Toscana 2015: azi, Livorno

Daca iti zice careva sa faci turism in Livorno, don’t! E ca si cum te-ai duce in Novorosiisk sau in Samsun cu ganduri turistice, ceea ce e o tampenie. OK, sunt orase vii, foarte agitate, unde se munceste mult si se fac bani din trafic portuar, din navlosire, incarcare-descarcare, constructii si reparatii navale, din alte alea, dar n-are nimic de-a face cu turismul. Nici macar de mancare nu gasesti! Or fi birturi pentru localnici, nu zic, dar nu le-am vazut. Evident, sunt si restaurante cu staif pentru oamenii de afaceri, dar nici alea nu-s la vedere. Tot ce vezi in Livorno e un port, 

o fortificatie anti-pirati (Fortezza Nuova), 

o vaga ramasita din cartierul Mica Venetie, 

o prima statuie cu un prost, 

o a doua statuie cu alt prost, 

iar in final o ultima statuie cu prostul prostilor. 

Partea buna e ca toate trei statuile sunt in Piazza della Republica, care este exact intre port si gara. Cobori din tren, mergi de pe apuca damblaua pe bulevardul Carducci, dai in piata, faci dreapta, dai in Fortezza, faci stanga, dai in Mica Venetie, 

tii pe langa canal, dai in Fortezza Vecchia, faci iar stanga si dai in port. 

Acolo te holbezi ca oaia si te-ntorci spre gara. Hai, c-ai vazut si Livorno!

Era sa uit! In fata portului e o ultima statuie, 

singura cumva interesanta dintre toate. Il reprezinta pe-un baiat, unul Ferdinando, care nu se stie cine-a fost (dar nu ne intereseaza), dar care s-ar fi caftit cu piratii din Africa, i-a invins si i-a luat in sclavie (misto vremuri!). Ferdinando asta nu arata a nimic, dar cei patru pirati inlantuiti de soclul statuii sunt foarte simpatici, foarte expresivi. Habar n-am cine a fost artistul care i-a lucrat, dar stia meserie la greu. Chapeau bas!

Ziceam ca-s patru: un tanar, 

un mustacios, 

un adolescent cam sissy, 

si ultimul, un dur. 

Asta, durul, e favoritul meu. Ia uite ce-al dracului se uita! 

Parca zice: ”Ma, da’ si daca scap eu... !”. Dac-ar sti el, bietul, c-acum stranepotii lui se ineaca si mor ca mustele in Mediterana aia peste care era el sef... sic transit gloria mundi.

Dar pana una alta, dum vivimus, vivamus... pe mine sa ma lasati in pace. 


p.s. cica portul Livorno e cel mai bun port al Italiei, dupa La Spezia. De-aia nu mai pot eu!

Toscana 2015: azi, Pisa

Daca te uiti pe net, zici ca in Pisa n-ai timp nici sa-ti tragi rasuflarea, atat de multe chestii ai de vazut cand ajungi acolo. Ca daca nu le vezi este Doamne-feri, o sa-ti cada Turnul pe picior, o sa gasesti fire de par in ciorba si-o sa-ti fure bagajele in tren! Lasa-ti-ma sa am si eu o parere: bullshit. In afara de complexul de la Turn, care se cheama Piazza dei Miracoli pe italieneste, nu e mai nimic de vazut in Pisa. E oras universitar, deci plin de tineret care nu te baga-n seama, c-are el problemele lui (sex), e fost oras portuar, actualmente fara port (colmatat demult), e oras monoturistic, deci cea mai populara persoana din Pisa e vanzatorul de telescoape. 

Nu stiti cine-i asta? Iata-l:

vanzatorul de telescoape vine din Africa, este mort de foame, n-are acte, n-are nimic, dar se afla in afaceri vanzand telescoape. 

Ce sunt telescoapele? Pai, ce sa fie, niste bete pe care le fixezi la telefon si in felul asta iti faci poze singur, cu Turnul in spate (sau, ma rog, cu ce pofteste sufletelul tau de turist). De ce nu-ti face poza cineva, vreun trecator? Pentru ca tu esti un handicapat nefericit si autist caruia ii e rusine sa intre-n vorba cu oamenii si sa-i roage cate ceva. De ce sa nu-ti faca poza gagica-ta? Din exact acelasi motiv (ca esti idiot) nu ai nici gagica. Din ce alt motiv ai nevoie de telescop? Pentru ca vrei nu numai poze cu tine, tembelule, ci si filmulete pe care sa le postezi pe Facebook, sa te vada tembelii tai de acasa si sa ia aminte. De ce nu poti scrie pe Facebook ”Coae, io am fost la Pisa”, ca autorul acestor randuri? Pentru ca esti tampit, de-aia. Esti prea tampit pentru a scrie doua randuri coerente si prea lenes ca sa incerci. Ar mai fi si argumentul ca toti cei pe care-i cunosti si sa-i impresionezi, in cercul tau de prosti, sunt la fel ca tine: tu esti prea stupid ca sa scrii, ei prea stupizi ca sa citeasca. Tu esti prea puturos, iar ei sunt inca mai puturosi decat tine (oricum, ca sa incarci un film pe net tot trebuie sa depui un minim efort, dar pentru pentru a-l viziona nu trebuie decat un click). Dar nicio grija, saracule cu duhul! Neamul tau nu va apuca sa faca multa umbra planetei, ca vine Africa tare din urma. Tu freci pisoiul si cheltuiesti bani pe datorie ca sa te filmezi cu telescopul prin Pisa, el iti vinde telescopul si cu banii tai are sa le dea de mancare copiilor sai de-acolo din Africa, iar copiii lui ii vor manca fripti pe-ai tai: ei n-au nimic, tu ai totul, dar nu pentru multa vreme. Mai vorbim noi, turistule. Urma alege!

Cinstit vorbind, Turnul (Torre Pendente) e totusi o chestie, dar altfel decat ma asteptam. 

Adica, el e stramb, dar intr-un fel curios, adica e mai stramb la radacina decat e la varf. 

Chestia e ca dupa ce l-au inceput, pamantul s-a lasat intr-o parte si el s-a inclinat, iar constructorii l-au lasat asa, s-au apucat de altceva, au trait si-au murit. Multa vreme dup-aia a venit un creier istet care l-a convins pe primar ca se poate salva constructia inceputa, daca se va continua cladindu-se mai mult in partea ”nelasata”, astfel inca greutatea sa se distribuie cat mai egal posibil, pe masura ce se adauga un etaj dupa altul. 

Concret, cand stai pe podea, la parter, trebuie sa te inclini ca sa nu cazi, pe cand pe platforma de la ultimul etaj stai normal in picioare, fara niciun fel de inclinare.

Nu-mi prea amintesc altele din Pisa. Doar ca a plouat intr-o zi, iar toti vanzatorii de telescoape s-au transformat instantaneu in vanzatori de umbrele. Ca ne-am plimbat pe o strada pietonala destul de lunga, un fel de Corso, care incepe in Piazza Vittorio Emanuele, trece fluviul Arno pe Ponte di Mezzo si se continua dincolo cu Via Oberdan, pana tocmai la universitatea Sant’Anna, dupa ce trece prin ”Centrul Vechi” al orasului, unde sunt tot felul de restaurantele pentru turisti, unele mai fitoase, altele mai de Doamne-ajuta, dar toate cam scumpe, dupa parerea mea. Ca am mancat de doua ori memorabil, adica o data a fost memorabil ca a fost foarte bun si a doua oara memorabil ca a fost cam prost (la primul memorabil, ne-au tinut la usa pana sa se elibereze o masa, iar la al doilea memorabil nu aveau meniu, ne-au dat sa mancam ”ce mananca toata lumea” – era un fel de cantina studenteasco-muncitoreasca). Ca am mers foarte mult pe strazi, asa aiurea, fara niciun scop, doar ca sa vedem si partea rezidentiala a Pisei, care e frumoasa si civilizata, nimic de zis, dar fara niciun fel de quelque chose (case, vile, bloculete etc). Ca am mancat o inghetata proasta si scumpa, de-aia special pentru turisti, care ne-a amintit cu lacrimi de inghetata din Florenta (acolo este mamica la toate inghetatele din lume).

Ca sa nu mai zic ca avionul de intoarcere l-am luat din aeroportul din Pisa. Buninteles ca a avut intarziere. Buninteles ca noi ajunseseram acolo prea devreme, ”sa nu-l pierdem” si ne-am plictisit de moarte asteptandu-l. Buninteles ca avionul era plin de romance intoarse de la produs, care totusi nu ne-au deranjat cu nimic, in afara de mirosul de parfum care umpluse tot avionul, de ma rugam sa nu lesine pilotii. Nu-mi era tarsa daca lesinau stewardesele, ca eram pregatit sa le fac respiratie artificiala. 

p.s. nu zic ca nu te poti distra in Pisa. Poti! E plin de baruri in zona centrala, la nord de Arno si la sud de zona universitara. Studentii aia unde sa bea si ei, saracii, inainte de sex... ?!

Toscana 2015: azi, Siena

Din toata Toscana, orasul meu preferat este Siena. De departe! Motivul e atat de simplu ca mi-e si jena sa-l mai spun: nu ai nimic de vizitat. Daca vrei tu neaparat sa faci pe turistul corect, OK, te duci si bifezi ce e de bifat, dar daca nu, te poti simti cu adevarat bine in Siena – adica, te plimbi linisit, numai bine sa-ti tihneasca. Stiti cum e: la Pisa trebuie sa mergi la turn, la Florenta trebuie sa mergi la David, la San Gimignano trebuie sa vezi muzeul si sa mananci inghetata etc. La Siena nu trebuie sa faci nimic! Pentru unul ca mine, refractar la orice must-do, nu se poate imagina ceva mai potrivit decat asta.

Nu cred ca exagerez daca spun ca si altii simteau acelasi lucru: nici la Florenta, nici la Pisa nu am vazut turisti asa de relaxati ca la Siena... daca n-ar fi vorba mare, as zice ca doar in Siena am vazut turisti fericiti, nu stresati si grabiti ca aia de prin alte parti. Se fataiau de colo-colo, 

dansau tango in Piazza del Campo, 

se indopau cu ciocolata (in piata era tocmai atunci un mare targ de ciocolata), 

tineretul se giugiulea, 

ma rog, toata lumea se simtea bine.

Cu exceptia mea, buninteles, ca ma durea maseaua. Dar asta nu m-a impiedicat sa ma catar in Torre del Mangia, 

sa bag mana in apele fantanii Fontebranda (cea mai mare fantana pe care-am vazut-o vreodata), 

sa dau turul fortaretei Medici (e si-o vinoteca in subsol, dar era inchisa), sa urc scara ce duce la bazilica Sfintei Caterina (un fel de ocrotitoare de-a orasului, daca am inteles eu bine) 

si mai ales sa ma plimb ore in sir, 

fotografiind tot ce-mi cadea sub obiectiv – lasand la o parte faptul ca-n felul asta mai uitam de masea! 

Bine, sigur ca ma uitam si dupa gagici, ca jumatate din populatia orasului e alcatuita din studenti (si mai ales studente, evident), dar fara ma bag in seama si sa fiu penibil. O singura data, o fata a intors capul sa vada daca vin dupa ea, dar doar pentru ca era o strada pustie si-i era frica: cine stie ce perversul dracului as fi putut fi, cu sapca aia a mea! Am incetinit pasul si-am lasat-o sa se duca; numai un incident cu politia imi mai lipsea!

Deci, cum spuneam, am rabdat eu asa, cam jumatate din ziua de sambata si toata ziua de duminica, dar luni dimineata eram primul client a unui dentist. Cum de-am gasit eu dentist in Siena? Pai n-am gasit eu, l-a gasit nevasta-mea, care i-a batut omului la usa la ora 9 si cinci minute (pentru cine ii cunoaste pe italieni, asta spune multe! Ca ei foarte rar incep programul de lucru la ora la care scrie pe usa ca-l incep – aia e o ora, asa, orientativa, nu trebuie sa te iei dupa ea. Dar de data asta, italianul a fost un fel de neamt. Norocul meu!). In mod foarte curios, Amalia s-a inteles cu asistenta in italiana, asta in conditiile in care ea se lauda ca nu vorbeste italiana, iar eu cu doctorul in engleza, desi el sustinea sus si tare ca habar n-are de engleza. Minunile stomatologiei! Uite ca ne-am inteles foarte bine, iar eu am plecat din cabinetului lui mai usor c-o masea si mai sarac c-o suta de euro (taxa de urgenta!).

