Unde ne sunt homosexualii? (În contra d-lui Samo)

O scriitoare australiană, de origine română, a avut curajul să spună în sfârşit ce ştia toată lumea: cărţile de beletristică (mai simplu: romanele) nu se mai vând, deoarece publicul lor s-a evaporat teribil. Cei care încă mai citesc romane sunt homosexualii şi femeile singure. Restul cumpărătorilor de carte s-au îndreptat fie spre ”literatura de specialitate” (mai ales informatică şi marketing), fie spre ”literatura de autoeducaţie” (titluri de genul ”Află cum să fii fericită în relaţie”, ”Să ne coafăm singure”, sau ”Tăiem porcul, cum îl preparăm?”). Astea încă se mai vând. Dacă, însă, ieşi pe piaţă cu titluri gen ”Jurnalul unei copile bolnave”, ”Proorocii Ierusalimului” sau ”Berile de Aur”, nu vei interesa pe nimeni… afară de homosexuali şi de disperate.

Păcat.

Ce concluzie pragmatică se poate desprinde de aici? Oricât de rău ar suna, pentru a încuraja literatura, statul trebuie să încurajeze homosexualitatea şi divorţurile! Trist, dar asta e: vreţi literatură performantă în limba română? Puneţi mâna, domnilor, şi iubiţi-vă între voi! Puneţi mâna, doamnelor, şi divorţaţi la prima neînţelegere! Puneţi mâna, domnişoarelor, şi… sincer, nu ştiu ce-ar trebui voi să faceţi! Poate să ieşiţi la produs cu mai multă determinare, ca să sporiţi numărul de divorţuri…?!

Desigur, afară de scrupulele de ordin demografic (”Şi aşa avem spor natural negativ!”), mai există şi interdicţiile religioase, în speţă moftangelile bisericii ortodoxe, care, chiar dacă nimeni n-o întreabă nimic, îşi bagă nasul în orice. Această poziţie este asumată cu îndârjire de prietenul nostru colegul nostru, d-l Samo, şi ar putea fi sintetizată astfel: etica ortodoxă ar trebui să devină politica oficială a statului. Adică înapoi în Evul Mediu (de unde nici n-am ieşit bine, ca popor luat în ansamblu!).

Ei bine, Samo scumpete, te anunţ şi pe această cale că n-am de gând să te las de capul tău. Îmi propusesem ca, în ”Nea Nae”, să mă concentrez îndeosebi pe atacuri la adresa ortodoxiei, înţeleasă ca ”dogmă rigidă, depaşită, nereformabilă”. Dar dacă aşa stau lucrurile (în toată lumea, nu numai aici), dacă e nevoie ca homosexualii să rupă din portofel pentru un răhăţiş de bani (cât costă o carte în librării? 5 dolari, 10, 15? Păi ăştia-s bani la care să te caliceşti?!), atunci îi bag şi pe ei în schemă. Braţ la braţ cu ortodocşii, n-ai tu frică!

Şi cu ştoarfele, evident. Acum că mă gândesc, n-ar strica nici nişte drogaţi. Hai c-o să fie mişto, heya?

Talent versus valoare

Prietenul nostru E s-a suparat pe mine: el crede ca Paunescu e o valoare nationala, iar eu am zis ca e un carnat. Nu vreau ca bunul E sa ramana bursucit, asa ca am sa ma explic.
Talentul unui artist e altceva decat valoarea lui. La oamenii de stiinta nu e asa: la ei, talentul e 99% transpiratie si 1% inspiratie, asa ca, de obicei, un om de stiinta munceste prea mult ca sa mai aiba timp de altceva, de a se chinui sa parvina, de exemplu. Mai mult, omul de stiinta e atat de absorbit de ceea ce face, incat lumea sensibila (realitatea imediata: bani, femei, afaceri, spart in figuri, politica, shopping, etc) pur si simplu nu-l intereseaza. E plictisitoare. E ca si cum un adult s-ar trudi sa se joace cu papusile: jocul nu-l “prinde”. La fel, pentru un savant care se munceste cu Universul de dinainte de Big-Bang, ce interes prezinta faptul ca Radoi e transferabil doar pentru 15 milioane de euro?! Caca-maca!
In schimb, un artist e alta mancare de peste. Ca sa scoata ceva din el, un artist (indiferent de arta pe care o practica, poate cu exceptia actoriei, care presupune intereactivitate sociala) “plonjeaza” in el, in mintea lui, de obicei in ce are mai rau in ea: vicii, frustrari, impulsiuni bolnave – pe scurt, se apropie cat poate de nebunie, ramane cat in zona respectiva cat rezista, apoi revine la normalitate, cu opera in dinti. Ca un pescuitor de perle: te scufunzi, iti tii respiratia pana aproape de sufocare, aduni ce gasesti pe fundul marii, cat poti, apoi bati o data din picioare si revii la suprafata, cu sacul plin de scoici si cu ochii scosi din cap, de la apnee. In scoicile din sac pot fi perle sau nu, dupa noroc; dar efortul pescuitorului e acelasi. Un artist care produce o opera proasta depune tot atata efort ca un geniu care scoate o capodopera; ceea ce face diferenta este norocul, in mare parte, si talentul, in si mai mare parte.
Dar talent poate avea oricine, indiferent de cata constiinta are. Un om dispus sa faca rau poate avea talent, la fel de bine ca unul care n-ar putea comite fapte rele. Talentul si constiinta nu se suprapun, catusi de putin.
Un om de valoare, insa, nu se poate dispensa de constiinta. Daca despre cineva se afirma ca “este o valoare”, asta implica faptul ca ala-i un model de urmat, ca societatea respectiva recunoaste: da, mosule, datorita tie suntem mai avansati decat am fi fost fara tine. Un talent, insa, poate apartine unei jigodii cu care societatea n-are nici un motiv sa se laude – ba chiar dimpotriva.
Exemple: Heidegger a fost un mare talent (chiar daca eu nu inteleg nimic din ce zice el acolo, au inteles altii, mai destepti, si cica e lucru mare!), dar un caracter absolut infect: s-a dat cu nazistii si l-a hingherit pe maestrul sau, Husserl, caruia-i datora totul – dar care era evreu. Sau Hegel: tot timpul pupincurist, tot timpul misunand sa parvina, si pana la urma reusind. Ca biografii lui sunt cam jenati cand trebuie sa explice anumite chestii din biografia lui, asta-i se-parat…
Sau Jean-Jacques Rousseau: cand si-a scris Confesiunile, n-a vrut nimeni sa i le publice, ca erau erau acolo niste trebusoare de mare exceptie: omul a admis ca lui ii placea sa fie batut la cur. Gusturi! Totusi, zic eu ca Rousseau e altceva decat o jigodie obisnuita: unu, ca a avut sange sa-si lase terfelita imaginea – si implicit opera; si be mic, macar el nu s-a scremut sa parvina, ca altii…
See my point, mister E? Paunescu are talent cu carul, dar nu are caracter. Nu are constiinta. S-a lasat cumparat de regim, din dorinta de a parveni. Si a parvenit, corect. Ca parvenit, ca detinator de putere (mic, dar totusi!) a si facut bine multor oameni, corect. Dar si-a prostituat talentul. Te las pe tine sa decizi: este el o valoare pentru cultura romana, sau nu?
Sa fii convins ca si eu sunt un mare admirator al poeziei lui, uite aici, din memorie, o poezie scurta (titlul l-am uitat!):

Pasarea cu glont in ea
Vinde apa la cismea
Meserie nu prea grea
Daca nu mai poti zbura

Pasarea cu glont in os
Calca rar si lenevos
Spala treptele pe jos
Unde ea zbura frumos

Pasarea cu glont in pui
Vine-acolo unde-i spui
Si cat puiul bine nu-i
Ea e-n mana orisicui

Pasarea cu glont in zbor
Intra-n pat la vanator
Si si-l face tiitor
Glontul e inelul lor

Pasarea cu glont in pusti
Nici cu ochiul nu o gusti
Numai umbra i-o impusti
Gainatu-l pui in custi

Celelalte pasari sunt domestice.