Mehedinti, aprilie 2014

Da, s-a-ntamplat minunea: am reusit sa ne urnim din Bucuresti si sa facem un prim munte pe anul asta. Minune doi: in aprilie! (Asta e premiera, pe cate imi amintesc eu). Minune trei: aprilie, aprilie, dar nu ne-a plouat deloc! Stati, ca n-am terminat, minune patru: am vazut Dunarea de pe varf! E-adevarat, varful nu era Negoiu (cum spun legendele urbane ale muntomanilor mincinosi) si nici masivul nu era Fagaras, dar orisicat! Dunarea era tot aia din legende, corect?

Bun, s-o-ncep de la inceput, ca pe urma o sa uit si muntele asta, cum le uit pe toate mai nou: am luat trenul de noapte, la zece fara un sfert din Gara de Nord, iar la patru dimineata coboram in Baile Herculane. Franti de oboseala si de nesomn (toti), dar si partial mahmuri (doar eu). Am luat un taxi spre Cerna Sat, iar dupa vreo 20 de kilometri ne-am dat jos si-am inceput traseul, de undeva din spatele hotelului Dumbrava (parca!). Intuneric, ca-ntr-un suflet de pagan; o bura subtire, dar persistenta, insa nu suficient de rea cat s-o numesc “ploaie” (ne-a silit totusi sa ne tragem pelerinele pe noi); valea de torent pe care urcam, Valea Tasnei (“Tz^shnei”), umflata de ploile din zilele precedente, ne-a obligat sa ne descaltam ca s-o traversam. Prima oara!

Pentru ca, in total, am traversat Tasna de vreo sase-sapte ori, uneori sarind din piatra-n piatra, alteori descaltandu-ne. Pe masura ce urcam se lumina de ziua, iar noi aveam din ce in ce mai mult parte de priveliste: muntii Mehedinti, calcarosi, scunzi, calzi, plini de pini-umbrela, asa cum nu vezi nicaieri altundeva in Romania, ca e mult prea frig pentru ei in muntii “reci” (adica toti cei de la noi, cu exceptia muntilor Banatului).

Mici informatii: pe aproape nicio harta nu apare denumirea asta, “Muntii Mehedinti”, pentru ca se prefera denumirea “Muntii Cernei”, cu cele doua creste paralele, creasta Cernei si creasta Mehedinti, despartite net de raul Cerna. Nu vreau sa ma bag peste geografi, dar cred ca e aiurea: Cernei difera foarte mult de Mehedinti, atat ca munti, cat si ca denumiri. De exemplu, cele doua caracteristici definitorii, “giantzurile” si “crovurile” se numesc asa doar pe creasta Mehedinti; pe creasta Cernei nu exista crovuri, iar giantzurile se numesc “ciuceve”!

Acum, sa ne lamurim: giantzurile sunt niste pinteni stancosi care se ridica deasupra raului Cerna, asa, ca niste munti in miniatura sau ca o creasta de dinosaur – poti sa-i compari cu ce vrei, depinde de imaginatie, eu prefer sa inserez niste imagini, sa vezi cu ochii tai:

 

Sau

 

 Asa. Crovurile, in schimb, sunt ceva mult mai placut si mai util: niste doline foarte mari, care arata exact ca niste poieni foarte bine delimitate. Daca n-ai ochi de geolog, nu-ti dai seama ca-s fenomene carstice… eu, de exemplu, nu mi-am dat seama, pana nu mi s-a explicat. Pe de alta parte, nici ciobanii locului nu si-a dat seama, ca unora din crovuri le zic “crovuri” (Crovul cu Apa, Crovul Mare, Crovul Medved).

 

Altora, insa, le zic “poieni” (Poienile Porcului, Poiana Beletina). Beletina e asta din imagine, din spatele meu.

 

Dar hai ca m-am luat cu vorba si m-am abatut de la traseu: urcam ore in sir pe Valea Tasnei, ajungem la o moara de apa (“moara cu facaie”), prima pe care o vad si eu in afara Muzeului Satului, urcam, urcam, ajungem la stana lui Tanti Maria, ne oprim. Mancam. 20 de lei o portie de mamaliga, branza, cas, urda, lapte: scump, dar eram flamanzi, iar papa a intrat la fix, chit ca doar eu am terminat tot din farfurie, baietii au preferat sa ne “menajeze” pentru sandvisurile carate de acasa!

Da, nici eu nu inteleg. Dar amandoi fiind din acelasi cartier, din Militari, ce pot spune altceva decat: “misterele Militarilor”!

Am zis sarut mana pentru masa in timp ce le alungam pe caprele care se apucasera sa ne roada rucsacii (?!), apoi am continuat drumul. Am trecut prin Crovul cu Apa, unde am mai aflat un cuvant nou: “bunar” (explicatii mai incolo), am urcat apoi pe varful Pietrele Albe, primul varf din Mehedinti urcat de mine, de unde am vazut Dunarea. Touché! Eu, unul, ma puteam intoarce acasa, la drept vorbind, ca-mi bifasem una din obsesiile cu care am inceput sa urc pe munte, acum dracul stie cati ani (prin ’88, parca). Dar eram cu baietii, asa c-am continuat cu coborarea de pe Pietrele Albe (aici in poza suntem la urcare, nu la coborare, dar intelegi tu) si-am dat cu praf de mers prin Plostinioare (doua crovuri mici), pana-n Crovul Medved.

 

Acolo am avut primul dialog in contradictoriu: mai mergem sau ne oprim si campam? Sa nu uitam, mergeam de la 4 dimineata, iar noaptea nu dormiseram aproape deloc, deci starea de oboseala avea, cum sa zic, unele rezoane. Am decis totusi sa mai mergem cat mai putem. Dar, pentru ca eram in crov, am si umplut sticlele cu apa, onoare care mi-a revenit mie, dintr-un motiv extrem de dubios: cica eu am mana lunga! Ca sa intelegeti de ce baietii au produs o asemenea cugetare, trebuie sa stiti ca sursele de apa din crovuri sunt acele bunare de mai sus, adica niste corcituri intre izvoare si fantani: fiind zona carstica, apa poate fi aproape sau departe de suprafata, dupa cum are ea chef. In bunare, de obicei, este aproape, dar vara poate sa dispara, si atunci bunarul functioneaza ca un rezervor pluvial: cand, totusi, ploua, acolo se aduna apa, fiind cel mai jos punct din crov. Cand nu, nu!

Au urmat cele trei Poieni ale Porcului (superbe, numele e la misto), apoi Crovul Mare, unde s-a luat decizia cu doua voturi “pentru” (campare) si unul “impotriva”. Crovul fiind imens (incap acolo vreo 20 de terenuri de fotbal, d-alea oficialele!), n-am avut ceva mai bun de facut decat sa ne punem corturile la mare distanta unul de altul… unul din motive fiind pericolul de sforait (?!), iar altul pericolul de “sarit scantei din foc si perforat cortul”. Care foc? Pai am facut un foc, buninteles, mare cat o sura, ca erau lemne la discretie, mari, mici, groase, subtiri, dar toate uscate iasca. Dar noi fiind turbati de somn, nu ne-am bucurat de foc asa cum ar fi trebuit. Cand e sa fie cu ghinion…

Ziua a doua a fost incomparabil mai usoara: din Crovul Mare am trecut in Poiana Beletina (de fapt, in “coada poienii”), apoi am urcat pe Varful lui Stan, cel mai inalt punct din masiv, iar de acolo am trecut o vaioaga imboschetarita spre punctul turistic poreclit “Varful lui Stan Stancos”, ala pe care-l urca orice turist motorizat, care vine pe sosea, prin Valea Arsascai.

 

Ei bine, de urcat am urcat noi, dar la coborare s-a stricat cutia cu  maimute: am iesit de pe traseul marcat si-am coborat la improvizatie. Greu! Ne-a iesit parul prin caciula. Adica baietilor le-a iesit, ca eu n-aveam par, cu atat mai putin caciula:

 

Restul zilei l-am folosit pentru coborare spre Valea Arsascai, unde am si dormit, intr-un loc de mare improvizatie, dar norocos. Norocos pentru baieti, ca n-am sforait eu ca lumea, sa-i invat minte… in plus, isi bagasera doapele in urechi!

