La Bodeguita, Livorno

Se spune că Toscana e cea mai frumoasă provincie din Europa, iar Livorno e cel mai urât oraș din Toscana. Nu este adevărat! Eu vin pe partea aialantă și spun că Livorno este singurul oraș viu într-o provincie plină de mortăciuni. Superbe, turistice, colcăind de artă, cultură și istorie, nu zic, dar tot mortăciuni sunt orașele toscane, până la urmă: ce altă muncă au florentinii sau sienezii, în afară de a-i pupa în fund pe turiști?! De acord, ies bani grei din asta, dar poate că omul e calificat pentru industrie sau pentru construcții. Ce să facă un muncitor de modă veche într-un muzeu intangibil, cum e întreaga Toscană?

Cu excepția orașului portuar Livorno. Acolo, da, am respirat și eu! Mi-am regăsit originea și clasa, după atâta Renaștere, monumente, capodopere, maeștri, cultură și alte expirăciuni: am văzut oameni beți, căutând scandal seara; șomeri fără dinți, cinstind una mică pe la colțuri; cocalari tineri de tot, plecați la agățat pe motoreta cumpărată din primul salariu; marinari coborâți de pe vas, cu chef de uscat; estici cu salopetele murdare de var, á la Celentano; and last but not the least, prostituate amărâte, d-alea de periferie, cu totul altceva decât figurantele din Florența, care au și tupeul să-ți zică-n față că ele nu-s la produs, ci studente ieșite seara în oraș!

Livorno e un oraș al oamenilor care muncesc, da, dar se și distrează. Turiști sunt puțini și fără fițe, iar de găsit, îi găsești în cartierul Veneția (sau La Venezia, sau Nuova Venezia, sau Piccola Venezia, depinde pe cine întrebi), care-i plin de cârciumioare foarte simpatice. Foarte! Nu se prea întâmplă în Italia (nu știu de ce), dar în Veneția asta mică din Livorno se adună la distracție și localnicii, și turiștii, și marinarii, fără niciun fel de bisericuțe. Sincer, mie mi-a plăcut. Bine, a fost și singurul loc din toată Toscana unde am luat gura de pe vin și am stat pe bere toată seara, de m-am simțit aproape ca în Europa...

Bref, mica Veneție e un cartier în nordul centrului istoric din Livorno, cuprinsă (aproximativ) între Fortezza Vecchia și Fortezza Nuova (astea erau niște fortificații anti-pirați, pe vremuri). Sunt câteva canale, care put mai puțin decât alea din adevărata Veneție, și câteva zeci de cârciumi, unde se bea sensibil mai ieftin decât în alte părți. Am stat în La Bodeguita, am băut Peroni și-am mâncat o chestie lipsită de gust, numită ”paste de primăvară” (?!). N-a contat, că nu pentru mâncare eram acolo, ci pentru atmosferă. Și atmosfera a corespuns pe deplin. Nu pot să dau amănunte, că-s om însurat, dar vin și zic: da!

text publicat în numărul 26/2015 al revistei Cațavencii