Bloggerul Buzea este prototipul bloggerului, plus că e și bătrân, uzat moral, depășit, „obsolit”. Se ține gaia-mațu de chestia asta fiindcă blogul este foarte bun pentru critica literară: pe blog te poți răzgândi, în revistă nu poți. Ai trimis textul? S-a paginat? S-a tipărit? Pa și pusi! Dacă ai comis-o, tot ce poți să faci dup-aia e să te umilești public, să ceri scuze, să retractezi, să dracu să lacu. Pe blog, însă, n-ai nicio treabă: intri în setări și modifici textul, ba chiar îl ștergi, la rigoare. Vorba lui Stalin: dispare textul, dispare și problema!
Problema zilei de azi: Ciotloș a scos o carte. Eu demult eram cu ochii pe el ca pe butelie! Speram c-o să facă o astfel de greșeală și uite c-a făcut-o. Buzea ce-așteaptă?! Șo pe el, Buzeo! Arde-l, băiete!
Cartea-i bună. N-o să fie un succes de vânzări, că-i pentru inițiați, nu pentru „Suge-o, Ramona!”, dar inițiaților le-a și fost destinată de la bun început, nu ramonelor; e bună, e cutezătoare, vine cu răspunsuri, vine chiar și cu-ntrebări (în mateinitate e mai greu să pui întrebări decât să dai răspunsuri). Cutezanța vine chiar din însuși acest fapt, al scrierii cărții: să crezi că mai ai ceva de adăugat, după ce s-a adunat atâta amar de bibliografie... da, pentru asta îți trebuie curaj, nu glumă. Cojones!
Unde a călcat Ciotloș pe bec? Păi, la Gore, unde! Toți se frig cu Gore, toți vă frigeți cu Gore, fraților, și iată de ce: în afară de mine, niciunul dintre noi nu-i Gore. Nici Ciotloș nu e Gore, și asta se simte: îl găsește rudă cu Octavian Goga (pentru castelul ăla din Transilvania), cu Barbu Ștefănescu Delavrancea (pentru micile ciudățenii de la masă) și cu Ion Luca Caragiale (dacă m-apuc să vă explic pentru ce, ați citit degeaba pân-aici). Dar îi scapă cineva. Ce dracul, măi, Ciotloșe?!
Gore Pirgu nu e rudă cu Mateiu I. Caragiale, Gore Pirgu este Mateiu I. Caragiale. Limpede ca apa vie! Mateiu este șef de cabinet, Mateiu pontează, Mateiu „se ajunge” la final (dar numai la final), Mateiu își trăiește viața râmând în scârnă după un gologan, Mateiu locuiește ca vai de mama lui („în Jarcaleți”), Mateiu se trage dintr-un dubios neam fanariot (la fel ca feciorul „sumbasacului”), și, mai presus de orice, Mateiu nu muncește. Deloc. Niciodată, în afară scurtului său job în administrație („director de cabinet”), Mateiu nu se ține de nimic altceva în afară de combinații. Giani ar fi avut multe de învățat de la Mateiu... și mai ales de la proiecția lui literar-ironică, de la Gore Pirgu.
Și Povestitorul? Ei, Povestitorul. Ăla-i fentă – părerea mea. Ciotloșe, ai cuvântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu