El Dorado, Kurfürstendamm

Cică nu te poți numi băiat-băiat dacă n-ai băut măcar o bere pe Ku’damm. I-auzi! Înțelegem și noi, senilii aștia trecuți de 40 de ani, că e frumos să fii hater și fetele te iubesc și-ți presară patul cu petale de trandafiri (sau cu cocaină, nu știu, că n-am ținut pasul), dar dați-ne voie să facem o foarte măruntă observație: prioritățile se schimbă în timp. Poate că e firesc ca haterul să dărâme lumea cu barosul ca să-și facă el loc, dar după aia observă cu munca abia începe: trebuie să-și apere locul abia câștigat de asaltul altor hateri, mai tineri, mai energici, mai motivați, mai nemiloși, mai distructivi, mai. Și-atunci, la ce bun?

În ceea ce mă privește, tâmpenia asta cu berea de pe Ku’damm e foarte ușor de demolat chiar și fără baros, ceea ce am să și fac acum, chiar dacă asta mă transformă în inamicul public numărul unu al ardelenilor, dar adevăru-i adevăr. 

Aflați, români: după 1989, țara era foarte săracă. Oamenii încercau disperați să supraviețuiască; nu contează cum, oricum. Bucureștenii au luat en masse drumul Istanbulului, care c-un sac cu miez de nucă în spinare, care c-o sacoșă de rulmenți, care c-o valiză cu Omagii, care c-o bicicletă-ntre picioare, mă rog, cu ce-a putut omul să fure mai cinstit. Timișorenii au luat drumul Belgradului, ieșenii pe cel al Varșoviei (și mai ales pe-al Szczecinului, dar asta altă dată), craiovenii pe-al Sofiei, enfin. În schimb, mândrii fii ai Ardealului au plecat boierește spre Berlin, fără saci, sacoșe, valize, biciclete, dar cu portofelele pline de bani împrumutați de la cămătari, iar de-acolo s-au întors cu mii și zeci de mii de mașini second-hand, care cumpărate, care găsite, care reparate, care furate cu tot cu acte sau chiar cu tot cu proprietari, după cum i-a fost omului norocul. Cu acele mașini „aduse” de ardeleni s-a înnoit peste noapte flota auto a țării, ceea ce a fost un prim pas, foarte concret, spre civilizarea pitecantropilor comuniști care eram atunci, da, recunosc. 

Dar tot acele mașini i-au reconfigurat pe ardeleni la creiere, vorba lui Ilarion Ciobanu, că pân’ atunci erau oameni ca toți oamenii și după aia au ieșit din crisalidă vasiledânci, că parcă-mi și pare rău, vorba ceea, amicus Plato, sed magis amica veritas. De-atunci îi auzi pe clujeni: „Să vorbești de la egal la egal cu mine abia după ce-i bea și tu o bere pe Ku’damm! Altfel, diferența e prea mare…”.

Am băut patru beri la El Dorado, Kurfürstendamm, 203. Așa, și?

articol publicat în numărul 47/2016 al revistei Cațavencii