Unu: nu am călătorit mult. După criteriile mele, am călătorit
foarte puțin, și mereu cu un buget de tot râsul, încât nu mă pot vedea altfel
decât ca pe un sărac frustrat, care a ținut neapărat să scoată și el râtul din
cocina strămoșească, deși n-avea resursele necesare. De mers, am mers mult pe
munte, dar aia nu se cheamă ”a călători” și oricum pe munte nu sunt ruși. Nu la
noi în țară.
Doi: habar n-am despre românii din Rusia, că eu n-am întâlnit niciunul. Am întâlnit români în Rusia, sigur, dar ăia erau turiști din
București și din Constanța (adică bișnițari). Nu la ei se referea întrebarea!
Trei: tot ce știu despre românii din Rusia se reduce la câteva truisme. E vorba fie de urmașii celor
care au rămas acolo din anii ’40 - ’44 (adică români prizonieri de război, plus
civili deportați din Basarabia și Bucovina de Nord), fie de basarabeni sovietici
plecați la muncă încă din anii ’80 și care s-au integrat între timp (și-au
întemeiat familii etc), fie de expați români plecați tot la muncă (dar pe alte
salarii) de prin anii 2000 încoace. Dacă mai sunt și alte categorii de români
în Rusia, eu nu le știu.
Din punctul meu de vedere, având în vedere că Rusia este o
țară multietnică, în care integrarea e mult mai ușoară decât într-o Polonie,
Suedie sau Ungarie (țări monoetnice), e greu să-i mai consideri pe cei din primele
două categorii ca ”români”. Ei au fost români, dar acum sunt ruși, ruși fără
niciun dubiu, ”ruși fără rest”: rusa e limba în care și-au educat copiii, în
rusește vorbesc cu consoartele, în rusește fac politică cu amicii de pahar.
Dacă ar veni în România, ce i-ar aștepta aici?! (Întrebare retorică: nimic.
Oricum, din România se pleacă, în România nu se vine! Nici chiar din Rusia...).
Deci, singurii ”români din Rusia” ce pot fi luați în serios sunt expații care
muncesc în multinaționale, în general la Moscova, și despre care eu nu știu
aproape nimic, în afară de ceea ce se deranjează ei să scrie uneori, pe
blogurile proprii sau în vreo revistă din România. Poate mă înșel, dar mie nu
mi se par acești ”expați din Rusia” diferiți de alți expați români: aceleași
povești pline de mândrie despre cum e să ai un salariu barosan, aceeași milă
pentru fraierii care nu locuiesc, ca ei, într-o metropolă cu adevărat uriașă
(aici, nimic de comentat), doar o mult mai mică dorință de a se stabili acolo
forever. Un român stabilit la New York sau la San Diego nici nu vrea să audă de
repatriere, pe când unul de la Moscova are, de obicei, planul să strângă destui
bani și să revină în țară, unde să se bucure de ei.
A, da, și mai e o diferență, imensă: față de un expat român
din Vest, ”expatul de Moscova” nu vorbește limba locului! Excepțiile sunt rare,
și oricum, nesemnificative. Așa că, dragii mei securiști care-ncercați marea cu
degetul, sfatul meu e să vă lăsați păgubași: n-o să găsiți voi ciripitori
printre românii din Rusia! Cel puțin, nu prin intermediul meu, care și dac-aș
vrea, tot n-aș putea să v-ajut. Nemaivorbind de faptul că nu vreau, că nu-s
prost să mi-o iau peste ceafă aiurea, doar că vă e vouă lene să puneți osul la
muncă.
