marți, 11 decembrie 2012

Schimbarea la față

Întrebare: cât de vizibilă este schimbarea? Întrebare ajutătoare: cât de vizibilă este schimbarea a ceva pe care nu l-ai văzut de mult? Răspuns (al meu, nu al lui Kant): nicio schimbare, oricât de mare, nu e vizibilă dacă nu vrei s-o vezi, și orice schimbare, cât de mică, este vizibilă dacă vrei s-o vezi.

Studiu de caz: să zicem că ai o soră, plecată din România în anul 2000, stabilită în Statele Unite (în California – precizarea contează!) și revenită într-o scurtă vizită la București în 2007. Constatarea ei, extrem de dezamăgită: ”A, păi nu s-a schimbat nimic! Ce dracu’ tot mințeai, băi fratelo, că orașul s-a schimbat extraordinar și bla bla bla?! Sunt mai multe reclame, dar în rest e exact la fel!”.

Urmarea: tu rămâi total tâmpit de asemenea orbire și te întrebi dacă la proxima ei vizită, în 2014 (să zicem) va observa vreo schimbare sau nu va observa, din nou, niciuna. Pentru tine, ca locuitor al orașului, schimbările sunt evidente, dar pentru ea vor fi? Îndrăznesc un răspuns, un pariu riscat: nu.

Motive. Acum înșir argumentele mele, continuate cu două exemple, unul real, al doilea imaginar. Argumente:

1. Lipsa de cunoștințe (”ignoranța”). Ca să poți face o comparație între două stări ale obiectului de studiu, trebuie să cunoști caracteristicile obiectului în starea A (cu 14 ani în urmă) și în starea B (anul 2014). Să zicem că soră-mea e un observator atent și obiectiv și examinează cu mare atenție starea B. Inutil. Ea nu cunoaște starea A. Cum ar putea s-o cunoască?! Noi, generația copiilor crescuți la bloc, nu am cunoscut din orașul acesta mai mult de câteva străzi: drumul de acasă la școala generală (distanță de două blocuri), apoi drumul până la liceu (în cazul meu, distanță de două stații de metrou), și până la facultate (patru stații de metrou). Alte repere n-aveam (și încă n-am: nici acum nu pot deosebi cartierele Colentina și Pantelimon!). Concluzie: dacă eu, avocatul diavolului, aș face pe ghidul și aș duce-o pe soră-mea să vadă diverse clădiri, bulevarde, piețe și parcuri care nu existau în 2000, ea m-ar întreba, foarte frust: ”Și?”. Nici n-ar putea să mă întrebe altceva, pentru că habar n-are ce era acolo înainte (ruine, maidane etc).

2. Lipsa de interes. Un obiect există pentru tine în măsura în care te interesează, dar pe soră-mea n-o interesează, în acest oraș, decât prietenii din copilărie și adolescență; ce interes ar avea ea să examineze niște străzi sau niște clădiri care oricum nu-i spun nimic?! Repet, o copilărie ”concentraționară”, limitată la câteva blocuri dintr-un cartier periferic, nu te înarmează cu niciun fel de atașament emoțional pentru alte cartiere, ca să nu mai vorbesc de oraș ca întreg. Dacă soră-mea ar fi avut parte, măcar în adolescență, de plimbări prin Cotroceni, Primăverii, Dorobanți, Rosetti sau Centrul Vechi, poate că alta era socoteala; dar, pe vremea adelescenței ei, aceste zone erau încă infestate de țigani, iar casele negustorești din interbelic arătau sinistru, ca niște trape spre iad. În condițiile alea, de ce să fi plecat la plimbare dintre blocurile cunoscute? În condițiile astea, cum să aibă ea cea mai vagă idee despre Bucureștiul care-și linge rănile comuniste, și care va fi cândva un oraș european (parțial, deja e, în câteva puncte, deocamdată izolate într-un ocean de Orient)?!

Exemple:

1. Am fost în Istanbul în 1992 și în 2012. Deci după 20 de ani! Ce schimbări am observat? Aproape niciuna! Și doar nu-s nebun, le-am căutat cu lumânarea... dar nimic, sau aproape nimic! Singura diferență clară, pentru ochii mei de turist, e că acum există metrou în Istanbul, iar atunci nu era; în rest... . Pe de altă parte, ”marca” unui oraș e dată de ceea ce are numai el și nu are alt oraș: pentru Istanbul, pisicile vagaboande, mâncătoare din gunoaie. Pentru București, câinii vagabonzi, mâncători din gunoaie. Revăzând aceste ”branduri locale”, un turist cu experiență exclamă imediat: ”Sunt la Istanbul/București!”. Iar pentru soră-mea va fi cu atât mai clar: ”Uite, bă fratelo, că e plin de maidanezi! Ce dracu’ ziceai că s-a schimbat?!?!”.

2. Să zicem că mă întorc în satul meu din care-am plecat acum 30 de ani. Și acolo dau peste un ghid binevoitor care mă duce să-mi arate ce s-a mai ”schimbat” în Ghijasa: ”Uite, a lu’ Popeagă și-o văruit gardu’... a lu’ Achim și-o cumpărat capre... a lu’ Raicu și-o vândut șura, no auz’!”. Păi cum aș reacționa eu? M-aș uita la omul ăla ca la un căzut din lună. Ce, astea-s schimbări de paradigmă? Astea-s fleacuri, monșer!

Și, credeți-mă, diferența dintre California și București este mai mare decât diferența dintre București și Ghijasa!

Niciun comentariu: