Pregătisem un text superb, estival,
despre un loc secret unde să-ți duci gagica (San Gimignano, ceva rar, undeva în
Toscana), dar mă văd silit să-l amân pentru altă dată: Dodel a trecut prin România
și m-a scos la bere.
Trebuie să știți că Dodel este singurul milionar în euro pe care-l
cunosc, iar din acest motiv am mare respect pentru tot ce povestește, dar nu
mare încredere; el e om de vânzări. Și cum aș putea crede un om de vânzări?!
Ei bine, Dodel, parizianul, vânzătorul de utilaj petrolier franțuzesc,
s-a întors dintr-un business trip și-a
făcut un popas în București, în urma căruia m-am ales c-un beer trip (și c-un scandal acasă, dar ăla-i separat). Am trecut
peste jignitoarea formulă de invitație (”Am drag de tine, săracule: când te văd
așa atârnător, mă gândesc cum ajungeam și eu de nu plecam la timp din țară”),
am băut beri pe banii lui Dodel și am deschis larg pavilioanele ambelor urechi,
pentru a absorbi următoarele:
”În Kazahstan e bine, e foarte bine, și-așa o să fie multă vreme de-acum
încolo, cum a fost și pân-acum. Dar de data asta m-au invitat și ăi din
Uzbekistan. M-am dus, îți dai seama, c-așa merg lucrurile; la ei n-am vândut
niciodată nimic, că n-au petrol exploatabil, și chiar dac-ar avea, n-au
infrastructură, n-au nimic, sunt praf. M-au plimbat, m-au pupat în cur, mi-au
trimis femei în cameră, mă rog, ca de obicei, dar tot nu-mi spuneau despre ce e
vorba. I-am luat din scurt și fii atent: a reieșit că vorbeau și nu prea vorbeau
în numele ”centrului” (țentr), ci
cumva în numele lor propriu, de autonomiști. Am plecat cu avionul din Tașkent
la Nukus, să văd despre ce e vorba. Imediat s-au relaxat băieții! Erau acasă.
Adică semi-țara aia lor, Karakalpakstanul, e parte din Uzbekistan, dar cu statut de
autonomie foarte largă. Ar vrea să secesioneze, normal, da’ le e peste mână,
că-s săraci lipiți și plini de boli, c-acolo se testau bombele bacteriologice
pe vremea comunismului: ciumă, lepră, holeră, antrax… gingășii. N-au nici măcar
apă, că Aralul a secat, a rămas nimic, i-e și nopții scârbă să cadă peste
Karakalpakstan. Da’ dac-ar găsi petrol, s-ar face și ei oameni, ar secesiona cu
ajutor rusesc și aia e. De-asta mă lingușeau pe mine, ca să le fac eu lobby la aștia cu explorările. I-am
băgat în pizda mă-sii. Belea îmi treb’e mie?”.
Mă gândeam cum s-ar putea vinde
Karakalpakstanul ca destinație turistică; l-am întrebat pe Dodel ce-a băut.
Mi-a zis că nu bea niciodată la business.
Știe doar unde-a mâncat, la restaurantul hotelului (singurul din Nukus), dar –
fatalitate! – a uitat cum se numește hotelul.
text publicat în numărul 23/2015 al revistei Cațavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu