Raport 2006: azi, Piatra Craiului

Băi, am să fiu scurt: nu scriu nimic despre Craiul din 2006. În primul rând că n-a avut nimic deosebit, a fost la fel ca în fiecare an (să fie al naibii dacă n-am fost în masivul ăsta până mi s-a acrit, că tot degeaba, n-am reușit s-l iubesc!). Și oricum ne dusesem doar ca să ne antrenăm pentru marea aventură a lui 2006, și anume creasta întreagă a Făgărașului, din Valea Oltului în Valea Bârsei (cum s-ar spune, tot în Valea Bârsei am ajuns, adică la Plaiul Foii!).

În al doilea rând, ar trebui să fiu un mare impostor să m-apuc să scriu ceva despre Crai, când eu nu știu nici un traseu de p-acolo, pentru simplul motiv că de fiecare dată m-a dus cineva (de cele mai multe ori, Grecku, alteori, Costiklă). O să pun o poză, mare și lată, și cu asta basta. De scris, să scrie ăl de-l cunoaște și-l iubește, nu eu.

Nu mă ascund și recunosc că în masivul ăsta am și pățit multe belele, nu de natură sportivă, ci mai degrabă, cum să-i spun, ”sentimentală”. Am mai pățit și alte belele (mai multe!) de natură alcoolică, adică m-am îmbătat groaznic și m-am făcut de baftă. Isprava cu purceii, cel puțin, a rămas în memoria colectivă a amicilor noștri (”Când s-mbătat Gikă și-a alungat purceii din băltoacă, ca să se tăvălească el în locul lor”). Eu degeaba spun că n-a fost chiar-chiar așa, că acum tot nu mai am credit la nimeni.

Cât de prost mă crezi, Costicklă?!

După cum prea bine se ştie şi cunoaşte, între mine şi onorabilul Don Costicklă există relaţii de rudenie şi prietenie care durează de zeci de ani (de fapt, de-un secol şi ceva, în materie de rudenie). Totuşi, între mine şi Don Costicklă s-a lăsat o umbră rău-prevestitoare, datorită penibilelor alegeri prezidenţiale din 2009.

Bref: Don Costicklă a fost anti-preşedintele în funcţie, iar eu pro-preşedintele în funcţie. Nu vreau să tastez nume proprii, pentru că, din punctul meu de vedere, aceasta este exact esenţa problemei.

Ce zic eu (nu că ar avea vreo importanţă ce zic eu): politica sunt doctrinele.

Ce zice Don Costicklă: politica sunt oamenii.

(A se observa dificultatea de a reda aceste idei din engleză în română, datorită diferenţei de număr (ca şi categorie gramaticală), nu de gen!).

Ergo, Don Costicklă mă piţigăie la cap cu minunatele porcării pe care le face preşedintele ţării (singur sau prin marele său prim-ministru). Eu însă vin şi mi ţi-l iau pe Don Costicklă pe partea aialanta: cu ce alternativă vii...?!

Adicătelea, Don Costicklă, io sunt ăla ne-consecvent?! Că votez candidatul de dreapta în turul doi?! Dar tu, că mergi cu omul stângii, ce-oi fi, bre?

Bine, bre... cică dobrogenii-s uniţi şi se ţin de neam... oricum mă lămurisem de mult, de când cu domnişoara Dana şi cu pantofii ăia maro ai ei...!

În contra d-lui Costiklă

Stând eu strâmb şi judecând drept, constat (fără nici cea mai mică surprindere) că iar am avut dreptate: aceste alegeri prezidenţiale au fost lipsite de miză istorică. Mă refer, desigur, la turul II. La fel ca cele din 2000, dar spre deosebire de cele din 1992, 1996, 2004: atunci a existat ŞI o miză istorică – acum a fost doar una politicianistă.

Dar nu despre asta-i vorba, ci despre uimitoarea opţiune a d-lui Costiklă: ”Orice-ar fi, dar nu cu Băse!”. Deci, d-l Costiklă a mers cu Geoană. Şi nici măcar asta nu e partea incredibilă: ci faptul că d-l Costiklă al nostru a fost de aceeaşi partea a baricadei cu C.V.Tudor!

La atâtea uimiri gicsoniene, mai merge încă una (ultima, promit!): argumentul folosit de d-l Costiklă a fost, aproximativ, cel al ”infantilizării preopinentului” (argumentul ăsta are multe variante, vă dau doar două dintre ele): Dacă ai ştii şi tu ce ştiu eu, ai înţelege; aşa, însă, n-are nici un rost să-ţi explic!

Cu alte cuvinte: eşti prea prost ca să vorbesc cu tine. Ceea ce este impresionant la acest ”argument” e extrema lui eficienţă – îţi enervezi la sigur interlocutorul, folosindu-l.

E momentul să recunosc, în mod umil, că şi mie îmi face plăcere să enervez lumea cu metoda asta: pe Horicson, în materie de istorie militară; pe Octi, în materie de fotbal; pe Samo, în materie de Biblie; pe Alio, în materie de biliard; etc. (nu vreau acum să-mi aduc aminte de toţi cei pe care i-am enervat de-a lungul timpului, cu diverse strategii ticăloase de genul ăsta).

Acuma, întrebarea publică pe care i-o adresez d-lui Costiklă: cum se împacă, domnule, apa cu uleiul?! Toată viaţa ta ai fost anticomunist convins şi antivadimist turbat (aminteşte-ţi când l-ai trimis la coteţ pe propriul tău patron, atunci în 2000!). Şi acum?!

Pupat Piaţa Endependenţii?

Mogosoaia, unde nimeni paste oaia

Spre rusinea mea, nu stiam mai nimic despre Mogosoaia, afara de palatul construit de Brancoveanu si renovat de printesa Martha Bibescu (pe banii ei, facuti din scris, dar asta-i alta discutie!). Numai ca in Mogosoaia asta s-a mutat de curand varul Costikla, asa ca azi am fost si eu in vizita.

Ce sa zic?! Teoretic, localitatea e un sat comunist, la fel de oribil ca tot ce-a construit comunismul romanesc (varianta "Ceausescu"), inclusiv blocuri d-alea "sistematizate" (pentru cei nascuti mai tarziu, in Romania epocii de aur - 1979-1989 - satele erau demolate iar taranii mutati in "blocuri" inedite, fara canalizare si apa curenta: stai la etajul 4, cobori la fantana si la buda din curte!). Practic insa, un mare boom imobiliar a lovit Mogosoaia (ca si Buftea, aflata ceva mai departe, pe soseaua Bucuresti - Targoviste), asa ca acum exista atat "blocuri", cat si casute batranesti (scapate de la demolare), cat mai ales o padure de vile, unele mai decente, altele labartate pe sute de metri patrati si zeci de camere. Unul, mai smecher, si-a facut si herghelie in curte! Ala om...

Ce vreau sa spun cu asta: e prima data cand vad si eu de aproape un astfel de sat invadat de barosani. Impresiile sunt amestecate: drumurile neasfaltate, prea inguste, pline de gropi, de balti si de caini vagabonzi, in schimb gardurile sunt foarte mari, cu aspect impenetrabil, de fortareata; mai toti copacii de prin curti sunt foarte tineri, n-am vazut vreunul mai inalt de 5 metri; casele sunt exagerat de mari, inutil de mari, nouveaux riches de mari; stil arhitectural nu exista, fiecare a cladit cum i s-a nazarit; parcelele inca nevandute sunt pline de gunoaie, balarii, ciulini si stuf (?!); agricultura nu face nimeni, n-am vazut macar un razor cu legume (am zarit totusi o tanti, rroma dupa culoare, care mana niste capre prin pipirig); zona e cam mlastinoasa, nu vreau sa ma gandesc ce inseamna o inundatie la Mogosoaia; oamenii nu se cunosc intre ei, se poarta intocmai ca la bloc, unde te saluti cel mult cu vecinul de palier, dar nu si cu cei de la scara vecina; masinile sunt foarte luxoase (unul avea parcate in curte trei limuzine d-alea albe, extra-long!).

Pe scurt, Mogosoaia mi s-a parut o imagine foarte realista a capitalismului primitiv, de acumulare rapida, fara "asimilare". Buninteles, n-as indrazni sa m-arunc la vorba asta daca n-as avea termen de comparatie: am fost acum niste ani prin sudul Frantei ("Le Midi"...?!), si am vazut cum arata niste orasele rezidentiale de traditie (Juan les Pines parca se numea unul, ala mi-a placut cel mai mult); am mai vazut si la Paris un cartier d-asta (Buttes Chaumont) si m-am lamurit oarecum ce-i cu civilizatia urbana (aia de la vila, ca sunt lamurit demult cum e cu "civilizatia de bloc"!).

Bref: sau Romania e o Mogosoaia mai saraca, sau Mogosoaia e o Romania mai bogata. Dar nici vorba de stil, nici la una, nici la alta! Ala vine in zeci sau sute de ani, nu intr-un mandat juma'te!

P.S. Toti isi plantasera prin curti mesteceni si pini canadieni (d-aia argintii). Numai un nene mai batran nu se indurase sa taie o mandrete de gorun. Din care am cules si eu o ghinda, sa-mi poarte noroc - se pare ca am mare nevoie!