vineri, 16 februarie 2018

Seni Studium, Budapesta

Mă tot întreabă amicii, sau, mă rog, mai bine să le zic „cunoscuții”, că de amiciția lor m-am dumirit demult: „Bă Mihăiță, de ce scrii tu despre ce nu te pricepi? Ce treabă ai tu cu barurile, ce treabă ai cu turismul în general?! Vezi-ți de gunoaiele tale, taie copaci, fă ce știi, nu ne mai încurca! Ai bani de spart, ai cu ce s-arăți a șmecher? Niciodată n-ai avut și n-o să ai, ești minciună băbăiatule”. Culmea e că au dreptate, din punctul lor de vedere. Eu nu merg pe unde merg turmele de neoromâni care se screm s-arate că au cu ce, n-am habar de Ibiza sau de Antalya, nu pândesc căpiat după „oferte”, iar „destinațiile” pe care le promovează revistele de femei (le găsesc în baie, teanc, lăsate de nevastă-mea pe cântar, lângă WC) mă fac să mă crucesc de-a minunatelea: croazieră prin fiordurile norvegiene? Cu ce vedete te poți întâlni pe plajele din Barbados? Cele mai bune locuri de surfing din Australia?

Există și varianta soft (în general, a gagicilor): „Mihai, nu mai scrie din auzite, că te decredibilizezi! Scrie ce-ai văzut, c-ai văzut destule”. Și ele au dreptate. Am văzut, nu zic, dar necomerciale, și-n plus nu le-am văzut ca turist, ci pentru că nimerisem pe-acolo cu treabă, cu una-alta, că banii-s scumpi și se fac greu, dacă nu ești conectat (iar eu, vai, nu-s!). „Uite, scrie de Budapesta”, îmi susură ele dulce, cum i-a susurat și Eva prostului, „doar e orașul tău, nu?”. Bine, hai.

Primo: Budapesta nu-i orașul meu. Am lucrat acolo cu ani în urmă, dar numai în Pesta, în privința părții vestice a orașului, a Budei („Budin”, cum îi spuneau românii acum 200 de ani, când încă nu erau români), nu știu nimic, sunt inocent ca un nou-născut. Dacă mă duci acolo și mă lași pe-o stradă, m-ai omorât, m-așez pe cur în intersecție și plâng după poliție.

Secundo: Pesta este foarte mare, e-un oraș imens, lăbărțat ca o plăcintă, ce văd turiștii e cam 5%, și încă-s generos! Despre restul, habar n-au; da, am lucrat în branșa gunoaielor, într-un fel, și ce-i cu asta? Orice muncă e cinstită! La barul hotelului Seni Studium am ajuns după ce terminaserăm jobul, ne-a omenit managerul cu niște beri, că făcuserăm treabă bună. N-aș recomanda nimănui să stea-n hotelul ăla sau să bea la bar pe banii lui, dar asta-i altceva.



articol publicat în numărul 5/2018 al revistei Cațavencii

Niciun comentariu: