”Și n-ai căzut din turn?
Uă-hă-hă-hă-hă!”, aud de fiecare dată când spun c-am fost la Pisa.
Intelocutorul meu, ne-a-pă-rat un român verde, râde singur în hohote de indelebila
lui glumă, în timp ce eu cad pe jos, ca evreul din bancuri, și mă jeluiesc iar,
și iar, și iar, și iar, c-am avut ghinionul să mă nasc într-un popor atât de
tâmpit. Ieremiadele mele se referă doar la sus-menționatul ghinion, dar ceea ce
mă albăstrește de furie este pretenția națională a românilor cum c-ar avea
umor, cum că ”Românul știe de glumă, domnule”. Asta chiar că-ntrece orice
limită a tupeului!
Pe urmă, după ce stau și mă calmez,
încep să mă gândesc. Așa, molcom, ardelenește: indiferent de cultură, limbă sau
religie, care sunt singurii oameni din lume complet lipsiți de orice urmă de
simț al umorului? Copiii, evident. Habar n-am de vârsta la care încep să învețe
ce e ăla, dar nici nu mă interesează, pentru că altceva mă interesează: cine altcineva?
N-am vrut să mă iau după răspunsurile tradiționale (nemții, ungurii, japonezii
etc), ci m-am uitat prin niște cărți, care toate spun același lucru: țăranii.
Cică țăranii ar fi cel mai impermeabil grup social, singurul pe ”limba” căruia
Mark Twain rămâne total intraductibil. Intuitiv, știu că teoria este adevărată,
din moment ce eu sunt de la țară și-s unicul din redacție la ale cărui texte nu
râde nimeni de la corectură (despre cititori nu mă pronunț, că nu-s de față
când își citește fiecare revista).
Aș dori să îmi adaug modesta contribuție
la teoria din cărți, c-o povestioară din Pisa. Seară, martie, burnițează, eu
stau la masă în Il Campano (un restăurănțel de familie, o nebunie) și consum
Chianti la carafă (8 euro cea mică, 15 euro cea de-un litru). La o masă în
spatele meu, un cuplu de români (nu-i văd, doar îi aud vorbind). El, după voce,
e destul de beat și-i spune ei următorul banc de pe vremuri: ”Cică după ce-i vinde
pe evrei și pe sași, Ceaușescu se gândește să-i vândă și pe unguri; dar cin’ să-i cumpere, că Ungaria n-are valută! Anunță că-i
scoate la mezat. Când aude una ca asta, Tȍkés se face foc și pară, se duce la
el și-i zice că pe unguri îi cumpără Dumnezeu personal, dar pentru asta
Ceaușescu tre’ să facă o minune. Bun. Îi convoacă Ceașcă pe
securiști, le trasează sarcină, ăștia pun la bătaie toată tehnica din dotare,
și ce să vezi? Ceaușescu merge pe apă! Tȍkés se cacă pe el când vede minunea,
dar apare Sfântul Petre și-l ia deoparte: «Păi bine, mă, tocma’ pe prostul ăsta vrei tu să-l bagi în gheșeft cu
bunul Dumnezeu? Nu vezi că ăsta nu știe nici măcar să-noate?!»”.
Am așteptat râsul
doamnei. Care n-a râs deloc, ci a răspuns printre dinți: ”Ce, iar te-a sunat
parașuta de Ilona? Cred că noi doi trebuie să discutăm foarte serios!”.
text publicat în numărul 28/2015 al revistei Cațavencii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu