Mă jur cu cerul și pământul că n-am
ajuns la Greci ca să mă-nfund într-o cârciumă! Nici poveste. Pur și simplu, așa
s-a nimerit. Dar s-o iau cu-nceputul.
La Greci poți s-ajungi fie pe la Brăila,
unde treci Dunărea cu bacul spre orașul Măcin (dar trebuie să te grăbești, că
cică-n 10 sau 20 de ani o să facă Guvernul pod peste Dunăre, deci pa și pusi
bac!), fie pe la Cernavodă, după care să mergi spre nord, în lungul apei, prin
sate: Seimeni, Dunărea, Capidava, Topalu, Tichilești, Horia, Cloșca,
intersecția cu drumul 22 A, Gârliciu, Dăieni, Ostrov, Peceneaga, Traian...
Greci. E mai scurt pe la Brăila, dar mai frumos pe la Cernavodă; în plus,
Capidava nu e tocmai-tocmai sat, e de fapt sit arheologic în jurul căruia
s-a-nfiripat un cătun și-un loc de grătar vestit, că-i chiar pe pajiște, pe
Dunărea Veche. Dai la pește și-nvârți la mic, române, te simți bine!
Am coborât din mașină în Greci, ne-am
firitisit cu Nea Ion, gazda noastră tradițională (care mai și știe tot ce
mișcă), apoi care ne-am dus la magazin, după bere. Surpriză! Nu numai c-am
putut plăti cu cardul (la țară!), dar pe străduță erau două magazine, două
bancomate, o fabrică, o piață ”agroalimentară” și trei cârciumi. Plus
monumentul obligatoriu, ăla cu vulturul în vârf și placa memorială de la bază,
care acum e de găsit în orice sat (cred c-a fost primul lucru pe care l-au
făcut toți primarii). Bine, străduța era neasfaltată, nu zic, dar pavată cu
piatră cubică; tot e ceva. Dar poanta mare era cu alea trei cârciumi: lasă că
erau trei, lasă că decorate cu tentative de fițe hipsterești (butoaie, leduri,
separeuri de papură uscată etc), dar erau pline de... corporatiști! Am căzut
direct în cur. Corporatiști în Greci?! Păi ce facem aici, ne batem joc,
mamaioțim toată Dobrogea? Eram stupefiat. I-am trimis pe băieți cu berea către
curtea lui Nea Ion, iar eu am intrat în prima locandă (”La Caru cu Bere”, câtă
modestie!), simțeam că-i rost de-un subiect. Nici n-apuc să-nghit primii 400 de
mililitri din prima butelie (de sticlă, nu de plastic!), că-mi sare de gât o
blondă: ”Mihai, Mihai!”; m-am înecat, mi-au dat lacrimile, a trebuit să fiu bătut
pe spate de alți consumatori. Era Diana, o corporatistă propovăduitoare de downshifting, de care auzisem ultima
oară c-ar fi prin Bhutan sau Sikkim, ceva de genul. ”A, nu”, mi-a explicat,
”m-am întors, că mi s-a terminat anul sabatic”. O-ntreb ce caută în Greci.
”Sunt arbitră. Mâine e maratonul Măcin. Îți dai seama!”.
Da, mi-am dat seama. Că-s pe dinafară și
că-n revistă ar trebui să scrie ziariști tineri și la curent cu mersul, nu depășiți
ca mine, până și de crâșmarii din Greci.
text publicat în numărul 20/2015 al revistei Cațavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu