Se afișează postările cu eticheta Gagauz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gagauz. Afișați toate postările

joi, 12 mai 2016

Cine sunt gagauzii si ce vor ei

La cererea onoratei clientele, ne continuam azi micul excurs stiintific printre vecinii nostri, c-o vizita in fabulosul univers gagauz.

Acest popor numara cam un sfert de milion de oameni, concentrati aproape toti in Bugeac – pentru cei care au deschis mai tarziu aparatele de radio, amintim ca Bugeacul e o bucata de campie marginita de Prut la vest, de Nistru la est, de Dunare la sud, de Marea Neagra la sud-est si de dealurile Basarabiei la nord ("Valul lui Traian"). Ucraina si Basarabia impart pamantul asta, pe care locuiesc patru natii – ucrainieni, romani, bulgari, gagauzi – si vreo zece minoritati, care de care mai tafnoase si cu figuri in cap: rusi, tigani, nemti, lipoveni, etc. Sa fie iubiti, ca pe noi ne intereseaza gagauzii.

Dupa religie, ei sunt crestini ortodocsi; dupa limba, sunt turci (vorbesc o limba din familia de limbi turcice, sau “altaice” cum zice lumea rea); dupa analiza genetica, sunt originari din Balcani (adica europeni); dupa parerea lor proprie si personala, sunt descendentii unor soldati de-ai lui Timur Lenk (ce tampenie! Cred ca s-au luat dupa unguri, cu faza aia ca ei se trag din Attila); dupa parerea unora mai normali la cap, sunt urmasii unui grup de colonisti adusi aici de sultanul selgiucid Kaykaus II, care era constant caftit de mongoli (dinspre est) si incerca si el sa se extinda (spre vest). Altii zic c-ar fi o ramasita a unuia dintre nenumaratele neamuri migratoare care-si faceau concediul la noi, ca de, suntem popor ospitalier, cu drag de musafiri. Chestia care-i incurca pe savanti e ca singura limba vie inrudita cu gagauza e limba oghuza, vorbita de niste amarati de prin Kirghistan: atunci, ce-i cu gagauzii astia aici, domnule, la sapte mii de kilometri de fratii lor?!

Pe scurt, ne-am lamurit ca nu stim exact cine-s gagauzii astia. Hai sa ne lamurim acum “ce vor ei”.

Cel mai mult si mai mult ar vrea ei sa reinvie Uniunea Sovietica, ca s-o dea iar pe huzur. Nu stim noi chestia asta, dar politica lui Lenin (implementata stralucitor de Stalin) era sa se sprijine pe “minoritatile mici” si sa le distruga p-alea mari. Exemplul cel mai cunoscut: favorizeaza-i pe osetini si terorizeaza-i pe ucrainieni. Asta pentru ca rusificarea e foarte usoara cu popoarele mici, fara istorie, si foarte grea cu popoarele mari, cu trecut propriu (asta s-a facut si la noi, in primele faze ale comunismului, cand tiganii au fost la mare cinste, “varful de lance al proletariatului”!). Asa ca gagauzii nostri sunt foarte pupincuristi cand e vorba de rusi si total inflexibili cand e vorba de Republica Moldova sau de Ucraina: nici de-ai dracu’ nu vor sa-si asume responsabilitatile unor cetateni normali ai celor doua state, nu tati, noi suntem gagauzi, suntem mai smecheri, vrem autoadministrare, vrem buget local, steag propriu, imn national, fitze. Ca sa nu iasa tiganie, guvernul de la Chisinau le-a dat tot ce-au vrut, inclusiv “invatamant in limba materna” – si abia atunci s-au prins fraierii ca si-au facut-o cu mana lor, pentru ca tineretul (adica toti cei sub 50 de ani) nu vorbeste nici o boaba de gagauza! De citit sau scris - nici pomeneala. Acum limba lor e rusa, iar gagauza mai e vorbita de cativa batrani de prin sate, d-aia pe care-i cauta moartea p-acasa. Cum s-ar zice, rusificarea a prins perfect, Lenin a prevazut ca aculturarea (asa se zice cand adopti limba si cultura cuceritorului) o sa mearga repede cu popoarele mici, si uite c-a avut dreptate.