Ziua a treia a fost jenant de usoara, si din motivul ca am gresit drumul si-am ajuns in Cerna Sat in loc sa iesim undeva in drumul spre Closani. Dar eram obositi, asa c-am stabilit in plen ca “lasa ca-i bine si-asa”, am lasat echipamentul in campingul din sat si ne-am repezit pana in varful Cioaca Inalta, de unde ne-am holbat ca prostii la creasta Piatra Closanilor, destinatie a unei viitoare expeditii:

 

Ultima zi a fost de belea: vizita in Cheile Corcoaiei, apoi plecare. Ne-au luat niste masini forestiere (prilej cu care ne-am si pierdut unii de altii), ce ne-au lasat la Apa Neagra, de unde am prins un microbuz spre Targu-Jiu, iar acolo altul, spre Craiova. C-un minut inainte de a intra trenul de la Viena in gara din Craiova, ajungeam si noi! Ne-am suit fara bilet, am platit in tren, ne-am pus pe baut bere si pe pariat (juca Realul in deplasare, in Germania), iar odata coborati in Gara de Nord, ne-am despartit iar: Julius a luat un taxi, iar eu am prins ambele metrouri si eram acasa inainte de 12 noaptea. Sa faci mai putin de 12 ore din Cerna Sat pana in vizuina ta din Berceni, asta da zi cu noroc!

Nu inchei fara o poza de grup:

 

Cel din stanga e Vali, organizatorul, care a pus pe roate toata expeditia, dar care n-are inca experienta de bucatar a lui Tilica, astfel incat ne-a dat crampe la stomac, atat cu supele, cat si cu piureurile; cel din mijloc sunt eu (da, ala cu  nasul rosu, multumesc!), iar cel din dreapta este Julius Putinistul, omul pentru care tradarea de patrie este valoarea suprema in viata. Dupa cum vedeti, chiar si cu o echipa eterogena poti bifa o expeditie reusita, daca ai vreme buna si-un munte care sa merita. Iar masivul Mehedinti… merita!

No country for old men

Fact one: there is a Russian folk saying, “Chicken is not fowl and Bulgaria is not abroad” (I am sorry I cannot quote it in original; my Russian is a bit tired today!).

Fact two: since the beginning of the Ukrainian crisis, people in Bulgaria have grouped in two opposite “parties”: the putinists and the antiputinists. It is interesting that almost everybody has taken a stance, no matter of his or her previous political affiliation.

Fact three: I have overheard myself an old woman in Bucharest (Romania) whining about the hardships of living in “this damned capitalism”, expressing regrets for “the shiny times” of president Ceausescu and concluding: “If the Russian come and take over, maybe life will be worthy again, who knows…”.

My theory: the poor have no homeland (Romanian: “Sarantocii n-au patrie”). All these poor people in Romania and Bulgaria have no sense of patriotism, even if they invariably vote for the most extremist political party in each country (Romania Mare party in Romania and Ataka party in Bulgaria). Remember that these two countries are the poorest in the European Union (Croatia, that has been admitted in EU six years after them, is a far richer country), and their press in Europe is very bad; ergo, the majority of citizens in Romania and Bulgaria are not only incredible poor, but disillusioned with EU and very embittered because of their “paria” status inside of the EU.

A conclusion? If Russia wants to get these two countries, it will get them without a firearm. The enormous mass of poor people will do anything what Russia tell them do: killing their own national elite, for a start.

Have you forgotten that Bulgarian high priests were hanged naked in the streets of Sofia, back in the fifties, because of their anti-Russian stance? I haven’t. Have you forgotten that half a million of Romanian elite was murdered by local communists, guided by their Russians advisers? I haven’t. Have you forgotten that those who committed such deeds are still here, in Bulgaria and Romania, they or their followers? I haven’t. Nor the Russians: their fifth column is right here. Beware!

Din Ghencea, cu dragoste

Sunt intr-o situatie unica, asa cum nu prinzi de doua ori in viata: pot sa-l fut pe seful, iar el nu poate sa ma dea afara! Mi se pare extraordinar. Daca as fi jucator de poker, situatia ar fi asta: nu numai ca as avea roaiala servita, dar as sti si ca ceilalti trei adversari au carte… si ce carte are fiecare! Fabulos. Ca-n vise.

Care e contextul: seful meu direct de la revista (da, tot Catavencii, fi-mi-ar sentimentalismul de ras) a scris un roman. Cand scrii un roman, bun sau prost, e ca si cum ai face un copil, sau cum ai cumpara un caine: daca cineva se ia de el, faci spume si dai in balbaiala. In sensul “Ba, ia-te de mine, dar nu de biet neajutoratul meu roman/copil/caine, ca-ti sparg fata!”. Sau, in cazul asta: Buzea, nu-mi injura romanul, ca zbori din redactie in doi timpi si trei miscari! Nu zau, sefu’?! (ranjet).

Savurez, salivez, sunt ud tot. He, he! Acum sa trec la treaba.

Cum stii daca o carte e buna sau proasta? Pai, sunt diferite sisteme: Procopius din Cezareea (un baiat, nu-l stiti), judeca infailibil orice carte. Dupa grosime. “Cu cat o carte e mai groasa, cu atat gasesti mai  multe prostii in ea”. Ma-gis-tral! Pe acest sistem, romanul lui sefu’ este o carte proasta, foarte proasta: daca avea doua treimi din grosimea pe care-o are acum (18 milimetri, dupa ruleta mea) castiga enorm in calitate, adica tot balastul care e acum in paginile alea era out si ramanea esentialul. Concluzie: fraierilor care scrieti romane, nu sariti din 12 milimetri grosime, c-ati belit carasul!

Am si eu un sistem, da’ merge doar pentru romane, nu pentru altfel de carti. Din fericire, Sebastian, ceilalti si-un caine este un roman, fara pretentia c-ar fi altceva (sau si altceva, cum vad ca e moda acum printre scriitori, ca si printre carciumari: Cutare Pub and more!), asa ca pot sa-i aplic linistit sistemul meu. E sau nu ecranizabil? Daca e, atunci romanul e bun. Daca nu-i, atunci e-un cacat. Exemplu: literatura Virginiei Woolf este laba trista, de valoare zero. Si asta, fara legatura ca mie mi-a cazut la examenul de definitivat romanul To the Lighthouse, din care cauza am si picat; nici o legatura intre una si alta.

Sebastian, ceilalti si-un caine este ecranizabil. Ma doare inima sa scriu una ca asta. Dar, da, este ecranizabil si se pot scoate din el cel putin trei-patru scenarii diferite, depinde de cat de dobitoc este scenaristul pe care-l alege producatorul (sefule, un aparte intre noi doi: oricine va fi producatorul, isi va alege scenaristul pe pile si va face un film de cacat din romanul tau. Ai vazut ce s-a ales din A Long Way Down al lui Nick Hornby?). Punctul be: distributia tot producatorul o alege, asa ca o sa-ti dai cu barda-n coae dupa ce-o sa cedezi drepturile de ecranizare. Eu iti spun, desi stiu sigur c-o sa te pisi pe parerea mea, dar nu vreau sa-mi ratez satisfactia de a spune intregii carciumi, dupa premiera (si dupa ce presa de specialitate o sa faca filmul carne de mici): “Eu l-am invatat de bine, dar daca n-a vrut sa m-asculte?!”.

Romanul este, in mod categoric, sudist. Cum? Nu stiti ce-i aia? Pai nici eu nu stiam, pana sa scot botul din mahala (adica prin 1990) si sa vad cum ma judeca cei din alte cartiere: a, baiatu’ e sudist! Cum, “sudist”, ba, mama voastra?! Pai, da, ziceau ei, ca esti de la Sud de Splai! V-ati prins cum vine asta?

In creierul marunt al bucuresteanului de bastina, orasul e impartit (asa, grosso modo) in doua parti: la nord de Dambovita se intinde nordul bogat si bine educat, iar la sud de ea sunt cartierele saracilor, lumpenilor si imigrantilor. Adica Drumul Taberei, Ghencea, Rahova, Ferentari, Berceni, Vacaresti, Dudesti, Vitan (ma rog, Dudestiul si Vitanul sunt, geografic, la nord de Splai, dar, dracul stie de ce, sunt considerate tot “sudiste”!). Ei bine, in Sebastian, ceilalti si-un caine, o singura scena din tot romanul are loc in nord (Baneasa), restul actiunii e concentrata, matematic, in sud. Nu ca asta e ceva rau sau bun in sine, asa cum nici imparteala aberanta a bucurestenilor nascuti nu e ceva rau sau bun in sine (Cotroceniul e la sud de Splai, de exemplu), ci e doar o simpla observatie, utila autorului doar in perspectiva urmatorului roman: sa plaseze actiunea in Corbeanca, daca vrea sa-l citeasca si lumea buna! Asa, ca-l citesc smardoii din Ghencea, curvele din Ferentari, recidivistii din Rahova, pastilatii din Drumul Taberei sau Buzea din Berceni, caca-maca – astia n-au influenta la potentati. Cine vrea sa existe in lumea culturala din Bucuresti, sa faca bine sa-si gaseasca spate. Adica sa pupe poala nordului, ca-n sud nu se-alege decat c-un “Manca-ti-as pula ta”, cel mult.

Cam cat dureaza sa citesti cartea? Pai, depinde: mie mi-a luat doua zile, c-am avut treaba si-am citit mai mult in metrou, dar asa, in mod normal, daca te prinde (si te cam prinde) si nu esti stresat, nu stiu ce sa zic, cam cinci ore, daca e sa si savurezi niste chestii. Ar fi pacat sa te grabesti, serios, ca unele faze sunt memorabile. Cand un om caruia demult i-a murit pula, de exemplu, se uita la pornache pe net, simte ca s-a facut dreptate. Da, stiu ca nu prea intelegeti cum vine asta, dar trebuie sa cititi personal ca sa va prindeti. Ca doar nu v-oi da eu mura-n gura.

Romanian tomahawk

It's a genuine medieval tool. And it's mine. The first one, I hope!

Autostrazi 2022

Azi a fost prezentat Masterplanul pentru reteaua de autostrazi. Din ce tara? Romania. Din ce an? 2022. Crede cineva in el? Nu stiu, dar eu nu. Deloc. Sorry, domnu' guvern! Désolé, doamna clasa politica!

Why did you need THIS, mister Putin?

Do you see this submarine? The Russians have just stolen it from the Ukrainian Navy, in order to "complete" their sub fleet with it. Seriously?

The sub was launched in 1967 (!), and its design was already obsolete at the time. It belongs to a class of Soviet subs called "Project 641", and it proved to be the biggest and the most ineffective non-nuclear sub designs Soviets had ever built. One simple fact about its performances: it could navigate only three days underwater!

The Russian subs under construction nowdays (Project 885) are very ambitious and enormously advanced from "Project 641", so that the so-called "completion" of the Russian sub fleet is nothing than a bad joke. 

Comparison: the other incredible poor-equipped Navy in the Black Sea (the Romanian Navy) has also got only one sub, but this one is launched in 1985 ("Project 877") and can navigate underwater for 45 days. It is, of course, in the same bad shape like its (former) Ukrainian counterpart, but, at least, it's not a relic! 

I now return to the initial question: it is militarily understandable, mister Putin, what have you stolen Crimea for. But what have you needed the Ukrainian wreck for, mister Putin?!

A Portrait of the Putinist as a Young Man

Don't fool yourselves: "Ein Gespenst geht um in Europa – das Gespenst des Putinismus". I have recently found out myself  that Putinismus is not a joke, not even in the eastern Europe (say nothing about poor resentful bastards in the West, in countries like France, for instance); one of my old friends revealed himself last evening as a staunch Putinist - and he meant it.

I am asking you: if a Romanian or a Pole could be a Putinist, who couldn't?!

I'll be back soon with some more info about this geopolitical virus. Stay cool!

Crimea now

Please do not fuck my brains anymore: I am NOT better informed than you about what really happens now in Crimea. If you want to understand, read what this guy writes and enlighten yourselves. I cannot do it, as I am in the same dark as you are, in respect of Crimea.

Moskva is a different borsch.

Ucraina nu crede in lacrimi

N-am fost in Crimeea. N-am trecut vreodata nici macar pe-aproape de ea, asa ca parerea mea n-are alta valoare decat cea amatoristica, de baiat care zice si el, desi nu l-a intrebat nimeni (de fapt, l-a intrebat, dar nu pot sa spun cine… persoana publica!).

Dar cunosc felul in care gandesc rusii. Nu cei din Crimeea, ci cei din Rusia, mai ales moscovitii. Si acest mod de a gandi explica foarte multe. Mai ales, il explica pe Putin.

In primul rand, opinia publica, la nivel popular (omul simplu, rusul de rand), e foarte frustata de sfarsitul Razboiului Rece: da, am pierdut acel razboi, cealalta superputere ne-a lucrat in toate felurile, iar conducatorii nostri s-au lasat cumparati, iar acum tara noastra (Uniunea Sovietica), nu mai exista, pe cand inamicul (Statele Unite) e bine-mersi, nu si-a luat nici macar un cap in gura. Dar, adauga el (rusul de rand), atentie! Noi nu am fost invinsi in lupta cinstita, ci am pierdut prin viclesuguri. Deci totul e inca posibil. Daca avem conducatori patrioti si cu coaie tari, putem “intoarce” rezultatul. Sau, mai romantic: “Nu s-a terminat; de-abia incepe”.

In al doilea rand, Putin nu e perceput in Rusia ca aventurier sau revansard, cum il privim noi, ci ca un factor de echilibru, ca un lider mai degraba prea blajin: putea sa ia toata Ucraina rusofona si-i lasa pe “haholi” in pula goala, fara iesire la mare sau la Dunare, cu care ocazie ajungea si-n Transnistria si rezolva problema odata pentru totdeauna, iar moldovanii si romanii ar fi tacut din gura ca niste mielusei, c-aveam Galatiul si Chisinaul in bataia prastiei. Sau, daca chiar voia sa faca pe modestul, lua si cele trei oblasturi din est (Lugansk, Harkov, Donetk), unde oricum nu-i picior de ucrainian, si era toata lumea multumita. Asa, a luat doar Crimeea… cacat! Pai, asta era oricum pamant rusesc de-acum 300 ani… ce mare isprava a facut?! Slab, foarte slab, gaspadin Putin… un presedinte patriot nu se rezuma la o simpla ciuguleala, ci ar fi dat cu Maidanul de pamant, sa le bage fascistilor frica-n oase!

Cand asa vorbesc oamenii pe strada si la carciumile din Moscova, ce sa ne mai miram de mirarea lui Putin? El se gandeste ca europenii si americanii sunt niste ingrati, pentru ca numai datorita lui, adica numai cumpatarii si dragostei lui de pace, n-a iesit razboi civil in Crimeea si ca totul s-a solutionat prin referendumuri si alte jucarele d-astea democratice: daca nu era el, sa-si tina in frau cainii razboiului, ce iesea? Pai, vedeti, bai, europenilor? (zice Putin in mintea lui). De ce sunteti acuma neam de traista si nu apreciati ce-am facut pentru voi? Nu v-a ajuns Yugoslavia?

In al treilea rand, domnul Putin are pregatite si alte maimute din cutiuta lui. Cu totii stim ca Mihail Formuzal e acum la Moscova, la niste discutii despre exportul de vinuri dinspre Gagauzia spre Rusia. Momentul mi se pare foarte potrivit, ca tocmai acum s-a nimerit pe la Kremlin si Evgheni Sevciuc, care cica are si el de discutat nu stiu ce. E drept, Transnistria nu prea vinde vinuri, dar niste Kvint, acolo, s-o mai gasi de exportat! Daca nici acum, atunci cand?!

In al patrulea si ultimul rand: pentru cine are curiozitatea sa-i citeasca pe postacii de pe siteurile marilor cotidiene europene, surpriza e tonul extrem de critic al postacilor. Dar nu la adresa domnului Putin, nu! Ci a propriilor guverne, pentru ca indraznesc sa propuna sanctiuni impotriva regimului de la Moscova. Dimpotriva, comentariile postacilor sunt in general pline de simpatie la adresa lui Putin si a politicii de mana forte. In esenta, ura lor e directionata impotriva Uniunii Europene, vazuta ca vinovatul principal pentru faptul ca ei si-a ratat vietile (dupa cum se stie, postacii nu sunt oameni impliniti, in general), iar Putin le este simpatic din motivul “Dusmanul dusmanului meu este prietenul meu”. Pai cu o asemenea coloana a cincea in interiorul UE, cum sa nu-si permita domnul Putin ce vrea?! Sa nu uitam, postacii sunt votanti in tarile lor si electori pentru Parlamentul European, iar in lumile lor mici, probabil ca multi sunt si lideri de opinie. Acolo unde se-aduna zece prosti, sigur apare si-un postac ca sa le exprime parerea!

Nu vreau sa arunc pisica, dar dintre postaci se remarca prin virulenta francezii (ca de obicei), italienii, spaniolii si grecii. Nicio surpriza: dupa cum se stie, sarantocii n-au patrie.