Revelatie: distractie de fitze vs distractie de nashpa (I)

Frati romani, am invins. In sfarsit, dupa atata asteptare, rugaciunile mi-au fost ascultate: am avut o revelatie. Doamne, multumescu-ti. Vezi ca poti?
N-am sa incep cu revelatia propriu-zisa, ca atunci n-o sa mai cititi restul. Am sa incep cu teoria chibritului, iar la revelatie ajungem noi, incet-incet, ca nu e nici o graba!
Oricum, ceva detalii despre ora si loc trebuie sa va dau, ca altfel nu aveti de gand sa ma credeti – or, nu asta e ideea! O revelatie am si eu, si p-aia sa mi-o c^rcotiti?! Ergo, s-a intamplat pe data de 28 iunie, anno domini 2008, in prima parte a dupa-amiezii (sa zicem, intre orele 14 si 15, peme). Locul este “Vagauna lui Julius”, undeva sub curmatura Moldoveanului, intre varfurile Galbena si Rosu, din muntii Fagaras (a doua zi, Spania batea Germania in finala, iar culorile bicolorului spaniol sunt galben si rosu, dar asta e pura coincidenta). Vremea era scarboasa, ploaie rece ca gheata, ceata, vant; o ticalosie. Senzatiile fiziologice pe care le simteam erau: foame si chiloti uzi (de la ploaie, nu fiti idioti!). Pozitia in care ma aflam era “ciuci” (adica pe vine). Companioni imi erau Dan, Adi si Iuliu, care pot confirma. Nu e foarte clar ce anume ar putea ei confirma, ca eu n-am fost prost sa-mi impart revelatia cu ei (frate, frate, da’ branza-i cu bani!), iar revelatia in sine a fost una discreta (adica fara cor de ingeri, voce tunatoare din ceruri – daca nu socotim tunetele ploii, buninteles – tufis care arde fara sa se consume, Fecioara cu trei secrete, magarita care sa ma certe, etc), in mod clar adresata mie, nu la betivanii aia. Cine crede ca revelatiile sunt asa, hai sa dam revelatii la tot cartierul, sa se mai gandeasca: eu de 30 de ani o astept p-a mea. Era si pacat ca Cineva s-o fi trimis asa, netargetata!
Bun. Revelatia in sine s-a referit la un “criteriu de diferentiere”. Cautam de multa vreme criteriul asta, si nu-l gaseam: e, uite ca acum mi-a fost trimis de-a gata… !
Totul a inceput acum cativa ani, cand eu am sustinut (in mod eronat, admit), cum ca “Volvo e masina de fitze”. Am provocat rasete copioase, iar o domnisoara mi-a explicat printre lacrimi (de ras) ca fara un criteriu cu aplicabilitate generala, n-o sa diferentiez niciodata “fitzele” de “non-fitze”. Am intrebat cu inocenta “Da’ eu ce sunt, fitze sau non-fitze?”, la care oamenii erau sa moara de ras, la modul propriu (se sufocau). Aceeasi domnisoara a reusit sa articuleze “Non!” si a fugit in baie, sa se indestuleze de ras. M-am simtit vexat, pentru ca nu intentionasem sa spun vreo gluma, si orisicum, incerc sa-i fac pe oameni sa rada CU mine, nu DE mine (ceea ce se intampla in mod frecvent, din pacate). Mi-am dat deci seama ca, orice ar fi “fitzele”, eu unul sunt opusul lor. Trebuia sa-mi gasesc un naming, asa ca mi-am botezat stilul “nashpa”, iar modul meu de a ma distra l-am botezat “distractie de nashpa”, in opozitie cu “distractie de fitze”, care ar fi, deci, modul de a se distra al celor cu fitze (“fitzosi”). Am ales pentru fiecare tip de distractie 4 activitati, zic eu, reprezentative: pentru distractia de fitze (prescurtat DdF) ar fi clubbingul, shoppingul, dansul si ATV-urile (all-terrain vehicle, daca nu ma insel). Pentru distractia de nashpa (DdN) am ales fotbalul, trekkingul, pescuitul si maratonul.
Multumesc pentru atentie, restul revelatiei in episodul urmator. Episoadele, de fapt.

S-au afisat rezultatele

Domnilor, sunt ultimul om:
52 (locul)
62 (numarul de pe tricou)
Mihai Buzea
Prospero
2:06:58
10.02 (media orara)

Linkul e http://www.maratondhl.ro/dhl/?lang=ro&page=rezultate_2008

Ma las, gata. M-apuc dracului de ceva serios!

De ce sa alergi la maraton?!

Exista multe motive pentru care se duc oamenii sa faca chestii d-astea (sa alerge la maratoane, semi, demi, remi & so on), iar cei mai seriosi dintre ei le-au contabilizat chiar, pentru uzul unora ca mine (neseriosi si lenesi). Pentru cei care au timp, iata un link: http://www.maraton.info.ro/html/motive_sa_alergi.html
Pentru cei care n-au, iata bartai lista, pe care tot de-acolo am luat-o:

Te face sa te simti mai bine zi de zi.
Iti satisface dorinta de competitie.
Nu ai nevoie de un manual.
Cea mai eficienta activitate fizica pentru scadere in greutate.
Alergarea iti da energie.
Alergarea iti da ragazul sa iti petreci un timp doar cu tine.
Alergarea te face dependent, dar intr-un sens pozitiv.
Alergarea poate fi o “afacere” de familie.
Alergarea este un fel de “prieten cel mai bun”, totdeauna la dispozitia ta.
Alergarea e corecta cu tine.
Poti sa ii ajuti pe ceilalti.
Te transformi intr-un ecologist.
Alergarea te face sa iti stabilesti noi obiective.
Vei explora noi locuri, orase si tari.
Alergarea te intinereste.
Alergarea te poate duce la extaz.
Alergarea te invata sa fi disciplinat.
Ultimul care trece linia de sosire, primeste cele mai multe aplauze.
Alergarea iti poate imbunatati viata de cuplu.
Picioare mai frumoase.
Alergarea este un antrenament eficient.
Alergarea nu necesita echipament sofisticat.
Alergarea este joaca.
Alergarea te face sa dormi mai bine.
Alergarea te face mai inteligent.
Alergarea reprezinta baza conditiei fizice pentru orice alt sport.
Alergarea iti ofera sansa sa concurezi alaturi de sportivi de top.

Aceste 27 de motive sunt perfect corecte (ma rog, aia cu “face picioare frumoase” s-ar putea sa nu se prea aplice la mine, dar mai trebuie sa fie si exceptii, neh?), numai ca nu zice exact ce-am io-n cap. Iar ceea ce-am in cap ar suna cam asa: alergam fi’nca ne simtim castrati. Pe bune. Lumea a incetat sa fie interesanta. Nu, parca nu asta vreau sa spun, trebuie sa incerc altfel: cand esti copil, lumea e un loc plin de provocari: in fiecare zi ai ceva de explorat, de descoperit, de cucerit, ceva (sau cineva!) cu care sa te incaieri, sau de care sa te feresti, sau pe care sa-l vanezi. Cand esti adolescent, toata neofilia din tine (adica interesul pentru explorarea noului) se concentreaza pe gagici (daca esti gagica... nu stiu pe ce s-o concentra!). Dar o data cu instalarea tristei varste adulte, neofilia din tine ramane fara obiectul muncii. Ma rog, poate daca esti om de afaceri te scoti, eventual, ca vanezi afaceri; dar noi, astialantii?! Munca e repetitiva si predictibila, familia la fel, si nici sa te iei la cafteala cu oamenii nu mai e o solutie: acum treaba se face la tribunal, nu in spatele blocului, ca mai demult.
Daca va uitati la cei care alearga o sa-mi cam dati dreptate: mijlocul scarii sociale. Nici Dorei care sapa santuri, nici barosani care opereaza cu tescalaul de bani. Oameni, cum ar zice Andrei Plesu, “nici asa, nici altminteri”. Nesarati.
Iar femeile, fir-ar sa fie, simt asta!

Maraton DHL 2008

Am ratat.
De sase ani incerc sa depasesc bariera celor 2 ore, si anul asta am ratat iar. Din 2003 alerg la semi-maraton si in fiecare an (cu exceptia lui 2005, dar atunci a plouat torential) am mai castigat cateva minute, dar niciodata n-am reusit sa scot sub doua ore. Nici acum n-a fost sa fie. Ghinion!
Ma gandesc ca daca perseverez, si an de an mai ciupesc cate-un minut-doua, pe la 80 de ani ma scot, nu? Ar trebui sa-mi iasa socotelile: la 80 scot o ora si ceva, la 90 o ora, iar dupa 100 incolo sunt un zeu: alerg 21 km in zero minute!
Nici la "proiectul numarul doi" n-am facut vreo branza: ziceam sa ma clasez si eu in prima jumatate. Au fost 82 de concurenti, asa ca obiectivul era locul 41. Minimum!
Am terminat pe 43. Domnilor, cred ca impotriva mea e un intreg complot, o conjuratie, o conspiratie!
Ma intreb: oare cine-o fi Maestrul Papusar care orchestreaza toate astea... ?!

Caderea in cap

Habar n-am daca am pictat corect “caderea in cur”. Serios, chiar nu-mi dau seama – iar feed-back-ul de la voi m-a ajutat sa-mi conserv ignoranta.
Dar insa. Caderea in cur, oricum ar fi ea, e ridicula, de acord, dar e doar ridicula! Exista si o alta cadere, nu mai putin ridicula, dar care e mult mai mult decat atat: e periculoasa si poate ucide. Si a ucis de mii si mii de ori, si chiar sub nasul nostru, in ultimii 15 ani. Dar eram cu totii prea ocupati ca s-o bagam de seama: caderea in cap.
Caderea in cap se numeste acum, in romana, "national-securism"; e buninteles de gasit nu numai aici, ci peste tot pamantul, si are nume care de care mai diverse: germanii, la vremea lor, i-au spus national-socialism; francezii, englezii, japonezii, chinezii, rusii, americanii, spaniolii, toti au experimentat-o la vremea fiecaruia, si la toti a dat aceleasi rezultate: penibilul care ucide. La astia mai e cum mai e, ca au fost si sunt popoare mari, care chiar au contribuit la istoria speciei noastre si cu altceva afara de crime; da’ ce te faci cu astia micii, ca ungurii de exemplu?! Nici o grija, ca ajung imediat si la romani!
Caderea in cap poate fi cel mai bine definita pornind de la vechea convingere evreiasca: noi suntem poporul teofor (adica “purtator de Dumnezeu”, m-ati inteles, ca sunteti baieti cu carte). Pornind de la ideea asta mareata, pe care fiecare generatie o baga in capul urmatoareia, obtinem rezultate de mare exceptie: hai sa-i omoram pe toti cei care nu sunt ca noi. Cool! Si insir’te margarite: la congresul de la Viena (1815) s-a cerut desfiintarea Frantei, datorita modului in care intelegea sa-si poarte campanile militare; americanii au zis-o p-aia cu “a good Indian is a dead Indian” (si-au pus-o in practica!); ce-au facut spaniolii in America de Sud citim in cronica lui Las Casas (asta era preot; ca sa vezi!); “filozofia” ruseasca si-a atins culmea de gandire prin panseul “pentru a fi fericiti, toti oamenii trebuie sa devina rusi” (am uitat autorul – mea culpa!); japonezii s-au potolit numai dupa ce si-au luat doua bombe-n gura (cine nu ma crede sa citeasca James Clavell: din Evul Mediu se credeau popor ales – si astia, ma?!); et caetera.
“Non est vita extra Hungariae; sed est vita, non est ita” – poftim apoftegma! Pentru nu stie ce-i aia, ei bine, o apoftegma este o “vorba memorabila spusa de un mare om"; in cazul asta, “marele om” este chiar poporul maghiar, cica: “Nu exista viata in afara Ungariei; si chiar daca exista, aia nu e viata!”. Deci ma lasi?!
Romanii? Alta snamenie de oameni si astia! Cica “noi suntem situati in centrul energetic al planetei” (ce-o fi aia?!); “noi suntem cea mai veche civilizatie a Europei” (vezi “homo oltenensis” gasit in Scornicesti); “noi am inventat prima scriere” (tablitele de la Tartaria sunt intr-adevar inscriptionate, dar respectiva “scriere” poarta numele “Vinca script” – majoritatea artefactelor provin din siturile dezgropate in Serbia, nu la noi, si be mic, nimeni nu stie daca e vorba de o scriere sau de simboluri magice, facute de samani); “noi am fost aici dintotdeauna” (adicatelea, ma-ntelegi, monser, s-au dat maimutele jos din pruni si s-au facut romani!); “noi, dacii, i-am invatat pe latini limba latina, ca ei nimica nu stia, saracii!” (altfel, ma-ntelegi, monser, nu se explica de ce vorbim noi o limba neolatina! Trebuie sa fi vorbit dacii latina de cand erau ei mici, altfel nu se exista! Ca ne rad si curcile cu o asemenea “teorie”, asta-i altceva – si lasa curcile, da’ ne rad ungurii pana dau in balbaiala, iar asta chiar e altceva); “noi am fost dintotdeauna ortodocsi, catolicismul e ceva strain de firea romanului!” (i-auzi ia! Primii doi voievozi ai Tarii Romanesti au fost catolici, iar al treilea, botezat Alexandru de catolici, s-a rebotezat “Nicolae” in cultul ortodox, cand s-a certat cu catolicii; primul “tepar” din istoria nationala, si singurul voievod cu doua nume de botez).
Dar aici deja calcam pe teren minat: cine suntem “noi”?! Am zis “Tara Romaneasca”, dar Romania e facuta din patru provincii mari, nu din una; sau din vreo 16 mici (chiar 20, daca punem si “tarile” alea dintre provincii – Tara Lovistei, Tara Hategului, Tara Fagarasului, etc). Iar eu zic c-asa trebuie judecat, cu dooj’de provincii, daca e sa dibacim ce vrea sa insemne acest “noi”.

