Cine sunt gagauzii si ce vor ei

La cererea onoratei clientele, ne continuam azi micul excurs stiintific printre vecinii nostri, c-o vizita in fabulosul univers gagauz.

Acest popor numara cam un sfert de milion de oameni, concentrati aproape toti in Bugeac – pentru cei care au deschis mai tarziu aparatele de radio, amintim ca Bugeacul e o bucata de campie marginita de Prut la vest, de Nistru la est, de Dunare la sud, de Marea Neagra la sud-est si de dealurile Basarabiei la nord ("Valul lui Traian"). Ucraina si Basarabia impart pamantul asta, pe care locuiesc patru natii – ucrainieni, romani, bulgari, gagauzi – si vreo zece minoritati, care de care mai tafnoase si cu figuri in cap: rusi, tigani, nemti, lipoveni, etc. Sa fie iubiti, ca pe noi ne intereseaza gagauzii.

Dupa religie, ei sunt crestini ortodocsi; dupa limba, sunt turci (vorbesc o limba din familia de limbi turcice, sau “altaice” cum zice lumea rea); dupa analiza genetica, sunt originari din Balcani (adica europeni); dupa parerea lor proprie si personala, sunt descendentii unor soldati de-ai lui Timur Lenk (ce tampenie! Cred ca s-au luat dupa unguri, cu faza aia ca ei se trag din Attila); dupa parerea unora mai normali la cap, sunt urmasii unui grup de colonisti adusi aici de sultanul selgiucid Kaykaus II, care era constant caftit de mongoli (dinspre est) si incerca si el sa se extinda (spre vest). Altii zic c-ar fi o ramasita a unuia dintre nenumaratele neamuri migratoare care-si faceau concediul la noi, ca de, suntem popor ospitalier, cu drag de musafiri. Chestia care-i incurca pe savanti e ca singura limba vie inrudita cu gagauza e limba oghuza, vorbita de niste amarati de prin Kirghistan: atunci, ce-i cu gagauzii astia aici, domnule, la sapte mii de kilometri de fratii lor?!

Pe scurt, ne-am lamurit ca nu stim exact cine-s gagauzii astia. Hai sa ne lamurim acum “ce vor ei”.

Cel mai mult si mai mult ar vrea ei sa reinvie Uniunea Sovietica, ca s-o dea iar pe huzur. Nu stim noi chestia asta, dar politica lui Lenin (implementata stralucitor de Stalin) era sa se sprijine pe “minoritatile mici” si sa le distruga p-alea mari. Exemplul cel mai cunoscut: favorizeaza-i pe osetini si terorizeaza-i pe ucrainieni. Asta pentru ca rusificarea e foarte usoara cu popoarele mici, fara istorie, si foarte grea cu popoarele mari, cu trecut propriu (asta s-a facut si la noi, in primele faze ale comunismului, cand tiganii au fost la mare cinste, “varful de lance al proletariatului”!). Asa ca gagauzii nostri sunt foarte pupincuristi cand e vorba de rusi si total inflexibili cand e vorba de Republica Moldova sau de Ucraina: nici de-ai dracu’ nu vor sa-si asume responsabilitatile unor cetateni normali ai celor doua state, nu tati, noi suntem gagauzi, suntem mai smecheri, vrem autoadministrare, vrem buget local, steag propriu, imn national, fitze. Ca sa nu iasa tiganie, guvernul de la Chisinau le-a dat tot ce-au vrut, inclusiv “invatamant in limba materna” – si abia atunci s-au prins fraierii ca si-au facut-o cu mana lor, pentru ca tineretul (adica toti cei sub 50 de ani) nu vorbeste nici o boaba de gagauza! De citit sau scris - nici pomeneala. Acum limba lor e rusa, iar gagauza mai e vorbita de cativa batrani de prin sate, d-aia pe care-i cauta moartea p-acasa. Cum s-ar zice, rusificarea a prins perfect, Lenin a prevazut ca aculturarea (asa se zice cand adopti limba si cultura cuceritorului) o sa mearga repede cu popoarele mici, si uite c-a avut dreptate.

Ce e Republica Moldova ramasa in urma fata de Europa, da’ Gagauzia (Gagauz Yeri) chiar ca-i ultima gaina: punem pariu ca nu exista pe continentul asta colt mai inapoiat? Afara de Transnistria :)

Balcanii, balcanicii și balcanismul

Constat cu oarecare uimire că opinia majoritară, în România, zice că „Noi nu suntem balcanici!”. În urma unor discuții în contradictoriu de la Revelion, am zis să aprofundez subiectul, că nu se face să-l las așa în coadă de pește.

Întâi de toate, „Balcanii” sunt niște munți din Bulgaria, care merg cam de la sud de Varna până la frontiera bulgaro-sârbă, undeva la nord de Sofia. Bulgarii le zic Stara Planina (Munții Vechi), grecii antici le ziceau munții Haemus (și grecii de-acum tot așa le zic), iar turcii i-au botezat Balkan, adică ”munții împăduriți”. Până aici, nici o șmecherie.

Când e vorba însă de a delimita The Balkans (în sens de zonă specifică a Europei de sud-est, sau mai exact statele moderne care intră în această zonă), treaba se încurcă grav. Există, pe câte știu eu, vreo trei accepțiuni ale termenului.

1. Țările europene situate, integral sau parțial, în peninsula Balcanică (delimitată de Marea Neagră, Marea Egee, Marea Adriatică, sistemul fluvial Kupa-Sava-Dunăre; pentru neinițiați, Kupa este un rîu de frontieră între Slovenia și Croația, iar Sava este principalul afluent din dreapta Dunării). Asta înseamnă că în ”Balcani” sunt 12 state, adică Albania, Bosnia, Bulgaria, Croația, Grecia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia și Turcia. Am pus statele de facto, nu cele de jure (da' știți de ce? C-așa am eu chef).

2. Țările europene care-au aparținut Imperiului Otoman, o vreme mai lungă sau mai scurtă. Asta ar însemna 14 state, adică Albania, Bosnia, Bulgaria, Grecia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Ucraina, Ungaria, Transnistria și Turcia. Observație: rămâm pe dinafară patru state, europene și ele, foste și ele colonii otomane: Cipru, Armenia, Azerbadjan, Georgia. Dacă mai adăugăm și „statele” Abhazia și Osetia de Sud, se fac șase „extras”. Dar ce-ar fi să nu le-adăugăm? Și în general, ce-ar fi să lăsăm pe dinafară statele astea, ca să nu ne mai complicăm degeaba?

3. Țările europene de mentalitate balcanică, altfel spus statele bolnave de balcanism. Sunt tot alea de la punctul 2 (minus Ungaria), dar cu un new entry pe listă care schimbă toată discuția: Rusia.

Bun, acum cel mai greu lucru, anume definirea balcanismului. Din câte am găsit, termenul ăsta a fost inventat de un neamț, un geograf pe nume August Zeune, care l-a folosit pentru a denumi zona europeană de sud-est, mai exact cea de la punctul 2. În principiu, balcanismul este „o anumită versatilitate în privința principiilor și o tentație spre nepotism și corupție” (definiția lui Vladimir Tismăneanu), la care se adăugă, zic eu, o psihologie tribală, anti-comunitară, „Mie să-mi meargă bine, pe ceilalți dă-i în pizda mă-sii” (sau în altă formulare: o înclinare nativă spre invidie, dusă la extrem, aproximativ „Să moară capra vecinului”, după vorba românească - sau beggar thy neighbour, cum spune vorba englezească). Desigur, sunt absolut convins că nu poate exista o definiție a balcanismului care să fie exhaustivă și să mulțumească pe toată lumea; esențial e că termenul are conotații negative și e perceput ca fiind opus europenismului, când prin acesta se înțelege spirit comunitar și cinste contractuală.

Mai e un termen, care a intrat în limbajul curent cam după 1989, de fapt în timpul războaielor din fosta Iugoslavie: balcanizarea. Sensul lui este (din nou, aproximativ) „fragmentare extremă a unui spațiu politic, în mici entități cvasi-statale, aflate în permanentă stare de conflict”. Eu mai adaug ceva: și care se ignoră complet unele pe altele. Asta e ceea ce am constat personal cu ochiul liber, în noaptea de Revelion: când am adus vorba despre Bosnia, toți mesenii s-au uitat la mine ca la maimuța congoleză cu fundul verde. Pur și simplu, Bosnia nu exista în imaginarul lor geografic sau politic.

Alt efect al balcanizării: în Ucraina, lumea e convinsă că „românii sunt țigani”. Cine nu crede, să facă o tură pe la Kiev. Și discutăm pe urmă.

Un ultim amănunt: „În Franța de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, cuvântul Balkan era asociat cu violența și cu lipsa de civilizație - de exemplu, unui criminal i se spunea „Balkan”. Credeam că aceste lucruri s-au schimbat” (George Friedman, „Puncte de presiune”, paginile 181-182, capitolul „Războaiele de la Maastricht”, ISBN 978-606-33-0495-8, ediția în limba română la editura Grup Media Litera, în traducerea Corinei Hădăreanu). 

Credeai prost, bă, Georgică. Oriunde în UE, reputația balcanicilor este groaznică, a bulgarilor și-a românilor încă mai jegoasă de-atât, iar când e s-aleagă dintre români și bulgari, toți europenii sunt de acord că românii sunt „și mai răi”. Hai, c-avem și noi brand de țară. Nu frunza aia verde a doamnei Udrea, șterge-s-ar la fund cu ea. 

Un mic URSS: Transnistria

Aici treaba e cu mult mai simpla: din anumite motive, rusii nu s-au impacat niciodata cu pierderea Basarabiei (intreg spatiul dintre Prut si Nistru) in favoarea Romaniei (a treia unire, cea din ianuarie 1918). Au incercat mai intai cu invazia armata, dar n-aveau forte suficiente si au fost de fiecare data respinsi, inapoi peste Nistru; au incercat pe urma figura cu “miscari spontane antiromanesti” (rascoala de la Tatar-Bunar, de pilda) dar nici asta n-a mers.

Asa ca au organizat “Republica Autonoma Moldoveneasca” in cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, ea insasi parte din URSS. Cu asta au impuscat doi iepuri: au tinut permanent Romania sub presiune (pentru ca, evident, “autonomii” moldoveni de peste Nistru doreau – spontan! – unificarea cu moldovenii de dincoace de Nistru, adica cu Basarabia). Dar in acelasi timp au tinut Ucraina sub presiune, bagandu-i in coasta aceasta enclava obedienta doar Moscovei, nu si Kievului.

Desteapta miscare, fie vorba intre noi… !

Despre cum a oscilat favoarea Moscovei, cand inspre ucrainieni, cand inspre “transnistreni”, e o poveste intreaga, fascinanta dealtfel: ba le lasau alfabetul latin, ba li-l luau inapoi si ii treceau la chirilic, dupa care ciclul se relua. Incai, nu se plictiseau!

Dupa razboi, URSS a lipit Transnistria de Basarabia si asa a aparut “Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca”. Pe Nistru, la Tiraspol, a fost construit un mare baraj si o centrala hidroelectrica de mare putere, dar cu toate dotarile pe malul stang! Si tot acolo a fost amplasata si toata industria noii republici. Asta insemna ca republica Moldova avea capitala politica in stanga Nistrului (la Chisinau), dar toata forta industriala si comerciala in dreapta, la Tiraspol. Isteata treaba!

Cand Moldova s-a declarat independenta, in 1991, s-a trezit intr-o situatie de mare cacao: fara iesire la mare, fara vreo capacitate de productie (nici macar current electric!), fara armata si fara prieteni. Sa tot guvernezi, in conditiile astea. Io unul ma mir ca inca exista Moldova ca stat!

Chisinaul n-a controlat niciodata malul stang al Nistrului, desi a tot incercat, pana cand s-au suparat comunistii de la Tiraspol si s-au pus cu bataia pe ei (razboiul civil din republica Moldova). Dupa care s-au declarat frumusel independenti, si au lasat Moldova saraca lipita planetei, fara nici o productie proprie, afara de vin (dar asta nu era cumparat decat de Rusia! Asa ca Moldova a inceput sa joace dupa cum i se canta de la Moscova, ca n-avea de ales).

Si romanii unde sunt, in toata ciorba asta?! Pai aia e, ca nu prea sunt! Patru lucruri i-au tinut pe tusa:

unu, in vestul Ucrainei era o minoritate romaneasca de circa 800.000 de oameni (un popor intreg!), ramasi acolo inca din evul mediu; deci, o baza etnica pentru “republica autonoma moldoveneasca” a existat in mod real;

doi, administratia romaneasca in Basarabia, intre 1918 si 1940, a fost extraordinar de proasta, corupta si incapabila, si-a lasat amintiri foarte neplacute locuitorilor (un singur pod de cale ferata traversa Prutul, intre Iasi si Chisinau, si ala era facut inca de pe vremea tarului!); deci, basarabenii nu-i iubesc deloc pe guvernantii romani, din motive istorice;

trei, intre 1941 si 1944, romanii au organizat si ei o “Transnistrie” proprie, pe teritoriul dintre Nistru si Bugul de Sud; numai ca au folosit-o pentru exterminari de evrei, tigani, comunisti si ucrainieni! Va dati seama cam ce amintiri au localnicii de acolo despre Romania…

patru: in singurul moment istoric cand chiar ar fi putut ajuta Moldova, Romania n-a miscat un deget: pai in 1991 eram condusi de Iliescu, care ii ciugulea din palma lui Gorbaciov! Ce sa-i ajute Ilici al nostru pe “independentii” de la Chisinau…?!

Ergo: da, Scame, Transnistria e o fictiune, dar localnicii nu o vad asa: ei urasc Romania, urasc Moldova, urasca Ucraina, si singurul lor vis e sa intre in componenta Federatiei Ruse, intocmai ca exclava Kaliningrad; daca aia au putut sa fie rusi, transnistrenii de ce sa nu poata? Ei sunt mai prosti, sau ce?!