Pyramus & Thisbe 4 You

Pentru cine nu știe, teatrul Odeon (ăla de pe Calea Victoriei) va împlini la anul un secol de existență, așa că mă grăbesc să-i urez cele tradiționale, înainte să-l mulțănească alții mai cu ștaif, că teatrologi sunt pe toate drumurile. Nici eu nu știam prea multe despre el, dar am văzut o piesă* cu totul și cu totul meseriașă, care m-a convins: Odeon rules!

Mi-ar trebui spațiu cât colegilor de la Investigații, dacă ar fi să zic tot ce am de zis despre piesă; așa, însă, mă limitez la trei chestii:

unu, piesa nu e de găsit ca atare în The Complete Works of William Shakespeare (ediția Wells & Taylor), am căutat eu acasă. E vorba de un fragmențel de teatru în teatru, din „Visul unei nopți de vară”. Dabija îl ia și face din el un spectacol de sine stătător. O bijuterie, de fapt.

doi, actorii fac un tur de forță complet neforțat. Cred că rar vezi actori să joace cu atâta plăcere și convingere ca ăștia! Iar plăcerea lor de a juca e molipsitoare, ni s-a transmis și nouă în public, de începusem să învățăm și noi replicile și le spuneam (în șoaptă, sigur) odată cu ei pe scenă. Iar Pavel Bartoș a fost magistral în partea a treia, deși replicile lui nu le-am îngânat deloc!

trei, nu numai actorii și publicul joacă în piesa asta. Joacă și meseriașii din teatru, prin „meseriași” înțelegând exact asta. Iar ei primesc cele mai multe aplauze, nu știu dacă mai meritate decât ale actorilor, dar clar mai rare: de câte ori în viață e un mașinist aplaudat la scenă deschisă?!

Din acest motiv (și pentru că n-am spațiu) nu-i nominalizez și pe actori în caseta tehnică, ci doar pe tehnicieni: merită!

Așa cum piesa merită categoric văzută. Categoric! Și nu mă bănuiți că am procent din încasările teatrului, că n-am.

MIHAI BUZEA

 

*Pyramus & Thisbe 4 You, după William Shakespeare, la Teatrul Odeon. Regia: Alexandru Dabija. Cu: Cristian Dunăreanu (recuziter), Victor Cociorbă (mașinist), Dan Iosif (regizor tehnic), Nicu Coman (mașinist), Constantin Neagu (mașinist), Dumitru Neagu (recuziter), Ion Iosif (mașinist), plus actorii profesioniști.

Europeni de ziua a şaptea

Dacă ai prietenă văicăreaţă, nu dispera: există o soluţie! O iei frumos de toartă şi o duci la teatru, să-şi bage minţile în cap. Iar dacă văicăreţul eşti chiar tu, cu atât mai simplu, că după ce vezi piesa asta* cu basarabeni, o să-ţi crape obrazul de ruşine şi termini cu jelaniile: că n-ai găsit loc de parcare, că n-ai primit mărire de salariu, că hâr, că mâr, că fir-ar a dracu’ şi-afurisită de ţară, etc. Bă, zi ”mersi” că te-ai născut în România! Nu-l mânia pe Dumnezeu!

Cei trei eroi ai lui Constantin Cheianu vor s-ajungă în Irlanda, la muncă - atât şi nimic mai mult. Pentru asta sunt gata la orice, inclusiv furt, bătaie, minciună sau fals în acte. Totuşi nu poţi să nu-i iubeşti când îi vezi aşa şmecheri proşti, în primul rând pentru că, orice-ar face, ies inevitabil prostiţi de alţii mai şmecheri ca ei. Eu unul recunosc cinstit că m-am regăsit în fiecare dintre ei, mai să mă umfle şi plânsul, dacă nu m-ar fi umflat râsul aproape tot timpul; actorii reuşesc pur şi simplu un tur de forţă! Ce, e la îndemâna oricui să te facă să treci de la o stare la alta în mai puţin de-un minut, şi asta nu o dată, ci tot timpul?!

Dar poate că oi fi eu bolnav de m-am distrat aşa bine. Pentru că de fapt nu-i nimic de râs în emigraţia ilegală (da, titlul se adevăreşte ad literam la finalul piesei!). Iar când cei care ajung la aşa ceva sunt, şi ei, tot români… e mai degrabă tragedie naţională, nicidecum hăhăială. Ca să pricepi exact senzaţia cu care pleci de la piesa asta, adu-ţi aminte de ceva din adolescenţă: una din petrecerile alea la care n-ai fost invitat. Sau la care ai fost invitat, dar n-a dansat nici o fată cu tine. Ţi-ai amintit? Scârboasă situaţie, corect? Oricât ţi-ai dori s-o uiţi, nu poţi: ai fost lăsat pe dinafară, măcar că ăia dinăuntru n-aveau nici un merit special ca să se afle acolo.

Te-ai prins acum ce simt basarabenii?!

MIHAI BUZEA

*În container, de Constantin Cheianu, la teatrul Odeon. Regia: Cristian Ban. Cu: Irina Mazanitis, Mihai Smarandache, Marius Damian, Dimitrii Bogomaz, Gabriel Pintilei, Relu Poalelungi.

Răzbunarea Dragonului de Foc

Ce-mi place cel mai mult la teatrul românesc de azi: nu este pentru toți tâmpiții. Știu că mă piș împotriva vântului și că mulți se vaită, împreună cu răposatul bard, că ”mor actorii” și că aștia tineri ce vin în urmă n-au valoarea alora din comunism, pe care tot râtanul îi știa de la televizor. Dar mai știu și că am dreptate, iar teatrul contemporan e mult peste cel al anilor ’70, doar că n-are loc la TV. Mai bine!

Sigur, există și piese slabe, și montări jenante, și actori pârâți... iar, din când în când, și spectatori de mâna a treia. Eram la piesă* și mă uitam la o cretină din public, viitoare prezentatoare la meteo, după ce picioare frumoase avea: proasta nu pricepea nimic. NIMIC! Prin creieru-i neted ca masa se zbenguia un singur gând – cum să-l facă pe iubi al ei să amâne momentul deflorării. Numai despre asta a vorbit tot spectacolul, că-mi venea să-i înfund gura cu ceva. Sau să-i sugerez băiatului, mă rog...

Pe scenă evoluau următorii: Fiica, Fiul, Tata, Mama, un apartament de bloc (trei camere!) plus Ăla Micu’, cireașa de pe tort, interpretat remarcabil de David Petcu. Subiectul este Tranziția. Dragonul de Foc este Ăla Micu’. Răzbunarea lui îi arde pe toți (pe Fiu îl arde la propriu). Dacă e s-o fac pe metafizicul, aș zice că Ăla Micu’ e spiritul pur și dur al generației click, cea care ne mătură din calea ei pe toți, fără milă și fără discuție. În fond, prea am crezut că Revoluția a fost gratis!

MIHAI BUZEA

*Blifat, de Gabriel Pintilei, la teatrul Odeon. Regia: Alexandru Mihail. Cu: Angela Ioan, Laurențiu Lazăr, Ioana Anastasia Anton, Mihai Smarandache și David Petcu.