Frumusete de tiganca

Mi s-a atras in mod politicos atentia (de catre o persoana bine informata) ca mai exista un motiv pentru care oamenii (si etniile) cu pielea mai inchisa sunt considerati „mai urati”, fata de cei cu pielea deschisa la culoare: anume, sugestia „clasei sociale”. In trecut, cand toate muncile manuale erau in aer liber (adica in agricultura - vorbesc de epoca preindustriala), cei care munceau (adica taranii) erau mai inchisi la piele fata de cei care nu munceau (adica boierii, nobilii, preotii, etc). Fenomen ulterior cunoscut sub numele de „bronzare”. Noi cei de acum ne chinuim sa ne bronzam (mai dam si bani pentru asta!) dar in trecut era o adevarata nenorocire: o piele era cu atat mai frumoasa cu cat era mai alba. Si asta nu numai in Europa, dar si in China (antica si medievala), si in Japonia, si in Islam. Bref: omul bogat, educat si nemuncit era mai „alb” decat omul sarac, ignorant si rupt de munca (de multe ori, rupt si in bataie!). Esti negricios la fata? Esti un nimeni, mars d-aci!

Efect colateral, amuzant: poate ca si asta e unul din motivele (nemarturisite!) pentru care istoricii romani au refuzat, timp de mai mult de un secol, sa admita existenta istorica a lui Negru-Voda si opera lui de intemeiere a Valahiei. Plus ca nici nu era roman de-al nostru, din coapsa lui Traian, era cuman migrator, aoleo si valeleu...!

Alta chestie: stiti de unde vine expresia aia despre nobili, ca au „sange albastru”? Pai de la carnatia femeilor germanice (din neamurile migratoare: goti, vizigoti, vandali, franci, longobarzi, gepizi, dracu' sa-i ia) care-au ajuns in sudul Europei, de se uitau localnicii la ele ca la urs: stiti cum sunt cei foarte blonzi, ca li se vad venele albastrui pe sub piele, mai ales la tample, la frunte si la incheieturi! La cei din sud nu se vedeau asa, ca e pielea inchisa, dar la blonzi si blonde...

Totusi, in traditiile popoarelor cu care au intrat in contact, desi „tiganii” au o imagine negativa, totusi „tigancile sunt frumoase”!. Cum vine asta, stau si ma-ntreb?!

Pai, in primul rand, tigancile tinere erau frumoase, nu toate tigancile: asta a lui Grigorescu, cati anisori sa aiba? Intre 15 si 17, as zice io, cu ochiul meu de bosorog libidinos. Ia ziceti-mi mie poporul care n-are femei frumoase la varsta asta!

Doi la mana, cine facea aceasta judecata de valoare? Barbatii o faceau, doar nu femeile! Si ce inseamna la un barbat „Ia uite o femeie frumoasa”, daca nu altceva „Ia uite o femeie cu care as vrea sa fac sex”, ia ziceti? Dar cu femeile din propriul lor popor (roman, bulgar, ceh, polon, german, croat, sarb, grec, rus, etc), barbatii respectivi nu prea puteau face sex fara sa le ia de neveste - in schimb, alta era socoteala cu tinerele tiganci dintr-o satra nomada, care venea si pleca, „fara obligatii”. Asta a si fost originea salbei de galbeni cu care se impodobeau tigancile (si ulterior, romancele - ca sa nu zicem c-am invatat si noi ceva de la tigani): dovada sex-appeal-ului posesoarei, reprezentata in mod palpabil de respectivele monede. Obiceiul de a darui un galben tigancii cu care faceai sex a dainuit pana tarziu, cel putin in Tarile Romane, mai inapoiate fata de Europa Centrala: „Deopotriva prietenoase imi surad din trecut, cu dinti albi, si alte chipuri de tigani si tiganci; cu o tiganca am gustat intaia oara dragostea, o tiganca de la zid. Purta floare rosie la ureche si umbla dansand. Aveam saisprezece ani. Era pe vremea salcamului, seara, dupa ploaie. I-am dat un galben si am uitat s-o intreb cum o cheama. Si n-am mai intalnit-o”.

Citatul e din „Craii de Curtea Veche”, pg 135 - 136, editura Art, 2008, ISBN 978-973-124-289-7. Zic asta in caz ca nu ma crede careva si are chef sa ma verifice, daca nu cumva indrug brasoave!

Ergo: tigancile nu erau „mai frumoase” decat femeile altor neamuri, dar erau mai sarace si mai accesibile. De aici, drama!

Pentru femeile-alea din alte neamuri, nu pentru barbatii lor...