Lupii tineri cu corn în frunte

Mai văzusem piesa* lui Ionesco când eram mic, și culmea, tot la Comedie! Era o montare comunistă, plină de șopârle, ca să poată trece de cenzură: că, mă-nțelegi, „rinocerizarea” e o aluzie strict la alunecarea spre extrema dreaptă, spre mișcarea legionară… dar nu se referă la extrema stângă și la comunism, no!

Atunci n-am înțeles nimic și l-am pisat la cap pe taică-meu de l-am înnebunit, mai ales că nici nu putea să-mi lămurească limpede despre ce e vorba. De, i-era și lui frică în anii ăia, să nu care cumva să nimerească la beci, doar că n-am priceput eu ce-i cu Rinocerii!

Așa că acum m-am dus plin de fiere (id est „revoltă anti-paternă”), decis să-nțeleg și să-mi placă. De înțeles am înțeles, cu plăcutul am avut ceva dificultăți. Admit că montarea e foarte bună, decorurile-s inspirate (adică minimale), actorii sunt tineri și dau din ei tot ce pot (să joci Ionesco e o șansă pe care puțini o au), iar muzica e ceea ce trebuie, adică te termină psihic. Totuși, totuși…

Necazul e că Rinocerii e o tragedie groaznică, aia-i. „Jurnalul” lui Mihail Sebastian e de-a dreptul vesel pe lângă ea, și știu ce zic, că aprope că mă apucase miorțăitul citindu-l. Există pe net (www.youtube.com/watch?v=9-nXT8lSnPQ) un filmuleț cu un om singur împotriva tancurilor. Asta vrea să spună și piesa lui Ionesco: ce simte cel care-i singur împotriva tuturor.

Cu diferența că respectivele cornute (rinoceri sau tancuri, tot aia) sunt foștii tăi prieteni. Adică cum e mai rău, vorba țăranului: „Că străinul îți scoate-un ochi, dar prietenul îți scoate doi”.

MIHAI BUZEA

*Rinocerii, de Eugen Ionescu, la Teatrul de Comedie. Regia: Cătălina Buzoianu. Cu: Mirela Gorea, Alexandra Fasolă, Alina Paţilea, Marius Gîlea, Alin State, Alexandru Zob, Daniel Haralambie, Filip Ristovski.

Tragedia șaormarilor este tragedia lumii

Am auzit și eu, ca tot omul, de Festivalul Undercloud de la MȚR și m-am dus să văd teatru și să fiu văzut de lumea bună. Asta cu văzutul nu mi-a ieșit, că nu m-au recunoscut nici chiar ăia cărora le datorez bani (și tapatul e o artă, să știți: eu, până când ”victima” nu s-a făcut avioane, nici măcar n-aduc vorba despre vreun împrumut!). Partea cu teatrul, însă, a ieșit perfect.

Piesa* mi s-a părut foarte coioasă. Mai exact, mi s-a părut foarte brav din partea actorilor să se arunce la un asemenea text, pe care dacă nu-l numesc ”extraordinar de foarte complicat”, nu știu cum să-i spun. Ziceți și voi: iei cinci oameni, șaormari la un takeaway chinezesc (sau vietnamez, n-am înțeles exact), care oameni nu sunt tocmai oameni, fiind imigranți ilegali. Ei au probleme, ca noi toți: pe unul îl fute o măsea de-l înnebunește, pe una o fute tipul care-o ține-n gazdă etc. Ăla cu măseaua nu se duce la dentist, de frică să nu-l dea pe mâna poliției; fata nu se duce la poliție (să-l reclame pe găzdoi) tot de frica poliției (rău cu rău, dar mai rău fără rău!) și tot așa. Până aici nu pare foarte complicat, dar șmecheria textului e că cei cinci nu își ”joacă” doar problemele lor personale, ci și pe-ale altora: ale patronilor, ale clienților, ale rudelor rămase în țara de origine... mă mir că n-am apărut și eu în piesă, la un moment dat, cu problema mea (”Care bere dă cea mai fină mahmureală?”). Bunînțeles, toate astea se întâmplă în timp ce șaormarii noștri livrează comenzile, în stilul ăla strigat pe care-l știți din fast-food-uri.

Toată combinația e buimăcitoare, recunosc. Numai că autorului nu i-a ajuns și-a băgat și niște realism magic, să fie: ăla cu măseaua dă ortul popii în urma extracției (făcută de colegii șaormari, cu mijloace improvizate, au moyens du bord), iar prin măseaua mortului se stabilește legătura cu rudele alea de-acasă. Curat balamuc! Dar ceea ce vă pot garanta e că, dacă dați peste vreun priceput care se laudă că lui i-a plăcut piesa și-a-nțeles tot, puteți să-i râdeți în nas: minte de stinge, il dottore e mici copii! Ăsta nu e text făcut să se-nțeleagă, e text făcut să le dea actorilor șansa de-a realiza un tur de forță, o probă de măiestrie.

Dacă ei și reușesc... asta-i altă discuție.

MIHAI BUZEA   

*Dragonul de Aur, de Roland Schimmelpfennig. Regia: Ioana Petre. Cu: Laura Voicu, Oana Popescu, Alin State, Răzvan Ropotan, Robert Neagoe.