Don Republic

O întrebare simplă: cât își doresc își doresc rușii din Laponia, Karelia sau Kaliningrad ”eliberarea”? Cât cred ei că independența față de Moscova e un lucru bun? Răspuns: zero barat. Dacă vor face cândva (și eu cred că vor face) valuri pentru independență și pentru integrarea europeană, o vor face la ordin. Nu ca polonezii, românii, ungurii sau finlandezii care chiar cred în libertatea și în europenitatea lor, nu; acești ruși vor face ceea ce vor face pentru că asta li se va spune să facă, punct! Fără discuții. Ai mișcat în front? Zdup, la bulău!

Există însă într-un colț al Rusiei niște oameni care, fără a da doi bani pe ”europenitate” (nici nu știu ce-i aia, iar dac-ar știi, ar râde), pun foarte mult preț pe libertate. A lor, bunînțeles. Mai mult, au și avut-o, se pot raporta la ceva concret, istoric: între 18 mai 1918 și 7 ianuarie 1920 a existat Republica Don (Donskaya Respublika), unul dintre cele mai hotărâte bastioane ale celor deciși să fie liberi, în timpul Războiului Civil (s-au bătut și cu Albii, și cu Roșii, pe rând). Iar ăsta nu doar un episod izolat, că doar de-aici au pornit mari revolte împotriva centrului, trei pe vremea Rusiei Imperiale (conduse de Razin, Bulavin, Pugaciov) și una pe vremea Rusiei Sovietice (”revoluția” de la Novocerkassk, în 1962), nemaivorbind că în timpul războiului, nemții au recrutat de-aici o foarte valoroasă trupă de voluntari antisovietici. Cum s-ar zice, libertatea are rădăcini adânci pe malul drept al Donului!

E posibil ca politica de finlandizare dusă de Moscova împotriva Europei să aibă un efect neprevăzut: rușii dintre Don și frontiera ucrainiană să ceară și ei un stat al lor, independent. Ce s-ar întâmpla atunci, că doar asta nu face parte din scenariile Kremlinului? Ei bine, s-ar întâmpla ce s-a întâmplat totdeauna în Rusia când cetățenii au venit cu inițiative proprii, în loc să aștepte indicațiile de la centru: represiunea. Dură, nemiloasă, eficientă.

Da, dar cât de eficientă? Adică, mișcarea secesionistă ar fi înăbușită, iar liderii ar muri accidental (regret obștesc!), dar despre ea s-ar afla. În Europa. Și, cât de tâmpiți să fie europenii, o concluzie tot ar trage!

Albania in NATO

N-am uitat nimic. Cica asta ar fi un defect, dar mie mi se pare o calitate: de ce iese la suprafata submarinul albanez? Ca sa respire vaslasii. De ce e criza de elastic in Albania? Au planificat lansarea unui satelit de spionaj. Cum opresti un tanc albanez? Il iei la bataie pe soldatul care-l impinge. Cand pierde viteza avionul supersonic albanez? Cand adoarme fochistul.

Cu toate astea, Albania a fost invitata sa adere la NATO, iar Ucraina, putere nucleara, nu. Foarte meserias, dupa parerea mea: eu, ca roman, sunt de-acum aliat cu albanezul si am ucrainianul ca potential inamic! N-am avut nevoie de prietenia unui popor de aproape 60 de milioane de oameni, samanta de oameni dati dracului, care-au supravietuit Holodomorului si Ejovscinei si Razboiului de Iarna (trupele care au luptat in Karelia erau recrutate din Ucraina, nu din Rusia) si invaziei germane si deportarilor staliniste; ne-am ales in schimb cu aliatul albanez, pe care, nu-i asa, ne vom baza in caz de conflict armat. Taci ca-i bine.

Nu zic de Croatia (invitata) si de Georgia (neinvitata): croatii demult trebuiau sa fie in Alianta, dar au fost caposi si n-au vrut sa-i predea pe generalii aia ai lor acuzati de genocid – ma rog, nu erau numai generali, erau militari si mai ales paramilitari de toate gradele. Acum s-au scos, nu ca intre timp i-ar fi predat, dar chestia e clara cand te uiti pe-o harta: NATO vrea mai intai sa inchida “Balcanii de Vest” (fosta Yugoslavie si Albania), care ramasesera ca o rana supuranda in flancul lor sudic. Urmeaza Muntenegru, previzibil, si in felul asta (aproape) toate coastele deschise ale Europei sunt sub control american – ceea ce, pentru o putere maritima, nu e de lepadat, chiar deloc.

Si pe mine cu ce ma incalzeste treaba asta?! Am ramas ca prostul, vecin cu o Ucraina mare (cat Polonia si Romania la un loc), inca balansand intre democratie si “democratie originala” (ca tara mea intre 1989 si 1996), frustrata, saraca, si cu neoimperialistii rusi calare pe ea! Iar silozurile ei nucleare - varza. Totusi, varza cum sunt, Ucraina detine arme atomice! Noi ce detinem? Bricul “Mircea”!

Rusii zic ca americanii au luat-o peste bot la summitul de la Bucuresti. Nu-s prea convins. Mai degraba si-au furat-o romanii si polonezii: Georgia e oricum departe, si are si-o gramada de probleme interne (macar ca e o tara de o frumusete fabuloasa, cam cum ne zicea noua propaganda comunista c-ar fi Romania!); dar Ucraina e aici, peste gard, zvarli pan’ la Odessa cu caciula! Sa fi fost invitata Ucraina, eram acum ca ungurii si cehii, reduceam armata si pompam bani in dezvoltare; asa, suntem tari de frontiera ale aliantei, si noi si polonezii, si baga, baiete, bani in bataturile “bibanilor”! D-aia dau eu bani la buget, sa-si faca generalii vile!

Lasa, ca dac-o fi ceva, avem alaturi de noi eroica armata albaneza.