Se poate spune că cele șase simțuri ale omului au fiecare o specializare proprie, de care, de-a lungul vieții, suntem mai mult sau mai puțin conștienți. Ceea ce, însă știm cu toții (chiar dacă nu-l „gândim” explicit vreodată) este că unele simțuri sunt mai importante decât altele, cu alte cuvinte, există o ierarhie a simțurilor, deși ea nu este identică pentru toți.
Cel mai important (dar ultimul descoperit) este simțul proprioceptiv sau kinestetic. El ne permite să ne coordonăm mișcările, furnizând creierului, în orice moment, informații despre poziția relativă a fiecărei părți a corpului. Funcționarea lui se aseamănă foarte mult cu cea a unui radar modern instalat pe un submarin; datorită lui, submarinul se „vede” permanent pe sine, atât în mișcare, cât și momentele de imobilitate. Cu toată importanța lui, simțul proprioceptiv a fost foarte multă vreme ignorat de medici și fiziologi, fiind cumva de la sine înțeles că omul își simte corpul și-și poate coordona mișcările; abia în secolul trecut, când neurologia a ajuns, ca știință, la maturitate, prioceptivitatea a fost recunoscută ca „simțul numărul unu” în funcționarea ființei umane.
Văzul este simțul care furnizează cea mai mare cantitate de informație cortexului (scoarței cervicale, sediul conștiinței). Spre deosebire de propriocepție, văzul este educabil și perfectibil, fiind supus unui proces accelerat de învățare în primii ani ai vieții; din păcate, este și simțul care se degradează cel mai repede (odată cu înaintarea în vârstă) și care este cel mai vulnerabil, datorită atât sensibilității organelor specializate (globii oculari), cât și a zonei din creier care prelucrează informația vizuală (lobii occipitali).
Auzul este al treilea simț, ca importanță, dar cel mai versatil dintre toate. Atunci când un alt simț este afectat, auzul poate prelua o parte (în cazurile fericite, cea mai pare parte) din sarcini și trimite către creier informații care să țină „mecanismul” (ființa umană) în stare de funcționare. Din acest motiv, auzul este considerat de către neurologi un fel de sistem de avarie, care nu se activează cu adevărat decât în cazuri de necesitate, ca orbirea, de pildă. Datorită capacității sale de a putea prelua sarcinile îndeplinite în mod normal de văz, auzul reprezintă o remarcabilă resursă strategică a omului, care, spre deosebire de alte mamifere, trăiește într-un mediu relativ controlat (și deci poate suplini pierderea unui simț sau a unui organ de simț). Din punct de vedere funcțional, există un avantaj straniu al auzului, față de văz: organul de simț (urechea) se află în imediata vecinătate a zonei din creier responsabilă cu decodarea informației (lobul temporal), pe când în cazul văzului, organul de simț (ochiul), se află situat în partea opusă a creierului față de lobul occipital. Ca o consecință, în cazul accidentelor, leziunile craniene afectează mai rar auzul!
Există însă un revers al monedei. Pentru că ne procurăm cea mai mare parte a informației prin văz, la cei mai mulți dintre noi, simțul auzului rămâne needucat, neantrenat... se poate spune „subdezvoltat”. Ca și cum n-ar fi de ajuns, datorită robusteții acestui simț, specia noastră a dus la extrem un mod foarte rafinat de a-l chinui: zgomotele ritmice, foarte puternice, de mare amplitudine dar de joasă frecvență. Consumul acestor sunete este la mare preț pentru oameni (îndeosebi pentru cei tineri), și din păcate sistemul nostru auditiv nu e dotat și cu un mecanism de feed-back, pentru a protesta împotriva chinurilor la care este supus... insistent și periodic.
Reflectați la asta, dacă v-ați propus să mergeți sâmbătă la discotecă! Nu că eu aș fi mai breaz ca voi: vineri de vineri ascult seara muzică la căști. Tare. Știu că fac rău, știu că-mi fac rău, dar nu mă pot abține. Și nici tânăr nu mai sunt, să-ncep să mă autoeduc, din păcate. Și, cum sunt convins că nu v-am convins, vedeți filmul „Acts of Vengeance” al lui Isaac Florentine, când aveți timp. E acolo o replică ce sună cam așa: „When you shut the fuck up, you start to HEAR things”.
marți, 8 februarie 2022
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu