Simțisem încă de la cazare că accentul recepționerei e colțuros și-n engleză și-n franceză, deci m-am gândit că tipa trebuia să fie polonă, lituaniancă sau slovacă. În după-amiaza cu ploaia n-avea clienți la recepție, a făcut pe barmanița și a stat cu mine oleacă la sfat, cât timp și-a făcut o cafeluță pentru sufletul ei. Țeapă: era din Croația. Aș fi putut jura că e de neam slav dar în niciun caz sud-slav, că slavii de sud nu arată ca ea: față rotundă, păr blond-cânepiu, ochi albaștri ușor asiatici (în Republica Moldova vezi frecvent genul ăsta de chip). Mi-a zis că e din nordul Croației, dintr-un oraș care se cheamă Varazdin.
Nu mi-a spus nimic numele localității, nu mi-a sunat niciun clopoțel. Varazdin, așa, și? Păi, Varazdin, știi, Mihail, acolo pe Drava, unde avem noi probleme cu ungurii. Zbang! Dă-o dracu’ de bere, din momentul ăla am fost numai ochi și urechi: spune, Ania, povestește, dulceațo! Păi, da, Mihail, știi... pe la noi ungurii au fost mereu oameni buni, așezați, harnici și cinstiți, să fii ungur în Varazdin era, cum să spun, ca o recomandare. Ungurii din Ungaria erau foarte săraci când eram eu mică-mică, la noi o duceau bine, toți o duceam bine, dar apoi au venit vremurile grele, a fost război pe Drava-n jos, la Osiek, mulți oameni s-au refugiat, a fost rău. În timpul ăsta oamenii din Ungaria au avut pace și s-au îmbogățit ca-n basme, au venit la noi și-au început să cumpere. Oameni pricepuți, nimic de zis, eu m-am băgat chelneriță după liceu, la Elephant, un bar foarte la modă, am învățat meserie și limbi străine, mulțumesc lui Dumnezeu. Pe urmă am lucrat la Medina Skrinja, cel mai cel bar din Varazdin, cu patron tot ungur, unde-am rămas însărcinată.
***
Shotgun Shooters: am relatat numărul trecut cum stăteam la bar cu Ania, recepționera de la hotelul Ter Brughe din Bruges și depănam amintiri (ale ei) în timp ce balotam trei beri (ale mele). Atmosfera era, cum să spun, foarte caldă, foarte dulce (afară ploua cu găleata, se întunecase, hotelul era aproape gol, camere goale cu nemiluita, femeia de serviciu plecase și ea acasă), Ania râdea cu toată gura când își amintea cum fusese ea tânără și proastă (rămăsese însărcinată cu patronul, îl iubea de nu mai putea, ăla nici n-a vrut s-audă, a concediat-o fără discuții). Eu i-am pomenit de expresia americănească „Never fuck your payroll”, ea mi-a spus cinstit că n-o înțelege și tocmai ne amuzam încercând s-o traducem cu Google Translate (iese „On ne baise jamais le paie”, nu insistați!), când apare nevastă-mea. Bum! Eu credeam c-am încurcat-o, îmi umflam deja gușa cu explicații, când Ania se repede la fiică-mea și-ncepe s-o giugiulească cu lacrimi în ochi, de n-a mai zis nevastă-mea nimic, a uitat nu numai de mine ci și de berea de pe masă.
Păi, da. Că Ania nu a vrut să renunțe la fătul din uterul ei. A ales să renunțe marea iubire (patronul de la Medina Skrinja din Varazdin), la job, la familie și la orașul ei natal, s-a mutat la o prietenă din Split, a născut acolo și s-a reapucat de muncă după vreo câteva luni de alăptat, că simțea că înnebunește fără lucru. Prietena ei era ceva bossuleață la un hotel de-acolo, șefă de personal (parcă!) i-a găsit repede un job la un restaurant, măcar că Ania lucrase înainte doar la baruri. Dar s-a descurcat, a învățat și meseria de ospătară (diferențe există, dar nu-s așa mari), a fost și cameristă la hoteluri, a mai lucrat și la terase sezoniere de vară – se pare că Split este, sau era, un hotspot pe harta Mediteranei turistice, cel puțin pe partea europeană – iar cel mai mult și mai mult i-a plăcut la Shotgun Shooters, care-i un bar de răi. Sau era, enfin. S-a căsătorit cu un muzician, omul s-a dovedit un tată foarte bun (le și bea, zicea Ania, dar era bun cu ele și la băutură), câștiga însă cam puțin, ea ținea casa. A venit la muncă în Belgia doar din iarnă, dar se gândește să rămână și să-și aducă și fetița, pentru început. Are exact anii fiică-mii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu