Regret din suflet că tocmai acum, la
sfârșit de vară, la spartul târgului, am și eu o recomandare deșteaptă! Așa s-a
nimerit, să n-aud până acum de Budva, din Muntenegru, unul dintre ultimele
locuri încă nestricate de români, sau cel puțin de bucureșteni. Eu, de exemplu,
n-am fost niciodată pe riviera montenegrină (!), ca să-o spurc, s-o umplu de
coji de semințe, de cutii goale de bere, de manele și de ciocălăi de porumb
fiert. Dar a fost Dănel, amicul.
Din păcate, îmi este imposibil să
reproduc discursul lui Dănel, cum fac de obicei la recomandările din auzite:
când e foarte entuziasmat, Dănel nu e-n stare să emită decât onomatopee și
amenințări teribile (care nu-s reale, e doar stilul său de exteriorizare). Pot
încerca, doar ca să vă faceți o idee: ”Michihausen! Te omor cu bătăia, te
decimez, te demantelez psihic! Nu se poate-așa ceva! Muntenegru, frate! Rupe
tot, uă, uă, uă” (simulează că-mi trage
pumni în burtă), ”ești un vierme, Michihausen! Ce, mă?! România, mă? Să
ți-o bagi în c. și s-o scoți sub formă de veveriță! Muntenegru e ce-i trebuie
omului, dacă mă-nțelegi pe undeva: gagici, femei, piese, am înnebunit,
băiatule! Numai prințese, n-ai văzut așa ceva!”. De aici, sursa Dănel devine cu-adevărat
ireproductibilă, așa că mă rezum la înșiruirea informațiilor concrete.
Se pare că din Timișoara până în Budva
se fac cam 12 ore cu mașina, sunt de trecut doar două vămi (româno-sârbă și
sârbo-muntenegreană), fără probleme deosebite, iar șoselele-s bune; în drum e
și o bucată de autostradă, după ce treci Dunărea (Belgradul se ocolește). Budva
asta e-un fel de oraș-stațiune-muzeu, adică are de toate: o grămadă de plaje,
baruri, hoteluri, restaurante și cluburi cât cuprinde; o istorie milenară,
dar
despre asta Dănel n-a fost în stare să-mi dea vreun amănunt; clima e perfectă,
la fel și apa,
la fel și peisajul, cu mici nuanțe comunistoide,
dar aglomerația de mașini prin oraș te
scoate din sărite (mă rog, cine a fost prin Costinești în ultimii ani are alt
termen de comparație); prețurile sunt cam ca la noi, poate ceva mai mari în
cluburile de noapte; care cluburi colcăie până-n zori de hormoni din toată
Europa, dar și din Rusia; Dănel a stat la hotelul Oaza, undeva lângă plajă,
aproape de marina din Budva, cu 60 de euro pe noapte (”Da’ camera era cam mică,
Michihausen, în p. mea”); moneda locală este euro, ceea ce nu prea-nțeleg, că
Muntenegru nu-i în UE, dar mă rog; dacă ești isteț, iei o barcă până la insula Sfântul
Nicola, unde sunt plaje încă mai perfecte decât cele de pe rivieră, plus o
priveliște fantastică a golfului; de băut serios, Dănel a comis-o doar o dată,
la Kiki Bar, unde l-a dus o fată ce stătea cu cortul (campingul e-n afara
orașului, dar are plajă proprie); barul e ”mișto” și fata era ”beton”, dar
Dănel n-a ”concretizat-o”, că s-a trotilat de emoție și nu mai știe nimic, doar
că pupa toți oamenii din bar și le spunea: Me,
you, brothers!
text publicat in revista Catavencii, 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu