Cine sunt gagauzii si ce vor ei

La cererea onoratei clientele, ne continuam azi micul excurs stiintific printre vecinii nostri, c-o vizita in fabulosul univers gagauz.

Acest popor numara cam un sfert de milion de oameni, concentrati aproape toti in Bugeac – pentru cei care au deschis mai tarziu aparatele de radio, amintim ca Bugeacul e o bucata de campie marginita de Prut la vest, de Nistru la est, de Dunare la sud, de Marea Neagra la sud-est si de dealurile Basarabiei la nord ("Valul lui Traian"). Ucraina si Basarabia impart pamantul asta, pe care locuiesc patru natii – ucrainieni, romani, bulgari, gagauzi – si vreo zece minoritati, care de care mai tafnoase si cu figuri in cap: rusi, tigani, nemti, lipoveni, etc. Sa fie iubiti, ca pe noi ne intereseaza gagauzii.

Dupa religie, ei sunt crestini ortodocsi; dupa limba, sunt turci (vorbesc o limba din familia de limbi turcice, sau “altaice” cum zice lumea rea); dupa analiza genetica, sunt originari din Balcani (adica europeni); dupa parerea lor proprie si personala, sunt descendentii unor soldati de-ai lui Timur Lenk (ce tampenie! Cred ca s-au luat dupa unguri, cu faza aia ca ei se trag din Attila); dupa parerea unora mai normali la cap, sunt urmasii unui grup de colonisti adusi aici de sultanul selgiucid Kaykaus II, care era constant caftit de mongoli (dinspre est) si incerca si el sa se extinda (spre vest). Altii zic c-ar fi o ramasita a unuia dintre nenumaratele neamuri migratoare care-si faceau concediul la noi, ca de, suntem popor ospitalier, cu drag de musafiri. Chestia care-i incurca pe savanti e ca singura limba vie inrudita cu gagauza e limba oghuza, vorbita de niste amarati de prin Kirghistan: atunci, ce-i cu gagauzii astia aici, domnule, la sapte mii de kilometri de fratii lor?!

Pe scurt, ne-am lamurit ca nu stim exact cine-s gagauzii astia. Hai sa ne lamurim acum “ce vor ei”.

Cel mai mult si mai mult ar vrea ei sa reinvie Uniunea Sovietica, ca s-o dea iar pe huzur. Nu stim noi chestia asta, dar politica lui Lenin (implementata stralucitor de Stalin) era sa se sprijine pe “minoritatile mici” si sa le distruga p-alea mari. Exemplul cel mai cunoscut: favorizeaza-i pe osetini si terorizeaza-i pe ucrainieni. Asta pentru ca rusificarea e foarte usoara cu popoarele mici, fara istorie, si foarte grea cu popoarele mari, cu trecut propriu (asta s-a facut si la noi, in primele faze ale comunismului, cand tiganii au fost la mare cinste, “varful de lance al proletariatului”!). Asa ca gagauzii nostri sunt foarte pupincuristi cand e vorba de rusi si total inflexibili cand e vorba de Republica Moldova sau de Ucraina: nici de-ai dracu’ nu vor sa-si asume responsabilitatile unor cetateni normali ai celor doua state, nu tati, noi suntem gagauzi, suntem mai smecheri, vrem autoadministrare, vrem buget local, steag propriu, imn national, fitze. Ca sa nu iasa tiganie, guvernul de la Chisinau le-a dat tot ce-au vrut, inclusiv “invatamant in limba materna” – si abia atunci s-au prins fraierii ca si-au facut-o cu mana lor, pentru ca tineretul (adica toti cei sub 50 de ani) nu vorbeste nici o boaba de gagauza! De citit sau scris - nici pomeneala. Acum limba lor e rusa, iar gagauza mai e vorbita de cativa batrani de prin sate, d-aia pe care-i cauta moartea p-acasa. Cum s-ar zice, rusificarea a prins perfect, Lenin a prevazut ca aculturarea (asa se zice cand adopti limba si cultura cuceritorului) o sa mearga repede cu popoarele mici, si uite c-a avut dreptate.

Ce e Republica Moldova ramasa in urma fata de Europa, da’ Gagauzia (Gagauz Yeri) chiar ca-i ultima gaina: punem pariu ca nu exista pe continentul asta colt mai inapoiat? Afara de Transnistria :)

Adevărul despre Meciul Morții

Știu că în România nu se știe nimic (pe bună dreptate!) despre așa-zisul ”Meci al Morții” de la Kiev, din august 1942, dar toți românii au văzut filmul ”Escape to Victory”, cu (între alții) Pelé, Ardiles, Deyna, Booby Moore, Michael Caine și Sylvester Stallone. Filmul a fost făcut în 1981 și a fost difuzat la TVR înainte de Revoluție, așa că aproape toți oamenii de peste 30 de ani și-l aduc aminte. Chiar și eu. 

Teoria noastră era că-i vorba de un film de ficțiune; teoria oamenilor din Uniunea Sovietică era că-i vorba de un caz real, așa c-au făcut și ei niște filme (”A Treia Repriză” și ”Meciul Morții”), în care povestea era alta decât în filmul american: eroicii prizonieri sovietici sunt recrutați de ocupanți pentru un meci de propagandă, pe care urmau să-l piardă, alfel aveau să fie împușcați. Ei, însă, joacă meciul pe bune, îl câștigă și nemții îi execută pe toți. Ura, trăiască Stalin!

Se pare că adevărul e undeva la mijloc, ca de obicei. Meciul a existat. Prizonierii sovietici l-au câștigat. Patru dintre ei au fost executați de germani. Restul, însă, a supraviețuit atât meciului, cât și războiului, dar nu au avut voie să spună adevărata poveste a meciului, pentru simplul fapt că ar fi contravenit propagandei sovietice, care încă din 1943 publicase în ”Pravda” o serie de articole despre acest meci.

Ce se petrecuse de fapt: în Kievul proaspăt ocupat de armatele germane, române, maghiare, italiene și slovace a fost înființat un mini-campionat de fotbal, la care luau parte două echipe germane, două maghiare, două ucrainiene și una română. Dintre echipele ucrainiene, una era formată din foști jucători de la Dinamo Kiev, și această echipă le-a bătut pe toate celelalte de le-a sunat apa-n cap (pe români i-au desființat cu 11-0, cel mai mare scor!).

Dar meciul despre care e vorba s-a jucat între această echipă ucrainiană (FC Start) și una din echipele germane, selecționata aviatorilor (Flakelf) și s-a terminat cu 5-3 în favoarea ucrainienilor. De data asta, meciul nu a mai fost arbitrat de un român, ca de obicei (românii erau preferați ca arbitri pentru că, nesimpatizându-și aliații germani și maghiari, tindeau să fie corecți, dar fără a trezi suspiciuni de filo-ucrainaism), ci de un ofițer SS. Ofițerul ăsta, deși i-a favorizat groaznic pe germani, nu i-a putut împiedica să piardă, iar chestia asta a luat-o personal: ca să nu bată la ochi, i-a lăsat în pace pe fotbaliștii ucrainieni, pe moment, dar a suspendat ”competiția” și după vreo lună i-a arestat, i-a băgat la zdup, i-a bătut cu mare cruzime (unul a și murit de pe urma bătăilor), iar pe restul i-a trimis într-un lagăr de concentrare. Acolo au mai murit trei dintre ei, exterminați cu gaz, alături de alte zeci de mii, dar cel puțin patru jucători (Mihail Putistin, Fedir Tiuciev, Mihail Sviridovsky, Makar Honciarenko) au supraviețuit lagărului și războiului. După căderea comunismului, de la ei s-a aflat adevărul despre ceea ce s-a întâmplat de fapt în Meciul Morții.

Iar eu mi-am permis să consider subiectul ca fiind destul de interesant pentru a-l povesti aici.

A patra Unire

Aşa cum (nu) se ştie şi cunoaşte, azi e ziua Bucovinei. Cel puţin a Bucovinei de Sud, cea care a rămas la România; cea de nord, pe care ucrainienii o numesc „Ţerniveska Oblast” (Regiunea Cernăuţi) n-are nici un motiv să considere 28 noiembrie zi de sărbătoare. Ce ar putea sărbători ucrainienii?! Că acum 93 de ani au fost învinşi la vot? Că nemţii, evreii şi polonezii din Bucovina au votat alături de români, pentru unirea cu România, şi împotriva ucrainienilor, adică împotriva unirii Bucovinei cu „Republica Populară a Ucrainei de Vest”? Oricât ar fi de cvasi-uitate tensiunile naţionaliste la Cernăuţi, actuala majoritate ucrainiană nu poate sărbători aşa ceva. Ar fi ca şi cum românii s-ar face muci de bucurie în fiecare an pe 30 august, în cinstea celui de-al doilea arbitraj de la Viena (cunoscut în România ca „Dictat”).

Pe de altă parte, în Bucovina românească, azi e zi mare. De la Vatra Dornei până la Dorohoi, de la Suceava la Rădăuţi, lumea lucră ce lucră, apoi se retrage prin locuri de consumaţie: care la el acasă, care la vecin acasă, care toţi la cârciumă (în zonele industriale). Întrebarea este: a meritat? Altfel spus: au aceşti oameni de ce se bucura, sau beau doar aşa, ca să se afle-n treabă (adică de pretext)? Oricât ar părea de ciudat, răspunsul e: a meritat. Unirea de acum 93 de ani a fost rentabilă pentru bucovineni. Mulţi dintre ei au regretat-o şi în interbelic, şi în 1940, şi în 1941, dar acum n-o regretă nimeni. Şi de ce? Pentru că au termen de comparaţie foarte la îndemână, uite de ce!

Oricine poate trece frontiera, legal şi fără nici o problemă (nu mai trebuie viză ca să intri în Ucraina), şi să vadă cu ochii lui. Ce să vadă? Diferenţa s-o vadă. În sate, viaţa oamenilor e cam la fel, dar oraşele diferă mult, foarte mult. E greu de înţeles pentru noi, ăştia de la Bucureşti, care tot timpul ne văicărim şi ne comparăm cu nemţii, dar cei care cunosc Ucraina reală se pun şi ne ceartă: „Ia mai tăceţi din gură. România este Elveţia, dacă vreţi să ştiţi”.

Ortodocși din toate țările, rușinați-vă!

Eu de când spun asta! De când tot zbier degeaba, ca prostul, acest adevăr care se vede și din spațiu: dintre toate bisericile creștine (din Europa), cele ortodoxe sunt cele mai înapoiate. În Ucraina, România, Bulgaria, Serbia, biserica ortodoxă e una dintre cele mai retrograde instituții. Însuși faptul că aceste biserici nu sunt percepute ca organizații private, ci ca instituții de stat, arată halul lor de fățărnicie. Dar nimic nu se compară cu mizeria morală și tupeul incredibil al ortodoxiei din Rusia și a celei din Grecia. Pe lângă ăștia, popii noștri români par de-a dreptul civilizați!

Pentru că eu am renunțat la orice fel de religie, nu am dreptul să critic; nu numai o biserică anume, dar nici religia în general, sau creștinismul în particular – ar fi ca și cum aș înjura echipa Steaua, eu nefiind microbist! Nu se face. Dar vă semnalez deasemeni un articol (tot în Dilema Veche!) al Simonei Sora. Titlul este edificator (Predica de pe Munte – mistere și urlete în țara sfântă), iar autoarea are credit moral în critica ei, pentru că este ortodoxă practicantă, mai mult, „oiță” din turma părintelui Iustin Marchiș, acest spiritus loci de la Stavropoleos.

Enjoy!

Un mic URSS: Transnistria

Aici treaba e cu mult mai simpla: din anumite motive, rusii nu s-au impacat niciodata cu pierderea Basarabiei (intreg spatiul dintre Prut si Nistru) in favoarea Romaniei (a treia unire, cea din ianuarie 1918). Au incercat mai intai cu invazia armata, dar n-aveau forte suficiente si au fost de fiecare data respinsi, inapoi peste Nistru; au incercat pe urma figura cu “miscari spontane antiromanesti” (rascoala de la Tatar-Bunar, de pilda) dar nici asta n-a mers.

Asa ca au organizat “Republica Autonoma Moldoveneasca” in cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, ea insasi parte din URSS. Cu asta au impuscat doi iepuri: au tinut permanent Romania sub presiune (pentru ca, evident, “autonomii” moldoveni de peste Nistru doreau – spontan! – unificarea cu moldovenii de dincoace de Nistru, adica cu Basarabia). Dar in acelasi timp au tinut Ucraina sub presiune, bagandu-i in coasta aceasta enclava obedienta doar Moscovei, nu si Kievului.

Desteapta miscare, fie vorba intre noi… !

Despre cum a oscilat favoarea Moscovei, cand inspre ucrainieni, cand inspre “transnistreni”, e o poveste intreaga, fascinanta dealtfel: ba le lasau alfabetul latin, ba li-l luau inapoi si ii treceau la chirilic, dupa care ciclul se relua. Incai, nu se plictiseau!

Dupa razboi, URSS a lipit Transnistria de Basarabia si asa a aparut “Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca”. Pe Nistru, la Tiraspol, a fost construit un mare baraj si o centrala hidroelectrica de mare putere, dar cu toate dotarile pe malul stang! Si tot acolo a fost amplasata si toata industria noii republici. Asta insemna ca republica Moldova avea capitala politica in stanga Nistrului (la Chisinau), dar toata forta industriala si comerciala in dreapta, la Tiraspol. Isteata treaba!

Cand Moldova s-a declarat independenta, in 1991, s-a trezit intr-o situatie de mare cacao: fara iesire la mare, fara vreo capacitate de productie (nici macar current electric!), fara armata si fara prieteni. Sa tot guvernezi, in conditiile astea. Io unul ma mir ca inca exista Moldova ca stat!

Chisinaul n-a controlat niciodata malul stang al Nistrului, desi a tot incercat, pana cand s-au suparat comunistii de la Tiraspol si s-au pus cu bataia pe ei (razboiul civil din republica Moldova). Dupa care s-au declarat frumusel independenti, si au lasat Moldova saraca lipita planetei, fara nici o productie proprie, afara de vin (dar asta nu era cumparat decat de Rusia! Asa ca Moldova a inceput sa joace dupa cum i se canta de la Moscova, ca n-avea de ales).

Si romanii unde sunt, in toata ciorba asta?! Pai aia e, ca nu prea sunt! Patru lucruri i-au tinut pe tusa:

unu, in vestul Ucrainei era o minoritate romaneasca de circa 800.000 de oameni (un popor intreg!), ramasi acolo inca din evul mediu; deci, o baza etnica pentru “republica autonoma moldoveneasca” a existat in mod real;

doi, administratia romaneasca in Basarabia, intre 1918 si 1940, a fost extraordinar de proasta, corupta si incapabila, si-a lasat amintiri foarte neplacute locuitorilor (un singur pod de cale ferata traversa Prutul, intre Iasi si Chisinau, si ala era facut inca de pe vremea tarului!); deci, basarabenii nu-i iubesc deloc pe guvernantii romani, din motive istorice;

trei, intre 1941 si 1944, romanii au organizat si ei o “Transnistrie” proprie, pe teritoriul dintre Nistru si Bugul de Sud; numai ca au folosit-o pentru exterminari de evrei, tigani, comunisti si ucrainieni! Va dati seama cam ce amintiri au localnicii de acolo despre Romania…

patru: in singurul moment istoric cand chiar ar fi putut ajuta Moldova, Romania n-a miscat un deget: pai in 1991 eram condusi de Iliescu, care ii ciugulea din palma lui Gorbaciov! Ce sa-i ajute Ilici al nostru pe “independentii” de la Chisinau…?!

Ergo: da, Scame, Transnistria e o fictiune, dar localnicii nu o vad asa: ei urasc Romania, urasc Moldova, urasca Ucraina, si singurul lor vis e sa intre in componenta Federatiei Ruse, intocmai ca exclava Kaliningrad; daca aia au putut sa fie rusi, transnistrenii de ce sa nu poata? Ei sunt mai prosti, sau ce?!

Insula Serpilor si decizia de la Haga

Gata cu prostiile, simt ca e cazul sa ma pronunt despre probleme grave, in privinta carora, nu-i asa, sunt pe deplin calificat: ma recomanda scoala postliceala “Pipera” de desen, la care am fost inscris in 1991 (ca sa scap de armata, dar astea-s detalii). Astezi, deci, despre decizia de la Haga.
In primul rand, statulul insulei. Pai nenorocita asta de insula (17 hectare de piatra seaca; viata vegetala: iarba; viata animala: gandacei. Mai demult veneau si foci, sa fete, acum mai vin pescarusi, sa se cace) a fost pustie neam de neamul ei, si d-aia n-a revendicat-o nimeni, niciodata, pana au ajuns sa se certe pe ea saracii pamantului: romanii si ucrainienii! Vai de mamaliga noastra.
Totusi, asa janghinoasa cum e, Insula Serpilor e cea mai celebra insula din Marea Neagra, si asta nu de azi de ieri (Haga, tiganeli), ci de j’de mii de ani; acu’ sa nu fim rautaciosi, in toata marea asta sunt 10 insule, care de care mai pitica si mai nenorocita. Pe principiul “In tara orbilor, chioru-i imparat”, Insula Serpilor are meritul ca aici ar fi fost, dupa legenda, mormantul lui Ahile (Brad Pitt, pentru generatia Pro) si templul aferent. Cred ca e vrajeala, ca pe insula aia nu poate nimeni sa-si duca traiul, dar’mite servitorii unui templu (care traiesc din ofrande, neh? Si cine venea acolo sa aduca ofrande? Pescarusii… ?!).
Da’ asta e mitologie curata. Istoric vorbind, insula a apartinut grecilor, romanilor, bizantinilor, turcilor, rusilor, romanilor si acum ucrainienilor. Bunicul meu, care a facut stagiul militar in Marina, prin 1920 si ceva, zicea ca pe insula nu era decat un far prapadit (mereu il reparau si mereu se strica) si niste capre: in fiecare primavara, paznicul de la far cumpara cativa iezi de la marinari si le dadea drumul sa se joace, iar prin noiembrie ii aduna de la joaca si ii facea pastrama, pe care o vindea la marinari. Ce nu vindea manca el, ca de multe ori Dunarea aducea sloiuri in cantitati imense si bloca marea pana la insula, asa ramanea amaratul ala si cate doua luni de unul singur. Ala barbat, tati! Io, bunaoara, daca nu ies saptamanal cu amicii incep sa umblu noaptea pe strazi, vorbind cu cainii de prin curti.
Curios, statul roman a detinut insula intre 1878 si 1948 (nu 1944, cum credeam). In ’48 Romania s-a “oferit” sa transfere catre Uniunea Sovietica o optime din Delta Dunarii si Insula Serpilor: popor generos, draga, nu stie ce-i aia caliceala! E adevarat ca trebusoara asta cu “transferul” a fost consemnata intr-un tratat abia dupa 13 ani, da’ cine se mai incurca in maruntisuri d-astea, cand e vorba de amici…?!
Ca Ucraina n-are nici un drept moral sa se dea proprietara insulei, e clar; dar, pe de alta parte, din moment ce a fost desemnata “stat successor” al Uniunii Sovietice, a mostenit o gramada de alte chestii la care n-avea nici un drept (cam 40% din arsenalul nuclear sovietic, Crimeea, castelul Palanok, etc). Daca se apuca sa “retrocedeze” chestii, ramanea in fundul gol, asa ca zic sa-i intelegem si pe ei (la fel s-a intamplat in Africa dupa de-colonizare: au pastrat granitele fostelor colonii europene, ca daca se apucau sa le retraseze iesea nenorocire, razboaie tribale fara sfarsit – oricum, urgie a iesit si-asa, fara “retrasare” de frontiere!). Las’ sa fie si ucrainianul fericit, sa aiba si el unde paste o capra!
Decizia de la Haga (grosul platoului continental la romani, o cincime la ucrainieni) o fi corecta, nu zic, da’ ma indoiesc profund ca s-a vrut o reparatie istorica sau un act de dreptate. Mai probabil e ca si-au zis ceva in genul “ma, Romania e stat UE, asa ca o sa-i strangem de oua cand ne-or cere spaga pentru exploatarea gazului de-acolo; ucrainienii au soriciul la fel de gros, da’ cu astia nu avem mijloace de presiune, ca-s e capul lor!”, si-au tras si ei o linie pe harta, acolo, cum le-a zis Mister Gas (o sa aflam noi curand cine-i dumnealui, n-aveti frica).
Acu’ c-avem precedent, cine urmeaza? Rosia Montana, oare…?

Albania in NATO

N-am uitat nimic. Cica asta ar fi un defect, dar mie mi se pare o calitate: de ce iese la suprafata submarinul albanez? Ca sa respire vaslasii. De ce e criza de elastic in Albania? Au planificat lansarea unui satelit de spionaj. Cum opresti un tanc albanez? Il iei la bataie pe soldatul care-l impinge. Cand pierde viteza avionul supersonic albanez? Cand adoarme fochistul.

Cu toate astea, Albania a fost invitata sa adere la NATO, iar Ucraina, putere nucleara, nu. Foarte meserias, dupa parerea mea: eu, ca roman, sunt de-acum aliat cu albanezul si am ucrainianul ca potential inamic! N-am avut nevoie de prietenia unui popor de aproape 60 de milioane de oameni, samanta de oameni dati dracului, care-au supravietuit Holodomorului si Ejovscinei si Razboiului de Iarna (trupele care au luptat in Karelia erau recrutate din Ucraina, nu din Rusia) si invaziei germane si deportarilor staliniste; ne-am ales in schimb cu aliatul albanez, pe care, nu-i asa, ne vom baza in caz de conflict armat. Taci ca-i bine.

Nu zic de Croatia (invitata) si de Georgia (neinvitata): croatii demult trebuiau sa fie in Alianta, dar au fost caposi si n-au vrut sa-i predea pe generalii aia ai lor acuzati de genocid – ma rog, nu erau numai generali, erau militari si mai ales paramilitari de toate gradele. Acum s-au scos, nu ca intre timp i-ar fi predat, dar chestia e clara cand te uiti pe-o harta: NATO vrea mai intai sa inchida “Balcanii de Vest” (fosta Yugoslavie si Albania), care ramasesera ca o rana supuranda in flancul lor sudic. Urmeaza Muntenegru, previzibil, si in felul asta (aproape) toate coastele deschise ale Europei sunt sub control american – ceea ce, pentru o putere maritima, nu e de lepadat, chiar deloc.

Si pe mine cu ce ma incalzeste treaba asta?! Am ramas ca prostul, vecin cu o Ucraina mare (cat Polonia si Romania la un loc), inca balansand intre democratie si “democratie originala” (ca tara mea intre 1989 si 1996), frustrata, saraca, si cu neoimperialistii rusi calare pe ea! Iar silozurile ei nucleare - varza. Totusi, varza cum sunt, Ucraina detine arme atomice! Noi ce detinem? Bricul “Mircea”!

Rusii zic ca americanii au luat-o peste bot la summitul de la Bucuresti. Nu-s prea convins. Mai degraba si-au furat-o romanii si polonezii: Georgia e oricum departe, si are si-o gramada de probleme interne (macar ca e o tara de o frumusete fabuloasa, cam cum ne zicea noua propaganda comunista c-ar fi Romania!); dar Ucraina e aici, peste gard, zvarli pan’ la Odessa cu caciula! Sa fi fost invitata Ucraina, eram acum ca ungurii si cehii, reduceam armata si pompam bani in dezvoltare; asa, suntem tari de frontiera ale aliantei, si noi si polonezii, si baga, baiete, bani in bataturile “bibanilor”! D-aia dau eu bani la buget, sa-si faca generalii vile!

Lasa, ca dac-o fi ceva, avem alaturi de noi eroica armata albaneza.