Ani in sir am fost eu convins ca, odata si-odata, va rabufni la suprafata strania boala mintala de care sufera prietenul nostru Grecku. E drept ca nimeni nu parea sa observe nimic, afara de mine, care vedeam semne mici, dar sigure; nu le enumar aici, ca n-am destul spatiu pe blog. Am sa pomenesc unul singur:
invariabil, cand ne intorceam de pe vreun munte (la care Grecku insusi lipsise), ne punea sa-i povestim in detaliu traseul. Nu avea rabdare sa ne asculte pana la capat, pentru ca izbucnea: "Ce, ba, asta-i traseu?! E-un cacat! Pai io, ba, cu Jenica..." si urma o mare auto-tamaiere, in sensul evocarii uneia sau alteia din ispravile facute de domnul Grecku, personal, dar nu singur, si impreuna cu ubicuul "Jenica".
Scenariul asta s-a repetat, in ani, de zeci si zeci de ori, pana cand convingerea mi s-a instalat in minte: e ceva cu totul deranjat in mecanismului bietului Grecku. In ultima vreme bagasem de seama o nuanta: izbucnirile sale de laudarosenie erau cu mult mai grandomane cand venea vorba de vreun traseu facut de noi (fara el) in muntii Fagaras. Simptomul "Pai io, ba, cu Jenica..." era invariabil prezent, dar categoric agravat cand lui Grecku i se povestea ceva de Fagaras.
Ei bine, anul asta s-a elucidat misterul, in cel mai simplu mod: l-am pus pe domnul Grecku sa povesteasca pana la capat ce anume facuse el cu "Jenica". Adica sa-si termine vorba inceputa prin 1999, daca nu ma insel, si care niciodata nu trecea de preludiul "Pai io, ba, cu Jenica...". Iata despre ce este vorba:
In anii 1992, 1994, 1996, 1998, domnul Grecku, insotit desigur si de alti amici (printre care s-a numarat de fiecare data legendarul "Jenica") a facut intr-adevar niste trasee de creasta in Fagaras, trasee impresionante, care l-au purtat practic de-a lungul intregii creste, inclusiv in sectoarele de est (Lacul Avrig - Turnul Rosu), de vest (Lacul Urlea - Rudarita), si de sud (Cabana Voina - Oticu - Curmatura Zarnei). Pentru cine se pricepe cat de cat la Fagaras, e limpede ca astea sunt zone in care nu prea calca nimeni, afara de salvamontisti si vanatori, ca sunt considerate "nespectaculoase" (vorba sa fie!), si lipsite de varfuri de peste 2500 de metri - si dupa cum se stie, romanii nostri merg pe munte ca sa bifeze una-alta, nu de altceva. Esential e sa-ti suni gagicile de pe Moldoveanu, nu sa mergi pe munte de dragul mersului!
Ei bine, m-am lamurit in sfarsit. Sarmanul domn Grecku nu e nici pe departe nebun, de altceva sufera el: de ciudosenie. Ori de cate ori cineva (altcineva decat el, buninteles) merge pe munte, in general, si in Fagaras, in special, in domnul Grecku se aprind toate focurile iadului invidiei. Se simte cum ma simteam eu in adolescenta, cand nu ma invitau colegele pe la vreo sindrofie. Asa se explica exoticul sau sindrom "Pai io, ba, cu Jenica..." - e vorba de simplul necaz de a sta acasa, cand altii fac ce-i place lui mai mult si mai mult: sa simta sub bocanci piatra sfanta a muntelui (exprimare ii apartine).
Si cum de abia anul asta m-am dumirit? Pai, simplu: alaturi de fantomaticul "Jenica", am participat si eu la un munte organizat de Grecku, pe traseul Victoria - Valea Sambetei - Muchea Dragus - Lacul Vistisoara - creasta - Lacul Podragu - Valea Doamnei - Balea Cascada - Victoria. Nu ca n-as mai fi fost eu pe munte cu domnul Grecku, vorba aia; dar acum ma-ntorc cu tolba plina, nu-i asa, ca pentru voi am revelatia ca Grecku nu este nebun, iar pentru cei care citesc Academia Catavencu am povestea expeditiei, cu micile (si marile) ei reusite si esecuri. Mai mult esecuri, la drept vorbind, dar despre asta amanunte la rubrica Rucsac Show.
