Oricine a crescut in viata lui animale, de la pestisori de acvariu la gaini, nutrii, vaci sau vrabii, iti poate spune acelasi lucru: fiecare specie are un anumit prag de toleranta la suprapopulare. Odata trecut acest prag, membrii speciei respective devin reciproc agresivi, iar pana ce echilibrul populational e restabilit, prin moartea unui procent din respectivele animale, agresivitatea nu se domoleste. Nimic nou pana aici.
Totusi, unii membri ai speciei umane, cunoscuti sub denumirea colectiva de “romani”, aleg de buna voie sa se aglutineze in mari aglomerari, cunoscute sub numele de “statiuni”. Atentie, aceste aglomerari depasesc cu mult, cu foarte mult, pragul specific de toleranta la suprapopulare! Cu toate acestea, in mod ciudat si inexplicabil, rezultatul nu este masacrul reciproc si moartea unui procent dintre “romani”, asa cum s-ar petrece la orice alta specie gregara, de la sobolan la elefant si de la bivol african la cimpanzeu pitic; nu se stie cum, conflictele inerente aglomerarii nu iau caracterul normal, firesc, de maceluri, ci se rezuma la mici violente verbale, uneori si fizice, soldate cu leziuni minore (onoarea nereperata, curs sange din nas etc). Care este misterul?
Cred ca sunt in masura sa ma pronunt: aproape cinci ani, intre 1989 si 1993, am fost eu insumi un trist “roman de statiune”. Am irosit timp, bani si energie pentru a-mi procura mari cantitati de frustrare in “statiuni” pe nume Neptun, Olimp, Costinesti si Jupiter. Am luptat cu turbare (verbal, desigur) pentru obiective meschine, ca de pilda: un metru patrat de plaja, un carton cu mici, o halba cu bere, un metru patrat de mare fara cacati plutitori. Totusi, desi am resimtit din plin presiunea psihica datorata depasirii pragului de suprapopulare (altfel spus: incalcarea permanenta a spatiului de intimidate), nu am omorat si nici n-am schilodit pe nimeni. Pe niciun membru al speciei mele, vreau sa spun. A, c-am mai scapat cate-un sut in capul unui caine vagabond, preferabil adormit, asta e altceva (agresivitatea acumulata isi cauta debuseu in orice). Totusi, de ce ma bagam in asa ceva? De ce se baga, an de an, milioane de romani, in asa ceva?
De ce plajele pustii de la Vadu, Tuzla, Corbu, halta Pescarus sau Buhaz raman pustii, in timp ce la Costinesti, de pilda, oamenii se calca in picioare, la propriu, zi de zi, timp de cel putin 50 de zile pe an?
Eu mi-am gasit explicatia. Pentru mine este multumitoare, dar pentru poporul roman e profund jignitoare, deci n-o fac publica. Are si altcineva explicatii? Nu pentru “roman”, asa in general, ci pentru motivatiile romanului de statiune?!
