Les Potes en Toque

Ce facem noi aici? Nu, pe bune: ce facem noi aici? Toată lumea are site; cum să intri, să reziști și să prosperi în turism fără site?! Doar nu ești instituție de stat din România („A căzut sistemul”), să freci duda pe banii contribuabililor, ești pe cont propriu, pierzi banii tăi nu pe-ai statului, așa că sistemul nu-ți „cade”. E mereu acolo, la datorie, în trei limbi, să vină clientul la tine, nu la concurență. Asta e clar demult. Atunci, la ce mai suntem noi buni, băieții de la pagina de turism? Nu e o-ntrebare simplă. Dacă era simplă, o puneam noi înșine și apoi dădeam răspunsul, ca să vadă lumea ce deștepți suntem și cum avem grijă de public, îl învățăm de bine; dar nu e cazul. Întrebarea nu-i simplă iar eu nu am habar care ar putea fi răspunsul, tot ce știu e că în texte trebuie să „dau” mai mult decât lăudăroșenii despre cum am mâncat și-am băut la Icsulescu sau Icsuleanu. Trebuie să dau conținut. Trebuie să-ți zici „Bată-l să-l bată pe nebunul ăsta de Buzea, că iar m-a făcut să râd cu bazaconiile lui!”. Dacă nu râzi, mă dau ăștia afară. Deci?

Nu se mănâncă rău la Les Potes, dar nici al naibii de bine; așa și-așa. Prețurile mi s-au părut cam mari, dar eu sunt sărac și toate prețurile mi se par mari, nu e bine să mă luați în serios la faza asta cu prețurile. Chestia e că localul funcționează într-o clădire din 1602 (bietul Mihai Viteazul nici nu se răcise și ăștia aveau deja cârciumi în Ganshoren!) și este bine renovat, fără excese, genul ăla de renovare minimală care place. Al doilea lucru care justifică „recomandarea” din supratitlu este însuși faptul că-i în Ganshoren, unde nu vine picior de turist: ce să caute acolo? Cartierul e-un fel de corcitură între Berceni, Voluntari, Chiajna, Popești-Leordeni și Cotroceni: un hotch-potch cu de toate (blocuri, case etc), dar c-un plus (îl aflați la sfârșit). Te duci la Les Potes nu ca să te-ndopi, ci ca să le-nchizi gura amicilor tăi care se întorc din excursia de la Bruxelles cu fel și fel de povești despre centru. Tu-i lași să se dea rotunzi și le iei maul („În centru merg toți proștii; în Ganshoren ai fost, la Les Potes, cârciuma ceea din 1602? Atunci?!”).

Chiar lângă este Château de Rivieren, proprietate privată, aflată într-un parc imens și absolut superb (eu am găsit o gaură-n gard). În parc sunt și exemplare de arbore-maimuță (Araucaria araucana), al cărui con arată exact ca un căcat păros. M-am întors la masă cu unul d-ăla și am făcut senzație. Buzea, frate!