Papagayo

Ca orice beach bar de pe lumea asta, și Papagayo se află pe plajă, mai exact pe plaja din Westende, cam pe la mijlocul distanței dintre mult mai cunoscutele Ostende și Nieuwpoort. Până aici, nicio problemă. Stai pe plajă, te prăjești la soare (dacă nu plouă, iar cât am fost eu a cam plouat), apoi te tragi frumușel sub umbrela beach barului, te lași greoi într-un șezlong d-ăla și-i zici chelnerului să-ți aducă ceva răcoritor (adică bere, că pe mine numai berea mă răcorește). Din nou, nicio problemă. Te uiți la mare, respiri briza și te gândești la ale tale. Problems? Nope.

Acuma, chestia e că eu unul detest beach barurile, nu pe ăsta în special sau pe cele de pe plaja belgiană, ci toate beach barurile de pe lume. Motivul este simplu tare, chiar ușor de intuit: banii. Adică, ce? Nu pot eu să mă uit la mare, să respir briza și să beau bere tolănit pe nisipul de LÂNGĂ beach bar?! Ba pot perfect! Decât să dau 7 euro pe-un pahar de bere (bună bere, nimic de zis), mai bine vin cu lădița mea frigorifică, în care am cele 6 doze regulamentare, răcite bine de cu seară - și pe care am plătit 6 euro cu totul? Ia să ne gândim puțin: unde este afacerea?

Dar a fost cheful neveste-mii. Cică să nu mai fiu calic, hai la Papagayo că n-om muri noi dintr-o consumație, las’ să fie de sufletul morților! Ne-am dus, ce era să facem, doar nu era să-mi supăr consoarta în concediu. Eram un pic botos, așa că ea a-nceput să vorbească cu cea mică pe franțuzește, taca-taca, taca-taca (fetița îi povestea de „îndrăgostitul” ei de la grădiniță, unul Suleymen, băiat frumos, nimic de zis, dar cu mămică îmbrobodită. Dacă e vorba de mămici, o prefer pe mama Aliciei, o rusoaică d-aia de copertă, cu lănțișor la gleznă și cu toate alea). Nu prea pricepeam ce tot spuneau ele acolo, nici nu eram atent, așa că i-am auzit clar.

Un cuplu de interlopi, în spatele meu. Adică un interlop cu buzata lui, care la drept vorbind nu m-au deranjat cu nimic, în afară de cretinismele pe care le debita cocălăreasa: îi reproșa omului că de ce-a adus-o aici (adică la Papagayo, și prin extensie la Westende), „la sărăcie”. Adică, ce, ea e ultima săracă?! Ea e proastă, sau cum? El nu vede ce prețuri de ratați sunt „acilea”? Ea merită mai mult, așa să știe el! Ce ar spune colegele ei de platou dacă ar vedea-o acilea, între rupții ăștia?! Abia atunci m-am prins: țoapa nu se considera parașută, ci „ancoră”. TV!