Mai e o chestie pe care am descoperit-o in Siena: gulasul de mistret (cinghiale, cum spun ei). 

Sa nu ma intrebati de unde si pana unde mistreti in patria pastelor, ca nu stiu! Tot ce pot presupune e ca-i vorba de niste mari crescatorii de mistreti semi-salbatici, hraniti (natural, adica se hranesc singuri) cu ghinda, jir si castane, ca am vazut paduri foarte mari pe dealurile toscane. De fapt, dealurile erau cam jumatate acoperite cu paduri si jumatate cu vii si livezi de maslini. Din cate am vazut, pamantul nu e grozav, e cam pietros si cam lutos. Asa ca-n loc sa cultive porumb, ei cultiva mistreti! Buna treaba. Oricum, recomand cu mana pe inima respectivul gulas: ganditi-va, daca reusea sa-l hapaie chiar si un om cu falca umflata, e clar ca era un gulas foarte bine preparat!

O singura data am mancat mai prost in Toscana. Dar nu in Siena, ci in Pisa, iar asta este deci o poveste pentru alta data!

Toscana 2015: azi, Florenta

Am ramas de cand eram mic cu ideea ca Florenta-i ceva de extraordinar, dar sa stii ca nu este. De fapt, niciun loc de pe lumea asta nu e: vrajeala pentru ademenit turistii! Loc de extraordinar e ala unde te simti tu bine, la un moment dat in viata, oriunde-ar fi: la mare, la munte, in delta, in Bora-Bora, in fundul gradinii, la Vama Veche, in Pestera Ursilor, in pat cu logodnica dusmanului tau, ma rog, oriunde. Restul e marketing. In ceea ce priveste orasul asta, capitala Toscanei, nu zic ca nu-i frumos, nu zic ca n-are ”atractii”, nu zic ca nu m-am si distrat, numai ca-n Florenta a-nceput sa ma doara maseaua. Una din maselele de minte. Te-a durut vreodata o masea de minte? E, atunci mai discutam dup-aia!

Smecheria mare din Florenta, zice-se, e sa te urci in Dom. 

M-am urcat si jur ca n-as mai repeta experienta; 

e foarte aglomerat, urci de te plictisesti, nevasta-ta face pe viteaza, 

dar oboseste si-ncepe sa vrea acasa, iar tot timpul trebuie sa te lipesti de ziduri ca sa-i lasi sa treaca pe aia care coboara. 

Evident, asta e convenabil cand termini si esti tu al de coboara, nu zic, numai ca deja ti-a pierit tot cheful. In etapa de ”post-vizitare” nu te mai intereseaza decat sa ajungi la aer, sa te-asezi la o terasa si sa-ti iei o bere. In rest, duca-se!

Referitor la faimoasele picturi din cupola Domului: daca te uiti cu atentie (prin plexigasul ala jegos care serveste de mecanism anti-prost, sa nu cazi in cap din cupola), observi ca toate personajele pozitive ale frescei sunt extrem de plate ca expresie. Dumnezeu-tatal, Fiul, Fecioara, sfintii, ingerii, heruvimii, serafimii, ma rog, toata gasca, arata ca niste oameni cu crampe la stomac. Au expresiile faciale pe care le au patronii, cand esti la un interviu de angajare: ceva intre solemnitate, falsa ingrijorare (adica pentru tine, sa nu cumva sa pici interviul! De parca nu-s ei decidentii...) si seninatate fortata, de constipati. Moacele lor sugereaza ceva de genul ”Prietene, tu esti acolo, eu sunt aici... asta e situatia, dar sa stii ca te bucuri de toata consideratiunea mea!”. Evident, subiectul picturii este Judecata de Apoi. Sa fiu al dracului daca nu-ti vine sa zici ”Multumesc ca m-ati primit, dar prefer sa stau pe ajutorul de somaj decat sa lucrez pentru unul ca dumneavoastra!”. Recunosc ca, in viata reala, eu n-am avut curaj decat o singura data sa termin un interviu cu replica asta, dar am avut-o pe limba in 99% din cazuri. Lasitatea, asta ne omoara!