Ce e Republica Moldova ramasa in urma fata de Europa, da’ Gagauzia (Gagauz Yeri) chiar ca-i ultima gaina: punem pariu ca nu exista pe continentul asta colt mai inapoiat? Afara de Transnistria :)

miercuri, 8 iulie 2009

Mandria nationala


Nu stiu cum se face, ca de la Michael Jackson am ajuns la Horicson si de aici inapoi la problema nationala, de parca n-as fi satul de ea. Dar din intamplare am citit o revista de femei (Tango, parca), mai isteata decat altele, unde semneaza si Simona Catrina; acolo e iarasi vorba de chestia asta, “mandria de a fi roman”, la care horicsonienii dau un raspuns net (“im-po-si-bil!”), iar nationalistii unul la fel de net (“e obligatoriu!”). Eu unul nu sunt nici una nici alta, si nu sunt nici Simona Catrina, asa c-am sa incerc un raspuns propriu.

Intai de toate, o problema de principiu: cum pe lumea asta nimic nu exista daca nu e pus intr-o relatie, la fel este si “mandria nationala”: fata de cine sunt eu mai breaz, ca sa ma tin mandru? Iar daca sunt un caca-maca, din nou, fata de cine?

Bun, din moment ce Romania e o tara europeana, cred ca singura comparatie decenta e cu alte tari europene, nu cu Statele Unite, Canada sau China (cum vad ca fac tot mai multi romani calatoriti, mai ales horicsonienii). Ergo, intre tarile europene, unde e Romania mea?
Pentru asta, propun sa impartim Europa in cinci categorii, in functie de trei criterii: istoria (id est istoria militara); contributia la progresul stiintific; contributia culturala. Uite cum vad eu tarile Europei, din acest punct de vedere:

Categoria 1: Anglia, Franta, Germania.

Categoria 2: Olanda, Spania, Italia, Suedia, Polonia, Rusia.

Categoria 3: Irlanda, Belgia, Portugalia, Austria, Croatia, Ungaria, Romania, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia, Cehia, Lituania, Finlanda, Norvegia, Ucraina, Danemarca.

Categoria 4: Bosnia, Slovenia, Albania, Belarus, Slovacia, Islanda, Cipru, Malta, Estonia, Letonia, Elvetia, Muntenegru, poporul basc, Republica Moldova.

Categoria 5: Lichtenstein, Andorra, San Marino, insulele Faroe, Luxemburg, Vatican, teritoriul Kosovo, oblastul Kaliningrad, poporul rroma (tiganii), gagauzii, Transnistria, alte minoritati.

In concluzie, eu unul, ca roman, nu vad de ce mi-as tine coada pe sus fata de altii, dar nici de ce ar trebui sa umblu cu botul in pamant. Fac parte dintr-un popor mijlocas, aflat pe undeva pe la mijloc de clasament. Vorba lui Cartarescu, nu un roman a descoperit America, dar un roman a inventat stiloul.

Pe de alta parte, chestia asta cu mandria nationala mi se pare cumva gresita de la bun inceput: care este meritul meu? Cu ce-am contribuit eu la faptul ca, acum un secol si ceva, lui Petrache Poenaru i-a mers mintea si-a facut o inventie ca asta? De ce “mandria nationala”, pentru faptele unor conationali, ar trebui sa sa rasfranga si asupra mea?!

De unde si pana unde dreptul de a ma impauna cu meritele altora, doar pe criteriul etnic al apartenentei la un popor anume?

Nota: imi dau seama ca “impartirea pe categorii” facuta de mine nu ar placea multora: pai zi-i unui italian ca el e european de mana a doua, ca te mananca de viu!