Sincer, mie nu mi se pare că 2015 a-nceput
bine: peste tot războaie, terorisme, crize financiare, biliare, mă rog, numai
nenorociri. Ba, colac peste pupăză, în seara asta aflăm și exit-poll-urile din
Grecia, cine știe ce ne-o mai lovi și de-acolo, că oamenii ăia s-or fi săturat
și ei de sărăcie, după ce-au păpat 240 de miliarde de euro (ajutoare! Pe mine
de ce nu m-ajută nimeni cu-așa o
sumă, păi dreptate-i asta?!). Drept care vă propun să ne-amintim de 2014, pentru
că acum, din perspectivele ce se-anunță, douămiipaișpele începe să pară un an
chiar simpatic.
Nu știu alții cu ce s-au ales, dar mie mi-a priit grozav vizita
la parcul Safari West, undeva pe Porter Creek Road, la nord de Santa Rosa, în
California. Locul e destul de la țară, dar prețurile sunt umflate cu pompa,
după părerea mea: treaba e că-n parcul ăsta ești lovit la buzunar pe motiv de
dihănii africane.
Adică, în afară de chestiile obișnuite (cazare, grătar, aer
curat, seară ”tematică” pentru copii etc), aici ești suit într-un mașinoi
deschis,
girafe,
zebre,
antilope de mai multe neamuri,
plus
nenumărate veverițe cenușii,
care n-au nicio treabă cu Africa, dar sunt imposibil
de stârpit. Bine, numai veterinarii parcului sunt obsedați să le extermine, că
pentru turiști e-o plăcere să le tragă-n poze din toate pozițiile. Ar mai fi și
rinoceri albi,
dar p-ăia nu-i lasă afară din țarcul lor, că sunt imprevizibili
și supărăcioși, cică: unul din veterinari, un negru solid, ne-a arătat
cicatricea cu care s-a ales după vreo juma’ de an de spitalizare, după ce un rinocer îl tăvălise puțin, când îi
făcea o injecție. Dintre
toate dihăniile alea, vă zic cinstit că cel mai mult mi-a plăcut de girafe,
că-s prietenoase și tembele, exact ca mine. Una a vrut să-mi mănânce pălăria,
care nici măcar nu era a mea, o furasem de la o nepoată; îmi uitasem șapca în
cabană (mahmureala!), iar soarele ardea cu răutate, m-ar fi făcut carne de
mici.
Am omis o dihanie care mi-a plăcut mai
mult decât toate antilopele și girafele la un loc: e vorba de Kathleen, ghida
(ceva de domeniul filmelor pentru adulți, doar că îmbrăcată). Ea a făcut toate
eforturile imaginabile ca să nu ne uităm la ea ca la o bunoacă, ci ca la o
profesionistă, dar nu i-a reușit (aproape) deloc: ne holbam ca vitele, mai ceva
ca bivolii ăia africani (iar prin ”aproape” mă refer doar la sor-mea! Restul
ocupanților mașinii, de copilași la boșorogi...). Unii erau mai timizi, dar
alții băgau cu tupeu: ”Kathleen, zi-ne de viața sexuală la antilope!”. Ea se
făcea că nu-nțelege, o dădea pe d-astea, că ce mănâncă, că sunt sperioase, că
nu știu ce, dar golanii n-o lăsau să scape: ”Sexul, Kathleen, sexul ne
interesează! Hai, nu fi sperioasă, zi-ne de sex, nu ne lăsa așa, neterminați!”.
Cred c-au trecut-o toate apele pe biata fată până s-a văzut scăpată din turul
cu cei din Europa de Est: poate-i greu de crezut, după filme și după toate
alea, dar americanii sunt pudici și destul de bătuți în cap în materie de
gagici – când un brazilian, de pildă, își pune mintea cu americancele, face
prăpăd în jurul lui (hai să vă zic un secret: de la Kathleen știu asta!).
Pentru că seara a fost foc de tabără,
iar acolo s-a produs și-o țâră de socializare între turiști și personalul
parcului (nu atât de intimă pe cât ar fi putut fi, dar orișicât!). Vă vine să
credeți că eroicii tupeiști de pe traseu au trecut imediat pe bere, iar pe
ghidă o evitau ca niște puțoi? Nici n-aveau curajul să se uite la ea! Am fost
scârbit de atâta lașitate și m-am băgat eu în seamă, iar Kathleen mi-a povestit
câte ceva din viața ei, în timp ce se juca cu nepoată-mea
(m-am dus cu copilul
la înaintare, că doar nu eram tâmpit!). Nu m-am ales cu altceva, doar cu
povestea și c-o seară de ținut minte. E, da, și c-o adresă de mail.
articol publicat în numărul 4/2015 al revistei Cațavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu