Se afișează postările cu eticheta crimeea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta crimeea. Afișați toate postările

marți, 20 ianuarie 2015

Londra 2014: azi, The Ape & Bird, Camden

Mă înjură lumea că de ce recomand numai cârciumi de prin mahalale, ”departe de centru”: că e greu de ajuns, că e dubios, că nu știu ce… păi ce să vă fac, fraților? Dacă eu pe-acolo am mers la băut, despre ce să scriu, despre British Museum?!

Tocmai la-nceput de text, când mă enervasem, fix cât să fiu productiv, mi-am dat seama că o singură dată am făcut și eu cuiva cinste la Londra, cel puțin tura asta; și unde, în Camden, adică la doi pași de British. Ca să vezi!

S-a întâmplat după cum urmează: printre băieții din yard, cam toți născuți după ce-am murit eu la Revoluție, era și un bărbat, unul de vârsta mea (de fapt, puțin mai mare), unul Vali, cu care mai puteam să schimb o vorbă, ca bătrânii: despre Ceaușescu, despre înainte, despre tineretul din ziua de azi, despre Crimeea… mă rog, vorbe de oameni așezați. Pentru că Vali era de mult în Londra, câștiga bani buni (pe muncă grea, dar asta-i altă discuție) și mă cinstea mereu. Ia să-i întorc eu cinstea, mi-am zis, și-n ziua de leafă l-am scos la Ape & Bird, în buricul târgului; nu e chiar în City, dar aproape, cumva între Westminster, City și Camden (însă aparține, teritorial, de Camden). Vă las plăcerea s-o găsiți singuri. Spor!

La recomandarea mea, am luat Camden Lager la halbă, de dragul specificului local (Vali ar fi băut Guinness, dar l-am convins; în plus, Camden e ceva mai ieftină) și ne-am pus pe tocat vorbe: c-o fi, c-o plesni… din una în alta, ajungem și la gagici. Ca orice om însurat, Vali are o grămadă de povești cu femei, d-alea auzite de la prieteni, așa că m-am apucat să spun și eu una, tot din auzite (spre deosebire de nevasta lui Vali, a mea chiar citește revista, da’ rar): cică tipul ăsta, de care zic, era în trecere prin Verona și-avea vreo șase ore de ars între autobuze. Ca să nu stea degeaba, a urcat spre Monte Carmelo; drumul pieptiș o lua printr-un cartier de bogătași, iar acolo, într-un părculeț foarte umbros, complet pustiu (era vară, ora siestei), omul nostru dat peste două indience care făceau poze. Adică, una dintre ele, cea incredibil de frumoasă, stătea la poză, iar cealaltă (soră mai mare sau dueña, ce-o fi fost) o tot poza. Le-a pozat și el, a stat și la poză cu frumoasa-n brațe, fetele chicoteau ca-n pădurea Bollywood și l-au rugat să le conducă până acasă, că le era frică, dar el a zis pas, că cică pierdea autobuzul de Veneția.

”E plină lumea de tâmpiți”, a comentat Vali, scârbit.

text publicat in numarul 16/2014 al revistei Catavencii

joi, 20 martie 2014

Ucraina nu crede in lacrimi



N-am fost in Crimeea. N-am trecut vreodata nici macar pe-aproape de ea, asa ca parerea mea n-are alta valoare decat cea amatoristica, de baiat care zice si el, desi nu l-a intrebat nimeni (de fapt, l-a intrebat, dar nu pot sa spun cine… persoana publica!).

Dar cunosc felul in care gandesc rusii. Nu cei din Crimeea, ci cei din Rusia, mai ales moscovitii. Si acest mod de a gandi explica foarte multe. Mai ales, il explica pe Putin.

In primul rand, opinia publica, la nivel popular (omul simplu, rusul de rand), e foarte frustata de sfarsitul Razboiului Rece: da, am pierdut acel razboi, cealalta superputere ne-a lucrat in toate felurile, iar conducatorii nostri s-au lasat cumparati, iar acum tara noastra (Uniunea Sovietica), nu mai exista, pe cand inamicul (Statele Unite) e bine-mersi, nu si-a luat nici macar un cap in gura. Dar, adauga el (rusul de rand), atentie! Noi nu am fost invinsi in lupta cinstita, ci am pierdut prin viclesuguri. Deci totul e inca posibil. Daca avem conducatori patrioti si cu coaie tari, putem “intoarce” rezultatul. Sau, mai romantic: “Nu s-a terminat; de-abia incepe”.

In al doilea rand, Putin nu e perceput in Rusia ca aventurier sau revansard, cum il privim noi, ci ca un factor de echilibru, ca un lider mai degraba prea blajin: putea sa ia toata Ucraina rusofona si-i lasa pe “haholi” in pula goala, fara iesire la mare sau la Dunare, cu care ocazie ajungea si-n Transnistria si rezolva problema odata pentru totdeauna, iar moldovanii si romanii ar fi tacut din gura ca niste mielusei, c-aveam Galatiul si Chisinaul in bataia prastiei. Sau, daca chiar voia sa faca pe modestul, lua si cele trei oblasturi din est (Lugansk, Harkov, Donetk), unde oricum nu-i picior de ucrainian, si era toata lumea multumita. Asa, a luat doar Crimeea… cacat! Pai, asta era oricum pamant rusesc de-acum 300 ani… ce mare isprava a facut?! Slab, foarte slab, gaspadin Putin… un presedinte patriot nu se rezuma la o simpla ciuguleala, ci ar fi dat cu Maidanul de pamant, sa le bage fascistilor frica-n oase!

Cand asa vorbesc oamenii pe strada si la carciumile din Moscova, ce sa ne mai miram de mirarea lui Putin? El se gandeste ca europenii si americanii sunt niste ingrati, pentru ca numai datorita lui, adica numai cumpatarii si dragostei lui de pace, n-a iesit razboi civil in Crimeea si ca totul s-a solutionat prin referendumuri si alte jucarele d-astea democratice: daca nu era el, sa-si tina in frau cainii razboiului, ce iesea? Pai, vedeti, bai, europenilor? (zice Putin in mintea lui). De ce sunteti acuma neam de traista si nu apreciati ce-am facut pentru voi? Nu v-a ajuns Yugoslavia?

In al treilea rand, domnul Putin are pregatite si alte maimute din cutiuta lui. Cu totii stim ca Mihail Formuzal e acum la Moscova, la niste discutii despre exportul de vinuri dinspre Gagauzia spre Rusia. Momentul mi se pare foarte potrivit, ca tocmai acum s-a nimerit pe la Kremlin si Evgheni Sevciuc, care cica are si el de discutat nu stiu ce. E drept, Transnistria nu prea vinde vinuri, dar niste Kvint, acolo, s-o mai gasi de exportat! Daca nici acum, atunci cand?!

In al patrulea si ultimul rand: pentru cine are curiozitatea sa-i citeasca pe postacii de pe siteurile marilor cotidiene europene, surpriza e tonul extrem de critic al postacilor. Dar nu la adresa domnului Putin, nu! Ci a propriilor guverne, pentru ca indraznesc sa propuna sanctiuni impotriva regimului de la Moscova. Dimpotriva, comentariile postacilor sunt in general pline de simpatie la adresa lui Putin si a politicii de mana forte. In esenta, ura lor e directionata impotriva Uniunii Europene, vazuta ca vinovatul principal pentru faptul ca ei si-a ratat vietile (dupa cum se stie, postacii nu sunt oameni impliniti, in general), iar Putin le este simpatic din motivul “Dusmanul dusmanului meu este prietenul meu”. Pai cu o asemenea coloana a cincea in interiorul UE, cum sa nu-si permita domnul Putin ce vrea?! Sa nu uitam, postacii sunt votanti in tarile lor si electori pentru Parlamentul European, iar in lumile lor mici, probabil ca multi sunt si lideri de opinie. Acolo unde se-aduna zece prosti, sigur apare si-un postac ca sa le exprime parerea!

Nu vreau sa arunc pisica, dar dintre postaci se remarca prin virulenta francezii (ca de obicei), italienii, spaniolii si grecii. Nicio surpriza: dupa cum se stie, sarantocii n-au patrie.

miercuri, 4 februarie 2009

Insula Serpilor si decizia de la Haga

Gata cu prostiile, simt ca e cazul sa ma pronunt despre probleme grave, in privinta carora, nu-i asa, sunt pe deplin calificat: ma recomanda scoala postliceala “Pipera” de desen, la care am fost inscris in 1991 (ca sa scap de armata, dar astea-s detalii). Astezi, deci, despre decizia de la Haga.
In primul rand, statulul insulei. Pai nenorocita asta de insula (17 hectare de piatra seaca; viata vegetala: iarba; viata animala: gandacei. Mai demult veneau si foci, sa fete, acum mai vin pescarusi, sa se cace) a fost pustie neam de neamul ei, si d-aia n-a revendicat-o nimeni, niciodata, pana au ajuns sa se certe pe ea saracii pamantului: romanii si ucrainienii! Vai de mamaliga noastra.
Totusi, asa janghinoasa cum e, Insula Serpilor e cea mai celebra insula din Marea Neagra, si asta nu de azi de ieri (Haga, tiganeli), ci de j’de mii de ani; acu’ sa nu fim rautaciosi, in toata marea asta sunt 10 insule, care de care mai pitica si mai nenorocita. Pe principiul “In tara orbilor, chioru-i imparat”, Insula Serpilor are meritul ca aici ar fi fost, dupa legenda, mormantul lui Ahile (Brad Pitt, pentru generatia Pro) si templul aferent. Cred ca e vrajeala, ca pe insula aia nu poate nimeni sa-si duca traiul, dar’mite servitorii unui templu (care traiesc din ofrande, neh? Si cine venea acolo sa aduca ofrande? Pescarusii… ?!).
Da’ asta e mitologie curata. Istoric vorbind, insula a apartinut grecilor, romanilor, bizantinilor, turcilor, rusilor, romanilor si acum ucrainienilor. Bunicul meu, care a facut stagiul militar in Marina, prin 1920 si ceva, zicea ca pe insula nu era decat un far prapadit (mereu il reparau si mereu se strica) si niste capre: in fiecare primavara, paznicul de la far cumpara cativa iezi de la marinari si le dadea drumul sa se joace, iar prin noiembrie ii aduna de la joaca si ii facea pastrama, pe care o vindea la marinari. Ce nu vindea manca el, ca de multe ori Dunarea aducea sloiuri in cantitati imense si bloca marea pana la insula, asa ramanea amaratul ala si cate doua luni de unul singur. Ala barbat, tati! Io, bunaoara, daca nu ies saptamanal cu amicii incep sa umblu noaptea pe strazi, vorbind cu cainii de prin curti.
Curios, statul roman a detinut insula intre 1878 si 1948 (nu 1944, cum credeam). In ’48 Romania s-a “oferit” sa transfere catre Uniunea Sovietica o optime din Delta Dunarii si Insula Serpilor: popor generos, draga, nu stie ce-i aia caliceala! E adevarat ca trebusoara asta cu “transferul” a fost consemnata intr-un tratat abia dupa 13 ani, da’ cine se mai incurca in maruntisuri d-astea, cand e vorba de amici…?!
Ca Ucraina n-are nici un drept moral sa se dea proprietara insulei, e clar; dar, pe de alta parte, din moment ce a fost desemnata “stat successor” al Uniunii Sovietice, a mostenit o gramada de alte chestii la care n-avea nici un drept (cam 40% din arsenalul nuclear sovietic, Crimeea, castelul Palanok, etc). Daca se apuca sa “retrocedeze” chestii, ramanea in fundul gol, asa ca zic sa-i intelegem si pe ei (la fel s-a intamplat in Africa dupa de-colonizare: au pastrat granitele fostelor colonii europene, ca daca se apucau sa le retraseze iesea nenorocire, razboaie tribale fara sfarsit – oricum, urgie a iesit si-asa, fara “retrasare” de frontiere!). Las’ sa fie si ucrainianul fericit, sa aiba si el unde paste o capra!
Decizia de la Haga (grosul platoului continental la romani, o cincime la ucrainieni) o fi corecta, nu zic, da’ ma indoiesc profund ca s-a vrut o reparatie istorica sau un act de dreptate. Mai probabil e ca si-au zis ceva in genul “ma, Romania e stat UE, asa ca o sa-i strangem de oua cand ne-or cere spaga pentru exploatarea gazului de-acolo; ucrainienii au soriciul la fel de gros, da’ cu astia nu avem mijloace de presiune, ca-s e capul lor!”, si-au tras si ei o linie pe harta, acolo, cum le-a zis Mister Gas (o sa aflam noi curand cine-i dumnealui, n-aveti frica).
Acu’ c-avem precedent, cine urmeaza? Rosia Montana, oare…?