Nicușor Dan

Scrisoare deschisă: de ce am ales să-l susținem ca organizație pe domnul Nicuşor Dan pentru poziţia de Primar General al Capitalei

Centrul Român de Politici Europene a decis susținerea publică a domnului Nicuşor Dan pentru poziţia de Primar General al Capitalei. Vrem să-l susţinem pe Nicuşor Dan nu doar individual ca persoane ci ca organizaţie. Prin aceasta dorim să creăm un precedent pentru ca şi alte organizaţii să vină alături de Nicuşor Dan şi să-l susţină public, deschis, transparent.

CRPE militează activ pentru o Românie matură pe plan european. Europenizarea este obiectivul nostru fundamental. Dar nu poți avea o țară europeană cu o capitală ne-europeană. Ca cetățeni ai Bucureștiului simțim nevoia unei schimbări de perspectivă. Candidații propuși de partidele mari nu fac decât să intre în competiție cu proiecte pentru un București pe care l-ar fi construit și Nicolae Ceaușescu. Proiecte mamut de infrastructură propuse pentru nu se știe cine, ignorare aproape completă a nevoilor unui orășean modern: spații verzi, strategie de dezvoltare axată pe transportul public, spații pietonale. Bucureștiul este un oraș al mașinilor, iar partidele mari nu fac decât să agraveze problema prin strategiile propuse.

Bucureștiul este un oraș agresiv, iar partidele mari nu fac decât să ni-l propună și mai agresiv, și mai bezmetic, și mai agitat. Bucureștiul are nevoie de un primar care să propună soluții curajoase, moderne și aliniate ultimelor tendințe ale urbanismului modern. Primarul Sorin Oprescu și Silviu Prigoană sunt socializați într-un București desprins din filmele de propagandă comuniste: blocuri, mașini, macarale care râd în soare și oameni ai muncii care îi adulează pe ei, activiștii de bine. Nu e neapărat vina lor, așa cu fost educați. Dar e vina lor că s-au oprit din citit prea devreme.

Lumea s-a schimbat, politicile urbanistice au trecut prin niște revoluții în ultimii 40 de ani, iar orașele mari europene merg în alte direcții decât o făceau în anii 1970. Bucureștiul nu a suferit această schimbare de direcție. Pentru că e condus de oamenii trecutului, cu ideile trecutului. Nicușor Dan este din altă specie. Este primarul viitorului București. Orașul conectat la Europa.

Știm că este greu. Știm că vă veți spune: dar care sunt șansele? Vă îndemnăm însă să gândiți nu util pe termen scurt, ci util cu adevărat: nu e nici o diferență între PDL-Prigoană și USL-Oprescu în termeni de politici urbanistice. Nu e nimic de pierdut. Doar de câștigat – măcar sentimentul că suntem mulți cei care ne dorim un altfel de oraș. Și acest sentiment ne va aduna împreună – pentru acum și pentru data viitoare. Nicușor Dan reprezintă cel mai bine acest sentiment.

Este un om care a dovedit dezinteresat că îi pasă de București. În timp ce alții se străduiau să-l distrugă, el se străduia să-i oprească. În timp ce alții vin cu rețele de afaceri care căpușează lucrările și serviciile publice, pe timpul său și cu banii săi Nicușor Dan a oprit deja ilegalități și abuzuri comise de autorități. A condus cea mai de succes organizație guvernamentală pentru politici locale – Salvați Bucureștiul. Merită sprijinul nostru.

Acesta nu este un pas spre politică. CRPE rămâne o organizație non-politică. Ca și Nicușor Dan. Susținând un independent cu viziune modernă și merite personale atestate, CRPE este coerent cu propria misiune. Nu suntem implicați în politicile urbanistice locale, dar ne putem spune opinia. Pentru că suntem și bucureșteni.

Colegiul director al Centrului Român de Politici Europene

FDGR

După cum se ştie şi cunoaşte, la anul avem alegeri locale şi parlamentare. Deci vom vota primari, consilieri, deputaţi şi senatori. Întrebarea e: ai cui?!

Întrebarea pare simplă. Dar nu e. Dacă i-am cunoaşte (personal sau mediat) pe aceşti oameni, ar fi mai uşor. Dar nu-i cunoaştem decât prin intermediul partidelor din care fac parte sau de care sunt sprijiniţi. Deci?!

Deci, am pus-o. Avem de ales, de fapt, între nişte partide politice. Care, din păcate pentru noi (şi pentru ele), sunt profund necredibile. Adică nu sunt deloc credibile când spun că vor binele nostru, al cetăţenilor, şi nu binele lor personal, „de partid”. Ia să vedem:

PDL. A dezamăgit, ca orice partid aflat la putere. Una a promis în campanie, alta a făcut în exerciţiu; adică a minţit. A preferat să jupoaie sectorul privat, singurul care aduce bani reali la buget, în loc să taie din afacerile şmecherilor care parazitează statul. A promis reformă legislativă şi mediu de afaceri transparent, şi s-a-ncurcat în propriile jocuri de culise. A promis privatizări masive a sectorului de stat (energie, transporturi, minerit) şi n-a făcut nimic.

USL. Compus din PSD şi PNL (straniu mariaj!). Primul partid a avut puterea timp de 10 ani (1990 – 1996 şi 2000 – 2004) şi a dezamăgit total. Al doilea partid a avut puterea patru ani (2004 – 2008), a făcut ŞI lucruri bune, dar mai puţine decât ar fi putut face (şi decât erau aşteptate de la el). Bref, a dezamăgit mai puţin, dar a dezamăgit.

UNPR. Partiduleţ de ultimă oră, compus din politicieni de pe la alte partide, care se declară şi ei, ca şi mine, „dezamăgiţi”. Cum să vă spun... pe mine însumi mă cred, dar pe ei nu-i cred.

UDMR. O forţă. Din păcate pentru el, s-a aruncat mereu în barca câştigătorilor, ceea ce mi l-a făcut prea puţin simpatic. Oricum, rămâne partid parlamentar, cu sau fără votul meu.

PC. O glumă proastă.

PP-DD. O glumă bună.

Bun, şi-atunci? Cred că rămân câteva opţiuni:

1.Nu mă duc la vot. Facil, dar cam copilăresc: „eu nu mă mai joc cu voi!”. Am încercat abordarea asta o dată, când aveam 8 ani: am ieşit din jocul de fotbal şi m-am aşezat pe gard, demn, aşteptând să vină ceilalţi copii şi să mă implore. N-au venit.
2.Mă duc, dar îmi anulez singur votul. Rebel, răzvrătit, inutil: intru la aceeaşi categorie cu babele analfabete care nu ştiu să voteze. Din păcate pentru mine, categoria „vot invalid” nu face ca protestul meu să se audă: între un protestatar şi un prost, votul nu face diferenţa.
3.Mă duc, votez corect, apoi flegmez în buletinul de vot sau mă şterg cu el la cur. Scârbos. Nu e de mine.
4.Votez imprevizibil şi aleator. Exemple: Uniunea Armenilor din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Noua Republică, etc. Romantic, dar fără nici o şansă.
5.Votez imprevizibil, dar nealeator (adică îmi asum ceea ce votez): FDGR. Adică Forumul Democrat al Germanilor din România. Dacă acest partid intră în Parlament, rău n-are cum să facă, va face numai bine; dacă nu intră, dar ia un număr de voturi mult mai mare decât numărul germanilor din România (care nu-s nici 100.000), reuşesc ceea ce mi-am propus: o palmă peste obrazul politicienilor români, care mă dezamăgesc constant, din 1989 încoace.

Ce zici? E o idee? Mergem cu FDGR, la anul? Îi speriem un pic pe „băieţii” din Casa Poporului?