luni, 16 octombrie 2017

Beach Chalet, San Francisco

Cine crede că Beach Chalet este fiță e un bou! Bine, eu am fost boul, dar asta n-are nicio importanță, că nu știam nimic, eram tăune: cine mai crede, după textul ăsta, că Beach Chalet e fiță, abia ăla este-un... !

S-o iau cu începutul: mi-am împachetat chiloții de baie cu mușchi, să moară dușmanii, mi-am umplut termosul cu limonadă de rodii (rețetă proprie) cu multe cuburi de gheață, mi-am mai pus în bagaj un prosop pufos, d-ăla de-ți vine să faci sex pe el, și-un halat super ’oț, de mătăsică, așa cum au boxerii plini de bani. Plecam să fac baie în Pacific, trebuia să fiu prezentabil ca să pot combina, corect? Citisem câte ceva despre Ocean Beach din San Francisco, dar ca românul, pe diagonală: lungă de vreo 10 kilometri, lată, plină de lume, atracție turistică. N-am băgat de seamă amănuntul esențial că temperatura medie în iulie, pe plajă, e de 12 grade. Celsius, dar nu asta-i important, ci cuvântul „medie”.

Am coborât din mașina lui cumnată-meu, care se strica de râs. Își luase nu numai pulover, hanorac și cagulă, să-i țină la urechi, dar și mănuși. Mănuși, la sfârșit de iulie, când la el în curte se sufoca de căldură și-n tricou! Da, dar el mai fusese pe Ocean Beach, eu, nu. Am făcut pe eroul și am vrut să ajung măcar până la apă, să-mi bag un picioruș, un degețel, ceva, orice! Aș. Cancer. Da’ cancer-cancer, frig ca-n februarie, în București: eram bufoneria ambulantă a plajei, cum alergam ca disperatul, în șlapi, bermude și maieu tetra, cu rucsăcelul în spate, printre toți ăia îmbrăcați ca de schi, încercând s-ajung la valuri. N-am ajuns, m-am întors înapoi (plaja e lată rău, nu ca la noi în Europa), cu labele picioarelor vinete de frig și cu lacrimi curgându-mi din ochi, atât de rău îmi înghețase sufletul: lasă gerul, dar veneau rafale umede de vânt tăios, îngrozitor, despre care am aflat pe urmă că erau aduse de Curentul Californian (un fel de Gulf Stream, dar pe dos: al nostru încălzește pe unde trece, ăla răcește tot).

Efectiv, m-au luat pe sus. Râdeau ca hienele, toată gașca de români expați, dar și-au făcut pomana cu mine și m-au cărat pe scări în sus la Beach Chalet, unde a trebuit să stăm la coadă, exact ca-n restaurantele comuniste. Mi-au scos prosopul și halatul din bagaj, m-au învelit cu ele pentru un plus de haz și mi-au luat un whiskey dublu de la bar, să nu mor din tremurat. M-am îmbătat fulgerător.

articol publicat în numărul 36/2017 al revistei Cațavencii

Niciun comentariu: