Se afișează postările cu eticheta PLAN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PLAN. Afișați toate postările

marți, 2 aprilie 2013

“Da’ eu cu cine votez diseară?” se întoarce



Povesteam ultima dată cum urma să mă duc în Fire Club cu băieții și să mă uit la meciul de fotbal de la Budapesta, ăla dintre Ungaria și România. Și ce-mi dă prin gând? Ia să testez eu care e stadiul real de reconciliere româno-maghiară! Evident, am pus la cale un plan subțire, că doar nu era să-ntreb de-a dreptul, berbecește. M-am dus și-am cumpărat un tricolor maghiar, de 13 lei, unul d-ăla mic, de pus pe mese festive când vine o delegație în vizită. Planul, foarte subtil (credeam eu), era să pun stegulețul pe masă și să aștept întrebările celor din cârciumă. Le-aș fi răspuns că e un concurs, că trebuie să scrii cu pixul un mesaj pe steguleț (nu mai lung de 10 cuvinte), și autorul celui mai creativ mesaj e premiat cu o bere din partea casei (barmanul e prieten cu mine, de la fotbalul din Joia Verde). Taxa de participare la concurs era de 5 lei. Mă așteptam ca oamenii să scrie numai înjurături, eram pregătit pentru asta, dar aș fi premiat cea mai creativă înjurătură (nu e ușor să produci așa ceva, să știți!) și toată lumea era fericită. Iar eu rămâneam cu minim 15 lei în buzunar, și-n felul ăsta îmi scoteam și banii pe steguleț.

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg… aveați vreun dubiu? Experimentul meu a decurs după cum urmează: am ajuns, am scos stegulețul din geantă, l-am pus pe masă și am deschis pliscul, ca să le explic băieților regulamentul de concurs; în secunda doi era bătaie pe el, cine să-l sfâșie mai repede în bucăți și să se frece cu el între picioare. Au fost doi ”câștigători”, dintre care unul (după frecatul ritualic pe la coaie) s-a apucat să ardă bucățica lui de steguleț cu țigara, iar celălalt a plusat, c-a scuipat pe bucățica proprie și-a anunțat solemn că se duce și la budă, să se șteargă cu ea la cur.

Da. M-am lămurit care e stadiul real al reconcilierii. Mai am de lucru.

joi, 7 martie 2013

O mare bășină: portavionul chinezesc



Ca orice om cu adresă de mail, și eu primesc tot felul de drăcii, de documente absurde care circulă pe net și pe care fiecare le dă mai departe, fără să le citească (în cel mai bun caz) sau fără să le înțeleagă (în cel mai rău). Categorisesc aceste documente în felul următor: (1) aducătoare de noroc/ghinion (”Trimite acest mail la 5 persoane din address book și îți va făta pisica! / Dacă nu dai mai departe acest mail, o mare nenorocire se va abate asupra așternutului tău!”); (2) conspiraționiste, axate în general pe daci (”Află adevăratele secrete ale dacilor și de ce masoneria are interes să le ascundă!”), dar cu nenumărate variațiuni (aselenizare, piramide, părintele Cleopa, Elvis Presley, Ceaușescu etc); (3) maghiarofobe, cu sau fără latură conspiraționistă; (4) antiamericane, de care va fi vorba altă dată; (5) filochineze, despre care e vorba acum.

E oarecum de înțeles pentru mine faptul că majoritatea adulților rămân copii și sunt totdeauna gata să creadă în Moș Crăciun sau în China (taică-meu e unul dintre acești copii creduli și probabil că datorită naivității lui mi-am dezvoltat eu spiritul critic), dar e greu de înțeles partea de admirație. OK, pot să fiu suficient de inocent și să cred că puterea militară a Chinei e teribilă, dar de ce să fiu încântat de treaba asta?! E ceva ce mă depășește. De ce să îmi placă de armatele unei dictaturi comuniste? Nu am trăit deja o astfel de dictatură? Ce motiv de bucurie am dacă o altă putere comunistă încearcă să cucerească lumea?

Nu înțeleg deloc. Românul care se bucură de răul altuia... hai, e normal, e parte din ”sentimentul românesc al ființei” cum zicea bietul Noica, alt aerian. Dar să te bucuri de binele dușmanului tău... pe-asta n-o mai înțeleg. Sau poate că, în mintea românului, comunismul chinez nu e tocmai comunism, ci altceva?! Poate că românul crede că-n China s-a realizat, în sfârșit, ”comunismul cu față umană” al lui Gorbaciov sau ”a treia cale” a lui Chavez?

Enfin. Esențial e că-n acest document PPS există informații despre marele și noul portavion chinezesc care va fi lansat la apă în 2015, urmat de altele în ritm de unul pe an, astfel încât în 2020 marina militară chineză va avea șase portavioane blue water, cu care va domina lumea. Astea sunt vorbele. Să vedem faptele.

În clipa de față, câteva țări au portavioane în componența flotelor. Iată: Statele Unite are 11 funcționale și 4 în construcție, Italia are 2, Marea Britanie și India au câte unul funcțional și 2 în construcție, iar Franța, Spania, Rusia, Thailanda, China și Brazilia au câte unul. În prezent, propulsie nucleară au numai portavioanele americane și cel francez. Nu se știe sigur câte portaviane are China în lucru, dar se presupune că 2.


Am văzut cantitatea, acum să vedem calitatea. Unicul portavion chinez din prezent se numește Liaoning și are o poveste plină de suspans: construcția lui a început în 1985 (!) și s-a încheiat după trei ani, la șantierele navale din Ucraina. Care, pe vreme aia, făcea parte din Uniunea Sovietică. Nava, evident, nu se numea Liaoning, se numea Varyag (”Viking”, în rusă) și n-a avut noroc, că în 1991 s-a dezmembrat Uniunea și nava a rămas orfană (după ce s-a furat de pe ea tot ce se putea fura, ca-n tranziție... cunoaștem!). După 11 de ani de ruginit la cheiuri, nava a ajuns în China (vândută de ucrainieni, ca-n filme), iar din 2002 până în 2012 chinezii au reparat la ea de le-au ieșit ochii din cap. În septembrie 2012 au lansat-o la apă, iar de atunci încoace o tot țin în teste. Se spune că acum portavionul lor are chiar și primele avioane!

Bun. Deci avem un portavion chinezesc, singurul de altfel, care a fost construit între 1985 și 2012 (timp de 27 de ani), la un preț de cost pe care nu-l știm, are autonomie de 7000 kilometri (propulsie convențională) și va purta 30 de avioane la bord. Pe de altă parte, ultimul portavion american a fost construit între 2003 și 2009, a costat peste 6 miliarde de dolari, are 90 de avioane la bord și autonomie nelimitată (datorită propulsiei nucleare).

Dar poate că astea sunt date ale trecutului, poate că viitorul ne rezervă surprize. De acord! Atunci, să verificăm sursa informațiilor din document: e vorba de adresa http://english.china.com/ - la care, evident, nu există absolut nici o informație despre vasul cu cocă dublă prezentat în fotografie.

Știu că nu v-am convins. Dacă, însă, vă interesează subiectul, puteți accesa www.fas.org, unde găsiți documentul PDF numit ”China Naval Modernization: Implications for U.S. Navy Capabilities—Background and Issues for Congress”, publicat de Ronald O'Rourke (specialist în ”Naval Affairs”, zice el) la 10 decembrie 2012. Aveți acolo toate datele care vă trebuie despre prezentul și viitorul flotei militare chineze. Previziuni, desigur!

Uite ce vă rog eu, din tot suflețelul meu: nu-mi mai trimiteți prostii care circulă pe net, da? Adunați-le într-un săculeț și dați-le copiilor săraci să se joace cu ele... sau, dacă le luați de bune, jucați-vă voi înșivă. Măcar vă consumați fanteziile cu ceva frumos colorat.