Comunismul ca istorie umoristica

Poti rade la multe dintre bancurile adunate (din URSS, Polonia, Romania, Ungaria, Bulgaria, Cehia, RDG) de Ben Lewis in cartea sa, dar vei observa un efect ciudat: odata cu trecerea timpului, nu ti se mai par chiar asa de amuzante. Mai degraba terne, cenusii... rumegus. Umorul e unul dintre cele mai perisabile produse culturale, din pacate. A murit comunismul, au murit si bancurile comuniste! Ma intreb ce-o ramane din glumele baietilor din redactia revistei noastre, dupa vreo 50 sau 100 de ani... or mai starni macar vreun zambet, ceva? Grimasa? Furie? Sau doar nedumerire?! :(

Dar nu despre asta vreau sa povestim acum, ci despre prapastia de necrezut dintre cei care cred (in Dumnezeu, in ecologie, in daci, in comunism, in antifumat, in Rosia Montana, in unirea cu Republica Moldova, in dezarmare, in Protocoalele Sionului, in feminism, in redistributionism, in arta, in Arsenie Boca, in orice) si cei care nu cred in nimic. De obicei, suntem toti constienti, mai mult sau mai putin, de aceasta prapastie, dar trecem mai departe, taxandu-i pe ceilalti de "prosti". Ce se intampla, insa, cand te indragostesti de un "celalalt"?

Citez mai departe din cartea lui Ben Lewis ("Istoria comunismului prin bancurile epocii", ISBN 978-606-8469-99-7, editura Meteor, 2015, traducere de Mihai-Dan Pavelescu, pag. 157 - 159): 

***

"- Cu ceilalti iubiti ai mei discutam mereu cum sa imbunatatim lumea, mi-a povestit Ariane intr-o dimineata cand stateam in pat.
Mi-am imaginat succesiunea de protestatari antiglobalizare tineri si aratosi care fusesera candva in locul unde ma aflam eu acum, cu parul ravasit peste perna, trecandu-si degetele subtiri si ingalbenite de la o mie de tigari rulate manual, in sus si in jos pe spatele Arianei, si privind-o cu ochi negri, admiratori. Nu simteam nici urma de gelozie. Ma incanta sa ma gandesc cum ea si fostii ei iubiti se intreceau in idei tot mai naive care sa faca planeta un loc mai bun.
- Si ce solutii ati propus? am intrebat-o. Sa scapati de armate si guverne? Sa va intoarceti la cultivarea pamantului? La desfiintarea banilor?
- Da, au fost si aceste idei. Dar tu cum ai imbunatati lumea? m-a intreabat Ariane.
- Poate ca n-as incerca s-o imbunatatesc, am spus. As inceta sa mai visez la solutii marete si as incerca s-o fac sa functioneze mai bine prin cateva legi suplimentare. Nu stiu...
Ariane a fost frustrata de lipsa mea de convingere. Comunismul se referea in primul rand la construirea de utopii, dar teoreticienii occidentali la moda numeau epoca noastra post-utopica. Acolo de unde veneam eu, lipsa de convingeri era una din convingerile cele mai ferme. 
- Dar cum vei pune capat exploatarii, saraciei si distrugerii mediului?
- Poate ca nu li se poate pune capat, am replicat.
Cand discutam despre politica cu Ariane, ma gandeam de fiecare data la un episod dintr-un vechi serial TV science-fiction. Aveam impresia ca nava mea coborase intr-o regiune izolata de pe pamant. Ideile mele erau un limbaj martian pentru ea.
- Dar pentru tine nu conteaza ca decalajul dintre saraci si bogati creste mereu? m-a intrebat ea, usor iritata.
- Inegalitatea nu-i un lucru chiar rau. Nu conteaza ca decalajul dintre saraci si bogati creste intr-una, atata timp cat saracii se imbogatesc, ceea ce se si intampla.
- Nu te scandalizeaza insa faptul ca milioane de muncitori imigranti saraci din China si Asia umplu mahalalele metropolelor si lucreaza pe sume de mizerie pentru a produce jucarii pentru copiii nostri si pantofi pentru picioarele noastre?
- Oamenii aceia incearca sa ne ajunga din urma dupa ani in care au fost tinuti locului de comunism. Oricum, alternativa ar fi fost sa ramana acolo de unde plecasera si sa incerce sa tina in viata capra familiei pe o coasta stearpa de deal.
Imi placea sa vad cum ochii Arianei se largeau tot mai mult, ca ai unui copil dintr-un film hollywoodian care-si deschide cutia cu jucarii si da peste un extraterestru.
- Nu-i nimic rau daca in lume exista cativa oameni incredibil de bogati, am continuat dezlantuit. Nu-i o crima. Si, oricum, exista o limita pentru ceea ce poti face cu atatia bani. Odata ce zbori la clasa intai, stai in hoteluri de lux si ti-ai cumparat un iaht, nu mai poti face nimic altceva cu ei decat sa-i donezi. Cu exceptia cazului in care vrei sa cumperi opere de arta.
I-am aruncat o privire plina de inteles. Expozitia ei din New York avea sa fie inaugurata in mai putin de o luna. 
- Comunistii ca tine, am concluzionat, n-au trait niciodata atat de bine pe cat o fac in prezent, in capitalism. 
Fusese o utilizare disproportionata de forte. Argumentele mele beligerante ne vaporizau relatia. M-am intrebat unde-mi disparuse simtul umorului.
Era insa prea tarziu ca sa mai fac glume. Ariane a ramas tacuta o vreme. Si-a ferit privirea. Ar fi trebuit sa fie o conversatie despre problemele mondiale purtata de doi indragostiti, dar eu o transformasem intr-o baie de sange ideologica.
- Uneori, a spus ea, cand sunt cu tine ma sperie gandul ca-mi voi pierde identiatea. 

***