Croația (I)

Croația: „De unde ai asta?”, îl întreb. „De la un bosniac”, îmi răspunde el, aiurea cu drumul. „Stai drept, nu te mișca, imediat sunt gata”. Am tăcut din gură, urmărindu-l cu coada ochiului cum lucrează. E fantastic de îndemânatic… artist!

Valeri Krucikovski e unul dintre prietenii aceia cu care te alegi în călătorii, cu care legi simpatii inexplicabile și cu care rămâi în legătură ani și ani, deși experiența de viață a unuia nu pare să aibă contact cu nimic din cea a celuilalt. Pur și simplu, Valeri și cu mine ne plăcem reciproc, iar – bonus! – el are și încredere în mine, chiar dacă reciproca, alas, nu-i valabilă. Eu n-am încredere în nimeni.

E artist plastic, portretist (de nevoie) și peisagist (ca aspirație), dar deocamdată nu a dat lovitura, nu s-a impus, n-a avut expoziții etc, așa că mai face un ban umblând prin Europa după cârdurile de turiști. Ne-am cunoscut la Paris și ne mai întâlnim când și când, dar numai vara (iarna stă la cutie și pictează; aia-i munca lui serioasă, ce face verile e așa, pentru câștigare de arginți, nu pune preț pe portretele lui fulgerătoare, pe care eu le consider capodopere), iar vara asta ne-am revăzut în Malines. Avusese o zi proastă – ploua, turiștii grămadă prin cârciumi – i-am dat câteva pachete de țigări, mi-a mai făcut un portret (nevastă-mea zice că m-am și găsit eu, ăla arătosu’), mi-a mai povestit de prin călătorii. Am cerut să văd creionelul lui ciudat (da, fraza sună cam homo – vă asigur că nu este cazul).

Era un fel de teacă de ciot de creion, la un capăt, și un coupe-papier în formă de frunză de salcie, la celălalt capăt. Bronz incizat. Foarte frumos, cu aspect de vechi, de artefact: cică de la un bosniac îl avea, un distrus cu care băuse în Mlinki Kamen din Sisak, undeva prin Croația (nu știu unde anume, eu n-am fost în Croația). Zicea Valeri că bosniacul o-ncasase nasol în război, vai de capul lui, nici nu vreau să mă gândesc (ferească Dumnezeu!). Musulman, ăla: coupe-papier-ul era în familia lui de generații, ca foarte multe alte obiecte (probabil valoroase, nu știu, zic), dar bosniacul căzuse la patima beției, le dădea pe câte o carafă de rachiu. M-am uitat pe net: pare-se că-n Sisak a-nceput, cumva, povestea lui Mihai Viteazul. Ei?

***

 

Beam cu un amic într-un bar din Pesta, acum niște ani, și mă văicăream ca o muiere că nimeni nu îi „înțelege” pe români, care au făcut și-au dres; vorba lui Ion Barbu, „eram mult mai prost pe-atunci”. Amicul meu, om cu carte grea, a zâmbit, a muiat un deget în paharul lui de vin (eu beam bere neagră slovacă, el vin tare, unguresc) și mi-a desenat repede o harta a Estului: „Mihăiță, fii atent”, a zis și a întors fața de masă din hârtie invers, ca să văd clar desenul hărții, în timp ce el îmi explica cu încetuțul. „Există o narativă a românilor, bulgarilor, albanezilor, grecilor, armenilor, georgienilor, sârbilor, ucrainienilor și-a altor mărunței: «Noi ne-am bătut cu turcii». Există însă și o narativă a polonezilor, maghiarilor, croaților și austriecilor: «Noi ne-am bătut cu turcii. Voi nu v-ați bătut cu turcii, voi sunteți turcii». Există, desigur, și narativa rusă: «Marș, mă!». Dar cea mai complexă și mai greu de înțeles – atenție! – de mine și de tine, de către noi doi în același timp, este narativa turcă: «Da’ de Pax Ottomanica n-ați auzit, fursecarilor?»”.

Pe 9 octombrie am fost cu nevastă-mea în Olive Tree din Bruges ca să bem pentru cei șase ani de căsnicie („Cam mulți”, zicea ea, „la anu-mi iau unul mai tânăr!”) și am bârfit-o pe Ania, recepționera croată de la hotelul nostru, care avea păreri extrem de asemănătoare cu amicul din Pesta. Este ciudată această mândrie croată, despre care se știe destul de puțin în România (mă rog, poate sunt eu mai ignorant), dar care e-absolut reală, pot să jur pe cruce. Să fi fost eu croat, m-aș fi dat mare cu echipa de fotbal, cu litoralul, și poate – poate! – cu foarte rapida recuperare a decalajului față de UE. Dar în mințile croaților rulează alt film. Bărbații lor sunt cei mai viteji, femeile lor sunt cele mai frumoase, vinurile lor sunt cele mai bune iar istoria europeană s-a făcut și s-a desfăcut numai în Croația. Păi? Romeo și Julieta, bunăoară, au fost croați! Nu știam, dar ne-a povestit Ania.

Mi-am amintit avertismentul amicului din Pesta: „Dacă vrei să te duci în concediu în Croația, ai mare grijă că tu ești rău de gură. Te bagi în seamă cu oamenii, faci pe prietenosul și de obicei îți iese, nu zic. Dar ai văzut ce era să pățești la Belgrad, cu gura ta slobodă; vezi că sârbii sunt direcți, îți scapă imediat un pumn între ochi, dar croații sunt mai ai dracului, mai perfizi; dă tu aiurea din gură, spune-le ce nu vor s-audă și-o să vezi cum te-aranjează ei, de nu-ți mai trebuie”.