Что делать?

Protestatarii au dat o lista cu cinci revendicari. Foarte bine. Nu vreau sa raman mai prejos, asa ca dau si eu una: daca revendicarile mele sunt puse in practica, intr-un deceniu Romania depaseste Elvetia, garantat!

Cine garanteaza? Pai, eu garantez, ca doar eu vin cu revendicarile astea. Deci:

Unu. Jos mandarinatul politic! Fiecare persoana aleasa intr-o functie publica (consilier local, primar, parlamentar, presedinte, care-or mai fi) are dreptul la doar doua mandate in acea functie, mandate consecutive sau nu. Adoptarea acestei revendicari ar stopa fenomenul ”eternizarii in scaun” care gripeaza functionarea democratiei si produce (a produs deja) o clasa de mandarini politici, care fac doar politica, ne(mai)avand o meserie la care sa se intoarca la expirarea mandatului. De aia se agata de functii si asigura functionarea capitalismului de cumetrie.

Doi. Jos favoritismul politic! Fiecare persoana numita intr-o functie publica (prefect, director de companie de stat, directoare de gradinita de stat, care-or mai fi) are dreptul la post doar in urma unui concurs, anuntat public cu cel putin o luna inainte. Numirile directe aduc, aproape invariabil, doar ”pilosi” incompetenti in posturile platite din bani publici. De aici extraordinar de proasta functionare a statului roman.

Trei. Jos traseismul politic! Fiecare membru de partid poate accede in structura de conducere a partidului dupa doi ani de la inscriere in partid. Nu mai e nevoie sa explic de ce traseismul e o plaga a sistemului partinic din Romania.

Patru. Jos imunitatea parlamentara! La adapostul acestei nenorocite ”imunitati” s-au dezvoltat cele mai perfide mafii parlamentare din Romania, cu sisteme tacite de protectie in fata legii, de care nimeni nu indrazneste sa se atinga. Numai cate am aflat eu de la padurari despre mafiile parlamentare ale lemnului, din practic toate judetele de munte, si e destul. Mi-e clar ca in toate domeniile economice e la fel.

Cinci. Jos monopolul politic al partidelor! Fiecare cetatean al tarii, atata timp cat isi poate exercita drepturile civile, sa poata infiinta un partid politic. Ergo, pentru infiintarea legala a unui partid politic sa fie nevoie de minim 1 persoana, nu de 100.000 din 5 judete, cum e acum. Chestia asta cu 100.000 e o forma josnica de monopol, care foloseste numai actualei clase (mafii) politice, si care alunga de la vot milioane de electori, ca mine si ca tine, care s-au lamurit ca nu au cu cine vota. Exemplu: din 2000 incoace, eu ma duc la fiecare scrutin si pun stampila pe FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din Romania), dintr-un singur motiv: nu am ce alege. Cand votez, nu vreau cu tot dinadinsul sa castige ala caruia i-am dat votul, dar vreau sa am incredere in el, chiar daca pierde. E singurul meu motiv de a merge la vot. Ei bine, acest singur motiv nu exista. Daca vecinul meu de palier (alpinist utilitar) si-ar face partid politic, l-as vota fara sa ezit, chiar daca as fi singurul lui votant: as avea incredere intr-un om care, zi de zi, raspunde pentru viata lui la propriu. Cati politicieni romani fac asta?

Rezum: revendicarile mele se refera la monopol partinic, imunitate parlamentara, traseism politic, clientelism politic si mandarinat politic. Propun sa atacam aceste hiene ale democratiei si sa le ucidem. Nu sa ne multumim doar cu Rosia Montana.

FDGR

După cum se ştie şi cunoaşte, la anul avem alegeri locale şi parlamentare. Deci vom vota primari, consilieri, deputaţi şi senatori. Întrebarea e: ai cui?!

Întrebarea pare simplă. Dar nu e. Dacă i-am cunoaşte (personal sau mediat) pe aceşti oameni, ar fi mai uşor. Dar nu-i cunoaştem decât prin intermediul partidelor din care fac parte sau de care sunt sprijiniţi. Deci?!

Deci, am pus-o. Avem de ales, de fapt, între nişte partide politice. Care, din păcate pentru noi (şi pentru ele), sunt profund necredibile. Adică nu sunt deloc credibile când spun că vor binele nostru, al cetăţenilor, şi nu binele lor personal, „de partid”. Ia să vedem:

PDL. A dezamăgit, ca orice partid aflat la putere. Una a promis în campanie, alta a făcut în exerciţiu; adică a minţit. A preferat să jupoaie sectorul privat, singurul care aduce bani reali la buget, în loc să taie din afacerile şmecherilor care parazitează statul. A promis reformă legislativă şi mediu de afaceri transparent, şi s-a-ncurcat în propriile jocuri de culise. A promis privatizări masive a sectorului de stat (energie, transporturi, minerit) şi n-a făcut nimic.

USL. Compus din PSD şi PNL (straniu mariaj!). Primul partid a avut puterea timp de 10 ani (1990 – 1996 şi 2000 – 2004) şi a dezamăgit total. Al doilea partid a avut puterea patru ani (2004 – 2008), a făcut ŞI lucruri bune, dar mai puţine decât ar fi putut face (şi decât erau aşteptate de la el). Bref, a dezamăgit mai puţin, dar a dezamăgit.

UNPR. Partiduleţ de ultimă oră, compus din politicieni de pe la alte partide, care se declară şi ei, ca şi mine, „dezamăgiţi”. Cum să vă spun... pe mine însumi mă cred, dar pe ei nu-i cred.

UDMR. O forţă. Din păcate pentru el, s-a aruncat mereu în barca câştigătorilor, ceea ce mi l-a făcut prea puţin simpatic. Oricum, rămâne partid parlamentar, cu sau fără votul meu.

PC. O glumă proastă.

PP-DD. O glumă bună.

Bun, şi-atunci? Cred că rămân câteva opţiuni:

1.Nu mă duc la vot. Facil, dar cam copilăresc: „eu nu mă mai joc cu voi!”. Am încercat abordarea asta o dată, când aveam 8 ani: am ieşit din jocul de fotbal şi m-am aşezat pe gard, demn, aşteptând să vină ceilalţi copii şi să mă implore. N-au venit.
2.Mă duc, dar îmi anulez singur votul. Rebel, răzvrătit, inutil: intru la aceeaşi categorie cu babele analfabete care nu ştiu să voteze. Din păcate pentru mine, categoria „vot invalid” nu face ca protestul meu să se audă: între un protestatar şi un prost, votul nu face diferenţa.
3.Mă duc, votez corect, apoi flegmez în buletinul de vot sau mă şterg cu el la cur. Scârbos. Nu e de mine.
4.Votez imprevizibil şi aleator. Exemple: Uniunea Armenilor din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Noua Republică, etc. Romantic, dar fără nici o şansă.
5.Votez imprevizibil, dar nealeator (adică îmi asum ceea ce votez): FDGR. Adică Forumul Democrat al Germanilor din România. Dacă acest partid intră în Parlament, rău n-are cum să facă, va face numai bine; dacă nu intră, dar ia un număr de voturi mult mai mare decât numărul germanilor din România (care nu-s nici 100.000), reuşesc ceea ce mi-am propus: o palmă peste obrazul politicienilor români, care mă dezamăgesc constant, din 1989 încoace.

Ce zici? E o idee? Mergem cu FDGR, la anul? Îi speriem un pic pe „băieţii” din Casa Poporului?