Cu totul altceva e cand te uiti la pacatosi. Ei bine, da! Alea sunt trairi, domnilor, acolo este emotie, doamnelor, urletele lor mute pot fi auzite, domnisoarelor! Nu mai zic de draci: ei au niste mutre satisfacute, cum sa zic, juisante, de parca ar fi ”voluntari” din Donbass cand omoara ucrainience; impreuna, pacatosii plus diavolii zugraviti in cupola Domului din Florenta mi-au produs cea mai puternica si mai durabila ”impresie artistica” din toata expeditia in Toscana. 

Cu un mic amendament: n-am prea inteles obsesia pictorilor pentru zona anala a pacatosilor. Cu aproape nicio exceptie, dracii ii chinuiau pe cei pedepsiti infigandu-le diverse obiecte in fund, desi parca-parca imi amintesc si de-o pacatoasa cu perineul spintecat c-un satar. O fi vreo chestie a Renasterii? Adica, sa se prins oamenii din epoca aia ca vechea echivalare ”sex = pacat” nu mai era de actualitate si incercau s-o lanseze pe piata p-aia cu ”pacat = sex homosexual”? Sincer, nu stiu, dar mi s-a parut ciudat. Sau (explicatie alternativa) pictorii tocmai citisera operele lui Dan Puric?!

Cealalta arta pe langa care am tandalit in Florenta a fost sculptura, buninteles. Adica m-am balabanit si eu prin Loggia dei Lanzi, fotografiind toate prostiile: Violul sabinelor, 

Violul Polixeniei, 

Menelaus si Patrocle, 

un leu pe care-l cheama Marzocco (nu stiu de ce), 

Hercule si Nessus (astea-s din marmura) 

si Perseu cu Meduza (un bronz). 

Cica tot pe-acolo e si statuia, tot de marmura si-asta, a nevestei lui Hermann (ala care l-a batut pe generalul Varus al lui Augustus), dar eu n-am vazut-o. Adica, precis am vazut-o, dar n-am stiut despre ce-i vorba si-am ignorat-o cu superbie, concentrandu-ma pe niste gagicute cat se poate de artiste, manca-le-ar tata pe ele, care stateau pe cur si lucrau schite in carbune. 

Intuitia imi spunea ca fetele erau de fapt la agatat, dar eu eram cu nevasta-mea. Ce dracul era sa fac?!

Cum tot eram cu aparatul foto in mana, m-am prefacut ca nu stiu ca statuia facuta de Michelangelo (”David”) e in alta parte, iar cea aflata in fata lui Palazzo Vecchio e doar o copie, 

asa c-am luat-o si p-asta in cateva cadre. N-am ratat nici statuia din cealalta parte a intrarii (”Hercule si Cacus”), 

desi habar n-aveam cine-i autorul (nici acum nu stiu), dar mi-a placut cat de necajit arata bietul Cacus, saracul de el, in timp ce asteapta sa-si ia o ghioaga-n cap. 

De Hercule nu mi-a placut. Arata ca un dinamovist dupa meciul din 11.11.2000, adica intocmai ca un smecher prost.

Apropo de David: ia uita-te cu atentie! Ti se pare ca e circumcis? 

Mie mi se pare ca nu. Pai nu trebuia sa fie? Evreii nu isi circumcid copiii, de la Abraham incoace? Iar David din Biblie nu era evreu? Pai si-atunci?!

Buninteles ca am mai facut si alte dracii prin Florenta: m-am suit pana la biserica San Miniato, 

unde n-ai nimic de vazut, dar poti sa te bagi in spate, in cimitir, unde e-ngropat Giovanni Papini; 

m-am suit in Forte Belvedere, care, sincer, este caca-maca pe langa cetatea din Alba Iulia; m-am plimbat lelea prin Giardino di Boboli, unde sunt statuile alea de daci, 

de care tot oracaie dacopatii pe net (statuile nu-s minciuna, chiar exista, dar de-aici pana la Dan Puric e cale lunga);

tot acolo am gasit si o statuie de pitic gras, care m-a umplut de satisfactie (ca, adica, sunt pe lumea asta si oameni mai scunzi si mai urati ca mine!);

am trecut raul Arno pe toate podurile, numai asa de rautate; 

and, last but not the least, am mancat si-am baut intr-un loc chiar de exceptional, unde pot pentru ca sa zic ca m-am simtit si eu intr-adevar bine, dar tocmai de-aia il tin secret.

Dupa aia m-a luat maseaua. Am scos-o abia la Siena, dar despre asta, maine!