Căderea din rai

Pentru ca una din functiile scrisului, indiferent de suportul sau, e de a nu permite uitarea, tin sa va aduc aminte o treaba care era enorm de raspandita pana acum vreo zece ani, si care de atunci a tot cazut in uitare, iar de vreo cinci ani incoace ai zice ca nici n-a existat: caderea in cur. Varianta locala a caderii din rai.

Treaba asta se intampla cand un romanas de-al nostru, crescut in comunismul cel de toate zilele, ajungea sa calatoreasca “afara” (termen extraordinar de gras in semnificatii, vorbim mai incolo) si se intorcea “cazut in cur”. Simptomul cel mai evident era caramida: te invita la el si-ti punea un brate o caramida de fotografii, care de care mai prost facuta (de obicei, el in fata unui monument oarecare), pe care tu, era de presupus, urma sa le admiri. Daca individul era mutalau, la asta se reducea toata “primirea” lui (buninteles, nici prin cap nu-i trecea sa umble si el la damigeana!); daca avea darul vorbirii (sau ma rog, credea el ca-l are...), te tinea intr-un monolog de ore si ore, dezlanat si idiot, centrat pe urmatoarele idei:

a) tara asta este de cacat

b) “afara” este extraordinar de nemaipomenit

c) romanii sunt un popor de babuini (cu exceptia vorbitorului, evident)

d) ma pis pe Romania, si cu asta am incheiat discutia

In nevinovatia mea, ca un caine turbat, ar fi trebuit sa ofer contra-argumente acestui tip de monolog, dar am tacut. Nu merita sa deschid pliscul, clar. Ma gandesc totusi ca merita sa vars din mine acum, altfel plesnesc:

a) de cacat a fost regimul comunist (1946 – 1989) din tara asta, ca si cel neocomunist / national-securist (1989 – 2004); “tara”, ca atare, e o tara europeana obisnuita (din plutonul doi, buninteles), peste care a venit ciuma asiatica: turca, in secolele 17 si 18, si rusa, in 19 si 20. Ca ultima forma de prezentare a ciumei s-a numit “comunism”, asta e un simplu ambalaj.

b) “afara” inseamna trei zone: Europa de Vest, America de Nord, Australia & Japonia. Atat. Restul lumii nu e nici un “afara”. Desi peste tot sunt vitrine stralucitoare, numai in aceste trei zone prospere nu se prea vede saracia si munca grea. Un roman refuza sa le vada fix p-astea, ca le stie prea bine de-acasa. Daca le vede, nu mai cade in cur. Or, exact asta vrea el sa faca.

c) romanii nu sunt un popor, sunt doua popoare (prin “romani” inteleg, evident, vorbitorii de romana ca limba materna): cei educati si cei lipsiti de educatie. Celor educati nu le-a convenit comunismul, cu toate astea cei mai multi provin din familii de “tehnicieni” comunisti (cazul celor mai multi dintre noi), asa ca discursul lor politic e destul de nesincer; celor ne-educati le-a convenit comunismul, care le dadea totul moca, si care ii oprea de la a face comparatii (intre ei si cei capabili de munci intelectuale): tipici pentru astia erau “chelnerii” si “aprozaristii”. Da, romanii ne-educati erau si au ramas un popor de babuini, corect. Dar atata timp cat nu babuinii conduc, romanii sunt un popor la fel ca orice popor european (din plutonul doi, buninteles).

d) daca intr-adevar te pisi pe Romania, atunci emigrezi si inchei discutia pe bune. E una dintre optiunile oricarui om din lumea civilizata, nu e nimic exotic in asta. Daca, insa, ramai aici si-mi faci mie creierii prastie cu monoloagele tale, atunci se schimba calimera.

Acum, pe masura ce tot mai multi romanasi calatoresc, parca vehementa “caderii in cur” s-a mai diluat. Parte dintre ei au vazut pe ce se bazeaza prosperitatea din “afara” (adica au pus acolo osul la munca si s-au lamurit), parte au ramas aici si s-au imbogatit, parte au emigrat de tot si s-au integrat complet, parte au emigrat complet si nu s-au integrat (astora le este foarte sete, mereu dau peste ei sub mesele din Vama Veche), parte au ramas aici si au cazut in fundamentalismul ortodox, parte au ramas aici si au cazut la darul betiei.

Astia tin bloguri.

Let us talk business, gentlemen!

Gata cu duhul blandetii! Am ras, am glumit, am parasit incinta, chiar – dar acum, ga-tha! A inceput: azi intram si noi in foc. E necesara o maxima responsabilizare la nivelul factorilor de decizie – adica, noi suntem aia. Cu o totala daruire patriotica va trebui sa strangem spasmodic halbele intre degete, sa ne sugem spuma din mustati, sa urinam cu repeziciune, in arc boltit, astfel incat sa ne intoarcem cat mai rapid la datorie – in fata micilor ecrane. Va fi nevoie, poate, chiar de unele sacrificii umane, ne vom cafti adica muierile, daca nu-si vor inchide pliscurile lor clampanitoare si nu se vor cara la rude – asta daca urmarim meciurile acasa, sau, daca le urmarim la caricuma, vor indrasni sa navaleasca in mod obrasnic, pentru a ne intrerupe discutiile atat de profunde, atat de inalt-stiintifice, sub motivatia absurda ca “meciul s-a terminat de-acum trei ore jum’ate, betivu’ dracului, mars acasa, porcule!”, sau alte aberatii. Da, domnilor, sa facem fata cu barbatie adevarului nud: vin vremuri foarte grele! Va fi nevoie sa dam totul, sa facem totul, sa aruncam in lupta totul! Cei mai slabuti sunt datori sa dee pungile de seminti, cei mai dolofani (la portofel) se cuvine sa tina masa neplansa – chiar si teetotalerii pot face ceva: ne vor cara cu masina acasa, in orele mici ale noptii, chiar cu riscul de a se pomeni cu masina vomata preste tot; dar asta nu conteaza, cand o asemenea miza e in joc!
Rog, deci, maxima seriozitate. Nu mai admit glume usurele, de almanah “Urzica”: atitudinea sobra, incrancenata chiar, este singura potrivita in asemenea momente de rascruce pentru tara si natiune. Cum spune si cartea “Ecclesiastul”: “E un timp pentru ras si un timp pentru plans; e un timp pentru pace si un timp pentru razboi; e un timp pentru bucurie si un timp pentru intristare” (citat extrem de aproximativ, din memoria-mi care nu mai e ce-a fost). Deci, no more easy going! Victorie sau moarte! Gerula e cu noi!
Apropo, cu cine jucam diseara…?! Octi…?

“Ejti prost!”

Am fost si eu la vot ieri, ca omul. Aventura asta de patru minute mi-a adus un mare castig: toti, absolut toti cei care ma cunosc, in frunte cu propriul meu tata, mi-au spus “Ejti prost!”. Intocmai ca in titlu. Scarpinandu-ma reflexiv in nas, m-am intrebat de ce. Si inca ma intreb. De ce e perceputa chestia asta, exprimarea votului, ca semn indubitabil de prostie galopanta? Ce naiba e asa rau in a vota?

Nu mi-a ajuns, asa ca am inceput sa intreb in dreapta si-n stanga, pe cunoscuti si pe amici (pe dusmani nu i-am intrebat, pentru ca nu am dusmani. Sunt prea neinsemnat pentru asta!), si am primit cateva raspunsuri, iata-le: “Cum sa votez, ma? Ce, sunt pensionar?!”; “Du-te ma in traznet! Ce, n-am alta treaba?” (amicul care a zis asta s-a jeluit toata duminica cum ca “se plictiseste”!); “N-am buletin de Bucuresti, ma!”; “Nu ma pricep la politica, n-am urmarit campania, n-are rost sa ma bag aiurea in seama”; “Nu ma duc, ma, ce, ma vezi mai prost, am ciunga-n par, sau cum?”; “Pe mine nu ma prostesc astia, ma, ce cred ei, ca s-a-ntalnit hotu’ cu prostu’?!”. Bref, afara de explicatiile obiective, opinia majoritara asociaza votarea cu prostia.

Tot nu stiu de ce, dar am sa incerc o explicatie. Nu sunt deloc sigur pe mine, pot fi total in eroare, dar incercarea moarte n-are: a vota inseamna a fi manipulabil. Ma duc la vot, sunt deci un naiv care crede in Alba ca Zapada, un copil inocent care ia de bun ce vede la televizor, o minte goala in care vorbele politicienilor intra fara probleme, fara nici un firewall care s-o apere de virusi si spamuri. Pe scurt, votez = pun botu’.

Habar n-am cum s-a ajuns aici, dar mi se pare ca-i de rau. Mecanismul democratic nu poate functiona fara alegeri, iar alegerile nu le poate exercita altcineva: cetatenii trebuie sa isi exercite drepturile, dar cand “drepturile” astea sunt percepute ca “prosteala”, e jale. Se poate guverna un popor de cetateni, dar nu un popor de jmecheri. Tiganii, de exemplu, sunt un popor neguvernabil, pentru ca privesc legile convietuirii sociale drept niste glume proaste, iar pe ei insisi ca foarte destepti, pentru ca le incalca. Poate c-or fi destepti (desi ma indoiesc), dar nu au reusit niciodata sa-si faca un stat propriu. Ma rog, nici nu s-au deranjat vreodata sa incerce...

Poate ca exista o explicatie a dispretului generalizat pentru alegeri, dar n-o stiu eu. Ca doar in toata lumea democratica e la fel, vin la vot cam un sfert sau o treime dintre alegatori, restul sunt “jmecheri”. Poate ca daca ar trebui sa platesti ca sa votezi?! Asa, gratis, nu pare sa fie deloc atractiv, sau mai exact e fix pe dos!

Sau poate ca si democratia evolueaza, asa cum totul pe lume e intr-o schimbare permanenta (inclusiv religiile, apropo). Poate ca se vor strange tot mai mult legaturile intre fotbal si politica, iar sefii de partide vor fi si si sefi de cluburi; atunci, exercitarea votului ar fi un semn de loialitate fata de echipa, iar ne-exercitarea lui ar fi o tradare. Parca-i vad pe copywriterii viitorului scriind slogane electorale: “Sarim, sarim, la urne va zdrobim!”, “1, 2, 3, ne-am votat pe ei!”, etc.

Va dati seama ca-n cazul asta, Gigi Becali ar fi un profet, un vizionar…?!