusti
Numai umbra i-o impusti
Gainatu-l pui in custi

Celelalte pasari sunt domestice.