Ziua M

Am citit cu mare interes această carte. Fără plăcere, bunînțeles, din moment ce autorul este românofob cum rar găsești, dar cu interes; scrisesem cândva într-un roman „Să nu fiu eu ăla care-și pune-n gând să invadeze România!” (în sensul că ar fi o treabă ușor de făcut, din cauza uimitoarei dezbinări interne). Dar iată și abordarea strict militară. Autorul, Viktor Suvorov (aka Vladimir Rezun), spion, istoric și scriitor, explică pregătirile de invazie făcute de Uniunea Sovietică. Mă mulțumesc să citez de ici, de colo, din pasajele care mi s-au părut mai zemoase. N-are importanță ce cred eu, important e ca unii oameni să pună mâna să citească această carte. Poate sunt eu un tâmpit și cititul cărții n-o să-i ajute cu nimic. Dar nici n-are cum să le strice!

„La 19 iunie 1941, pe granița românească a fost desfășurată cea mai puternică armată din istoria omenirii: armata 9. La 21 iunie, în momentul creării Frontului de Sud, armata 9 intră în componența acestuia (împreună cu armata 18, strămutată în secret din Regiunea Militară Harkov)”.

„Jukov mai plănuia încă o lovitură irezistibilă și mortală în România. Pentru aceasta a propus să nu se desfășoare încă un front în spatele Frontului de Vest, ci acesta să se desfășoare la granița României. În plus, se mai preconizau atacuri a două armate de vânători de munte prin Carpați și lansarea a cinci corpuri de desant aerian. Totodată, în toate cele șapte regiuni militare din interior se înființau în secret armatele celui de-al doilea eșalon strategic, care trebuiau chiar înainte de invazie să înceapă deplasarea spre frontieră, încât în momentul decisiv să intre în luptă, suplimentând și întărind primul eșalon strategic”.

„Jukov a luat asupra lui rolul coordonării acțiunilor Frontului de Sud-Vest (care trebuia să atace dinspre intrândul de la Lvov) și Frontul de Sud, care s-a înființat pentru invadarea României. În lumina acestui plan, să vedem ce fac cei care au onorat selecția lui Jukov”.

„În 1941 se pregătea invazia în Europa. Stalin l-a ținut pe Voroșilov lângă sine: nu se așteptau victorii de la el, dar slugoiului lui Voroșilov, Hmelnițki, i s-a permis să se distingă pe câmpul de luptă. Voroșilov știa unde se va hotărî soarta războiului și l-a trimis exact acolo pe Hmelnițki: pe direcția românească, cea mai profitabilă. L-a trimis să lupte împotriva românilor, nu împotriva germanilor. Curmarea aprovizionării cu pentrol a Germaniei putea hotărî destinul Europei. Sarcina era fundamentală. Așadar lui Hmelnițki nu i s-a găsit loc în primul eșalon strategic, unde se vărsa sânge și erau victime omenești, ci în al doilea – care, trecând peste cadavrele primului eșalon, ridică stindardul deasupra sondelor petroliere. În acest scop Hmelnițki are cel mai puternic corp de armată. Tot în acest scop, Hmelnițki are în corpul de armată o divizie de vânători de munte”.

„Iată de ce afirm: atacul Frontului de Sud în România prezenta un pericol mortal pentru Germania, pentru că factorul surpriză era total – în România nu existau forțe care să riposteze și era imposibil să fie trasferate acolo după ce trupele sovietice ar fi incendiat exploatările petrolifere”.

„După părerea mea, dacă Jukov, Rokossovski, Konev, Krîlov, Potapov, Malinovski s-au adunat laolată împotriva României, atunci e treabă serioasă”.

„Să tragem concluziile. Începerea mobilizării secrete însemna intrarea în cel de-al doilea război mondial. Stalin a înțeles acest lucru și a dat conștient ordinul de începere a mobilizării secrete din 19 august 1939. Din această zi, oricum ar fi evoluat evenimentele, războiul nu mai putea fi oprit. De aceea, 19 august 1939 este ziua când Stalin a decis al doilea război mondial (în Europa – nota mea)”.

„Mobilizarea secretă trebuia să se încheie prin atacarea prin surprindere a României și Germaniei, la 6 iulie 1941. Concomitent, în Uniunea Sovietică trebuia decretată Ziua M, când mobilizarea se transforma din secretă în deschisă și totală. Mobilizarea secretă a fost orientată în sensul pregătirii agresiunii. Pentru apărarea țării nu s-a făcut nimic. Mobilizarea secretă a fost atât de colosală, încât nu s-a izbutit ascunderea existenței sale. Lui Hitler i-a rămas o singură șansă: să se salveze printr-o lovitură preventivă. Hitler l-a preîntâmpinat pe Stalin cu două săptămâni”.