Rusia la răspântie

Habar n-am cine e Oleg Serebrian și nici nu mă interesează. Dar Rusia mă interesează, ca pe orice român, așa că mi-am bătut capul să citesc cartea asta, poate aflu ceva nou. Și, da, am aflat. Am aflat despre ce „răspântie” este vorba, în opinia lui Oleg Serebrian.

Dar până acolo, alte câteva chestii: cartea e interesantă, este foarte interesantă, o recomand. Simplă, clară, de bun simț, bazată foarte mult pe surse în limba rusă (ceea ce-i foarte important, că majoritatea celor care scriu geopolitică în română nu au acces la aceste surse pentru că nu cunosc această limbă), și cu o abordare inedită, pentru mine. Autorul descrie relațiile Rusiei cu cele cinci națiuni determinante pentru ea: musulmanii, evreii, germanii, americanii și chinezii. N-am mai văzut nicăieri o asemenea abordare, dar este foarte utilă, foarte plăcut (și incitant) de citit și foarte grăitoare pentru autopercepția rușilor. 

Ca orice mare națiune planetară, și lor le pasă de relațiile pe care le au (și le-au avut) cu cei importanți, nu cu niște români, letoni sau portughezi oarecare. Sigur, prin „germani” sunt percepuți chiar germanii, nu europenii în general, dar acum în 2017, cu UE dominată copios de Germania, s-ar putea spune că, din punct de vedere speriat-rusesc, românii, letonii și portughezii sunt și ei niște germani mai mici, niște țuțeri ai germanilor, mai exact, deci pot fi tratați la grămadă (asta nu spune Serebrian, asta spun eu, chiar dacă nu m-a întrebat nimeni, sau poate tocmai de-aia!).

În ceea ce privește parte de istorie a imperiului rus, sunt câteva lucruri pe care nu le știam și pe care le-am aflat din carte: Tuva, Hiva (Khiva), Buhara (Bukhara) – ultimele două în actualul Uzbekistan, țară de care am să vorbesc în altă parte, Mongolia (exterioară), Primoria, Priamuria (foarte greu de distins între ele, până te prinzi că le desparte fluviul Amur) sunt „provincii” rusești cucerite foarte târziu (1924, Tuva), sau niciodată (Mongolia), sau deja pierdute (Buhara) și care au cu „centrul” o relație extrem de complicată și, ca s-o spunem pe-a dreaptă, ambiguă. Nu-i a bună. Cele două războaie cecene de la sfârșit de secol XX vor părea minore, dacă ce prevede Serebrian se adeverește. Și cam așa se-arată. Demografia nu ascultă de ideologie, fie ea comunistă sau naționalistă.

Ceea ce este însă cu adevărat remarcabil la cartea asta este „răspântia” de care pomenește autorul încă din titlu. Bref: Rusia are Occidentul într-o coastă, China în altă coastă și lumea islamică (Ummah) pe burtă. Ce-o să facă? Nu se poate bate cu toți. Trebuie să aleagă. Aici, în punctul ăsta, Serebrian și cu mine nu mai suntem prieteni.

Pentru el, „Occidentul” este UE. Pentru mine, Occidentul este NATO. Serebrian propune Rusiei să se alieze cu UE și să se opună astfel cu succes restului NATO (Canadei și SUA), pentru a obține o „contrapondere” continentală între cele două mari puteri planetare ale momentului, SUA și China. El zice că actuala alianță Rusia-China este absolut condamnată pe termen lung (ceea ce este corect). Dar eu nu cred în soluția lui. Poate greșesc eu, poate greșește el, poate greșim amândoi. Nu se știe. Viitorul nu este cunoscut de nimeni. Vom trăi și vom vedea! Mă rog, veți trăi și veți vedea, că sunteți tineri.

Interesant, din punct de vedere psihologic, este ce implică soluția lui Serebrian pentru el personal, ca cetățean al Republicii Moldova. Dacă UE face alianță cu Rusia, atunci Republica este în mijlocul geografic al alianței, ferită de orice belea posibilă, stă culcușită în alianță ca în pântecul mamei, la adăpost de orice necaz (și păstrându-și statalitatea pe termen nedefinit). Dacă, dimpotrivă, actuala rivalitate între NATO și Rusia rămâne valabilă, cu China în expectativă, atunci Republica este exact pe linia de fractură, cum e mai rău, în bătaia puștii din ambele părți (și cu șanse mici de-a rămâne „vie”, adică stat recunoscut și membru ONU). Cu alte cuvinte, conștient sau nu, Serebrian face geopolitică emoțională, „Hai să vă explic eu ce trebuie să faceți ca să vă fie vouă bine. Și, ce să vezi, și mie!”, lucru pe care l-am cam făcut toți geopoliticienii de la bun început, doar că niciunul n-a vrut să recunoască.

Nici mie nu mi-ar conveni să recunosc așa ceva, da’eu fac recenzii, nu geopolitică!

Suhoi 24

Si ce dac-a doborat Turcia un avion rusesc? Ce daca i-a "violat" spatiul aerian?! Caca-maca! Pai d-aia l-au si trimis rusii, sa-i zgandare pe turci, nu sa-i bombardeze pe jihadisti! De unde stiu? Pai nu stiu, dar pot sa presupun: au trimis o rabla de avion, un Suhoi de pe vremea lui Pazvante Chiorul, adic-o ragaoace proiectata in 1962, fabricata in 1967 si intrata in productie de serie in 1971 (adica-n anul in care ma nasteam eu, care-s mai uzat moral decat o coasa!). Pai cat de prosti ne cred rusii? Evident ca au avioane mult, mult mai moderne si mai bune, iar p-asta l-au trimis special ca sa vada cat poa' sa-ntinda coarda cu NATO. Este exact ca-n Las Fierbinti, cand Giani ii da cadou lui Bobita un deodorant (spray), folosit, adica complet gol. Asta avea si el expendable prin casa, asta a dat!

Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati!

Moldovanii si NATO

Only 1% of Moldova have a very positive attitude towards NATO.

sursa: http://www.blackseanews.net/en/read/67288

Sami Republic

Ați auzit de ”Republica Sami”? Normal că n-ați auzit, că nici nu există, poate doar ca ”dosar confidențial” prin vreun sertar, într-un birou din Kremlin. Dar, dacă i se scoală lui Putin să aibă și el secesioniști, cum (poate) vor avea europenii, să vezi cum Republica Sami începe mintenaș să existe!

Bun, s-o luăm ușor: ce e aia ”Sami”? Păi, e numele cu care se denumesc laponii (la fel cum țiganii nu-și spun ”țigani”, ci ”romi”). Cine sunt laponii ăștia? Păi, niște oameni săraci, păstori de reni prin tundră. Unde e țara lor? Păi aia e, că n-au, trăiesc și ei prin țările altora, pe la ruși, pe la finlandezi, pe la norvegieni, pe la suedezi, pe unde pot. De ce ar face rușii o țară specială pentru amărâții ăștia? Păi, de șmecheri!

Cel mai probabil, ”țara” pe care o să le-o dea Kremlinul laponilor, pleașcă, e o bucățică din Extremul Nord rusesc, undeva la Marea Barents, între frontiera cu Norvegia și râul Titovka. Asta înseamnă, în termeni administrativi rusești, raionul Pechengsky și o fâșie îngustă din raionul Kolsky; în termeni omenești, un pământ pustiu, lipsit de orice resursă naturală și profund contaminat de reziduuri radioactive (timp de 50 de ani l-au folosit ca ”ghenă de gunoi ecologică” pentru combustibilul nuclear de pe submarinele strategice). Putin o să meargă cu pași mici, dar repezi: mai întâi, va face o ”reorganizare teritorial-administrativă” a regiunii Murmansk și-o să înființeze Republica Autonomă Sami din cadrul Federației Ruse (adică noua republică va depinde direct de Moscova, nu de Murmansk). Pe urmă o să-apară acolo o mișcare secesionistă care va cere organizarea unui referendum pentru independență; Putin o să aibă un dialog tovărășesc cu liderul separatiștilor și-l va întreba (în fața camerelor TV, evident): ”Ce vreți voi?”. ”Libertate pentru poporul Sami!”, o să zică ăla. ”Ce, vreți să vă uniți cu Norvegia, cu Finlanda, vreți să intrați în NATO?”, o să facă Putin pe indignatul. ”Nooo!”, o să se gudure separatistul, ”vrem să intrăm în Uniunea Europeană, ca stat independent, cu drepturi egale!”. ”Bine, mă, dacă asta-i voința poporului Sami...”, o să se-ntristeze Putin, mișcat până la lacrimi de dragostea de libertate a samoezilor. ”Dar nu depinde de mine, ci de rezultatul de la urne, să știi!”, va avertiza marele democrat. Samoezii vor vota și rezultatul va fi 60% în favoarea independenței. În urma acestui scrutin popular, Moscova recunoaște noul stat de pe harta Europei și invită toate democrațiile europene să facă la fel, pentru că, nu-i așa, toate regulile jocului democratic au fost respectate!

Avem deci Republica Sami, în Extremul Nord scandinav, stat independent cu două limbi oficiale (samoeza, limba majorității Sami, și rusa, limba minorității ruse; ce vreți mai democratic decât asta?!). În urma lobby-ului făcut de Suedia și Finlanda, noul stat va începe procesul de aderare la Uniune; desigur, el va trebui ajutat economic și financiar, deoarece este varză. Nu respectă nici normele de mediu (solul și apele sunt contaminate ca toți dracii), deci vor trebui cheltuite miliarde de euro din buzunarul UE pentru refacerea mediului. În cele din urmă, cu surle și trâmbițe, vom avea un nou coleg în Uniune, Putin și regele Harald vor toasta în cinstea evenimentului, țopârlanii de laponi vor presta un dans tradițional, ceva (niște călușari de-ai lor, hop-șa, hop-șa-șa!), Barroso va mânca și el căcat despre diversitatea culturală a Uniunii, activiștii Greenpeace se vor lăuda cu voluntarii care-au decontaminat atâtea mii de hectare de pământ și apă, pescarii vor încerca să prindă primul păstrăv dintr-un râu unde nu mai trăiau nici bacterii, etc. Toată lumea va fi fericită. Nu se va observa că finlandezii nici n-au fost invitați la petrecere*.

Concluzia? Rusia a scăpat de vecinătatea NATO din Extremul Nord (Suedia și Finlanda nu sunt membre, dar Norvegia e), s-a ales cu un stat neutru la una dintre cele mai sensibile frontiere, iar apoi se poate concentra la refacerea și modernizarea flotei de nord (singurul inamic al NATO în Atlantic); i-a pus pe norvegieni la cheltuială, cu ajutoarele alea pe care trebuie să le bage în ”dezvoltarea” Republicii Sami (banii oricum se fură și se trimit în Rusia, deoarece toți cetățenii noii republici sunt securiști); și-a creat un public simpatetic în Europa, care zice că ”rușii sunt preocupați de ecologie” și ”acordă drepturi totale minorităților, până la despărțirea de stat” (cu trimitere directă la Turcia și la kurzi); a dat un imbold imens mișcărilor separatiste din Europa (catalanii și secuii, cel puțin, vor privi la Putin ca la Mesia); a reușit să introducă rusa pe lista limbilor oficiale ale Uniunii Europene; a demonstrat europenilor că același procese democratice se petrec și în Rusia (”Voi aveți secesioniști? Și noi avem secesioniști, dar uite ce bine ne-am descurcat, fără tămbălău, fără scandal!”); dar, mai presus de orice, a băgat un cal troian în Uniune, care poate bloca accesul oricărui nou membru! De exemplu, dacă Republica Moldova (sau Turcia, sau Georgia, sau Kosovo) depune cerere de aderare, acceptată de toate statele membre UE, nu intră, pentru că se opune... cine? Respublika Sami!

* din ce cauză, ne lămurim în articolul următor.

Alegeri fara miza

Acum c-am terminat si proiectul asta (Vacante 2009 – Ghidul calatoriilor de iarna), ma intorc la blogareala, desi sunt convins ca n-am lipsit nimanui: asa e sportul asta, ca traficul auto, fiecare ar vrea sa fie singurul sofer iar toti ceilalti sa stea pe trotuar si sa-l invidieze ca are masina. In practica, insa, toata lumea are masina si se injura fiecare cu fiecare, si toti in cor injura guvernul, ca n-are solutii pentru deblocarea traficului. In ceea ce ma priveste, ofer gratis o solutie pentru soferii exasperati: mersul pe jos si cu metroul.

Asa si cu blogareala: cand erau putini, ii citea multa lume si se minuna ce destepti sunt; acum ca suntem multi, nu ne mai citeste nimeni, ne citim intre noi si ne sictirim plini de zel. Exact ca soferii in trafic. Singura diferenta e ca blogarii nu tin bate de baseball in portbagaj.

Bun, sa revenim. Incep prin a-i raspunde delicioasei noastre colege Aida, aceasta Casandra mioritica. Iata parerea mea proprie si personala:

1. Romania este o tara perfect normala a Estului Europei.
2. Romanii nu sunt nici mai prosti si nici mai destepti decat ceilalti est-europeni; ei se aliniaza tiparului Bulgaria – Ucraina – Rusia, cu un mare procent de parveniti grobieni, si nu tiparului Polonia – Ungaria – Cehia – Slovenia, cu o clasa de mijloc consolidata si cu stil.
3. Oferta culturala din Romania este la acelasi nivel cu cea din Estul Europei.
4. Oferta politica din Romania este la un nivel superior celei din Estul Europei (luat in medie, nu cel dintr-o anumita tara).
5. Apropiatele alegeri prezidentiale din Romania sunt lipsite de miza istorica (singura lor miza este cea strict politica, mai exact politicianista). Nu a fost cazul prezidentialelor din 2004, 2000, 1996, 1992, 1990, unde miza a fost istorica.

Referitor la punctul 5 (cel care da sens acestui post), vreau a spune ca, indiferent care dintre cei trei candidati cu sanse (Basescu, Geoana, Antonescu) castiga, parcursul Romaniei nu se va schimba. Din Uniune si din NATO nu va fi data afara, reconstructia va continua ca si pana acum (sau mai repede, sau mai incet, n-are importanta; dar va continua), clasa de mijloc se va consolida in continuare, satele se vor depopula mai departe (e inevitabil), putinele fabrici ramase se vor inchide (si cele poluante la fel, dar in ritm mult mai lent, si din alte motive), iar muntii mei iubiti vor fi de la an la an mai lipsiti de turisti romani. Si asta e inevitabil, desi pentru mine e foarte trist. Asta e. Distractia de fite e mult mai seducatoare decat distractia de nashpa. Pacat, si mie imi pare foarte rau, dar n-am cum sa schimb o lege a naturii umane.

O mica observatie: s-ar putea, totusi, ca Romania sa-si retraga trupele din Afganistan, daca Basescu pierde alegerile. Parerea mea este ca acesta ar fi un pas gresit (nu plecarea lui Base, ci retragerea trupelor).

Asta-i insa un subiect pentru un post viitor.

p.s. Evident, voi merge si de data asta la vot. Si voi vota cu candidatul propus de UDMR, ca de obicei.

Albania in NATO

N-am uitat nimic. Cica asta ar fi un defect, dar mie mi se pare o calitate: de ce iese la suprafata submarinul albanez? Ca sa respire vaslasii. De ce e criza de elastic in Albania? Au planificat lansarea unui satelit de spionaj. Cum opresti un tanc albanez? Il iei la bataie pe soldatul care-l impinge. Cand pierde viteza avionul supersonic albanez? Cand adoarme fochistul.

Cu toate astea, Albania a fost invitata sa adere la NATO, iar Ucraina, putere nucleara, nu. Foarte meserias, dupa parerea mea: eu, ca roman, sunt de-acum aliat cu albanezul si am ucrainianul ca potential inamic! N-am avut nevoie de prietenia unui popor de aproape 60 de milioane de oameni, samanta de oameni dati dracului, care-au supravietuit Holodomorului si Ejovscinei si Razboiului de Iarna (trupele care au luptat in Karelia erau recrutate din Ucraina, nu din Rusia) si invaziei germane si deportarilor staliniste; ne-am ales in schimb cu aliatul albanez, pe care, nu-i asa, ne vom baza in caz de conflict armat. Taci ca-i bine.

Nu zic de Croatia (invitata) si de Georgia (neinvitata): croatii demult trebuiau sa fie in Alianta, dar au fost caposi si n-au vrut sa-i predea pe generalii aia ai lor acuzati de genocid – ma rog, nu erau numai generali, erau militari si mai ales paramilitari de toate gradele. Acum s-au scos, nu ca intre timp i-ar fi predat, dar chestia e clara cand te uiti pe-o harta: NATO vrea mai intai sa inchida “Balcanii de Vest” (fosta Yugoslavie si Albania), care ramasesera ca o rana supuranda in flancul lor sudic. Urmeaza Muntenegru, previzibil, si in felul asta (aproape) toate coastele deschise ale Europei sunt sub control american – ceea ce, pentru o putere maritima, nu e de lepadat, chiar deloc.

Si pe mine cu ce ma incalzeste treaba asta?! Am ramas ca prostul, vecin cu o Ucraina mare (cat Polonia si Romania la un loc), inca balansand intre democratie si “democratie originala” (ca tara mea intre 1989 si 1996), frustrata, saraca, si cu neoimperialistii rusi calare pe ea! Iar silozurile ei nucleare - varza. Totusi, varza cum sunt, Ucraina detine arme atomice! Noi ce detinem? Bricul “Mircea”!

Rusii zic ca americanii au luat-o peste bot la summitul de la Bucuresti. Nu-s prea convins. Mai degraba si-au furat-o romanii si polonezii: Georgia e oricum departe, si are si-o gramada de probleme interne (macar ca e o tara de o frumusete fabuloasa, cam cum ne zicea noua propaganda comunista c-ar fi Romania!); dar Ucraina e aici, peste gard, zvarli pan’ la Odessa cu caciula! Sa fi fost invitata Ucraina, eram acum ca ungurii si cehii, reduceam armata si pompam bani in dezvoltare; asa, suntem tari de frontiera ale aliantei, si noi si polonezii, si baga, baiete, bani in bataturile “bibanilor”! D-aia dau eu bani la buget, sa-si faca generalii vile!

Lasa, ca dac-o fi ceva, avem alaturi de noi eroica armata albaneza.