Cartea Şoaptelor

La data de 1 decembrie 2016, Ada (o fată, n-o știți) a scris pe contul ei de Facebook: „Astazi imi dau seama ca nu urasc doar pustile, pistoalele, cutitele, ci si parazile! Orice obiect care e construit pentru a aduce moarte mi se pare un obiect inutil si nefast. Iar o parada de din astea....”. Atât. Eu, bunînțeles, n-am fost de acord, dar când sunt eu de acord cu Ada?! Numai că nu-i suficient să nu fii de acord. Trebuie să-ți și argumentezi punctul de vedere. De fapt, nu, nu „trebuie”, asta-i o tâmpenie, că nicio fandacsie umană n-are caracter de legitate naturală, ca gravitația sau ca evoluția; m-am exprimat greșit. „E bine să” îți argumentezi punctul de vedere, dacă nu vrei să te ia lumea de prost. Tot o să te ia, oricum, dar măcar ești cu inima împăcată!

Bref, părerea Adei este și părerea neveste-mii, era și părerea maică-mii, aib-o Dumnezeu în buna Lui pază, era și părerea lui taică-meu (asemeni), este și părerea șefului meu direct de la Cațavencii, precum și părerea a 90% din omenire și-ar putea fi sintetizată cam așa: „Dacă n-ar mai fi arme și soldați, n-ar mai fi nici războaie, nici ucideri de niciun fel, lumea ar trăi în pace, ar munci să construiască lucruri utile, iar progresul ar fi rapid și vizibil pentru toți. Săracii ar avea cel mai mult de câștigat, iar fabricanții și negustorii de arme ar avea pierderi la început, iar apoi s-ar orienta către altceva, iar energia lor ar ajuta la facerea binelui, în loc de a răului (evil)”. Poate că sună frumos, nu știu. Tot ce știu este că-i o părere foarte răspândită și foarte greșită.

Pentru că, de ce: dacă un prost te poate bate, te va bate. Dacă te poate ucide, te va ucide. Dacă îți poate da foc la casă, îți va da foc la casă. E natura prostului să distrugă. Gândește-te la tine: dac-ai fi prost, n-ai face la fel? Zi că nu ești în stare să construiești nimic cu mintea ta și cu mâinile tale; ce-ți rămâne de făcut? Exact, să distrugi. De mic copil și până intră la loc în pământ, prostul asta face.

De-aia există poliții, armate, arme, soldați, uniforme și F-16. Nu ca să defileze pe sub Arcul de Triumf. Ci ca să păzească pacea. Și înăuntrul țărilor, și-n afara lor. Când nu există poliție, proștii fac legea (asta povestește Vasile Ernu că s-a întâmplat în fosta Uniune Sovietică, între 1990 și 2000. Mă rog, aproximativ. Asta se întâmplase și-n Rusia, între 1918 și 1922). Și ce se petrece când proștii fac legea? Înseamnă că toată lumea omoară pe toată lumea, fără frică și fără pedeapsă... iar, evident, cel mai rău și-o ia „clasa mijlocie”, care nu-i nici destul de bogată ca să fugă din țară, nici destul de săracă pentru a scăpa neobservată, nici destul de violentă ca să știe să se apere singură. Nemaivorbind de faptul că pentru asta ar trebui să fie solidară, dar de unde solidaritate la voi?!

Mult mai interesant e când nu există armată. Atunci se întâmplă că nu și-o ia doar „clasa mijlocie”, ci tot poporul, de la boșorogii c-un picior în groapă la nenăscuții din uterele mamelor: proștii-i omoară pe toți. Și cine să-i oprească? Soldați nu-s, arme nu-s, experiență militară nu-i. Cât timp s-ar fi putut construi așa ceva, oamenii au zis că nu, că-i prea scump, că de ce să dăm banii pe prostii? Mai bine-i băgăm în ceva serios, rentabil; îhî! Spune-i asta prostului. El, când vrea să te omoare, te omoară, nu stă la discuții cu tine, despre rentabilitatea investiției și despre alte seriozități. El are, cum spuneți voi, „altă agendă”.

Totuși, aproape niciodată nu reușesc proștii să extermine „tot poporul”, că tot mai scapă câte unii. Și acum vine partea frumoasă: ce prioritate au cei care scapă? Păi, Ada, uite ce prioritate au: își fac o armată. Da, da. Cu puști, cu pistoale, cu cuțite, cu obiecte construite pentru a aduce moartea, cu „obiecte inutile și nefaste”, exact. Uneori, și cu parăzi, dar astea nu-s esențiale. Esențiale sunt cheltuielile (imense, imense!) făcute pentru scopuri, zici tu, inutile. Și nefaste. Ciudat, dar fiecare popor care-a trecut prin genocid le consideră utile și faste. Iată un punct de vedere fundamental diferit de al tău... și al celor 9/10.

În Cartea Șoaptelor nu e vorba de genocidul asupra evreilor (Shoah, cum îi zic ei; 1941-1945), și nici de genocidul asupra ucrainienilor (Holodomor, 1932 -1933), ci de cel asupra armenilor (Haioț țegaspanutiun, 1915 - 1923). Bine, nu e vorba numai despre asta, dar e vorba și despre asta, și nicidecum într-un mod secundar. Secundară ar fi observația mea că acum, anno domini 2016, armatele Israelului, Armeniei și Ucrainei sunt printre cele mai bine pregătite și motivate din lume, sigur, fiecare în felul ei și fiecare în propriul binom de aliați-inamici. Sunt armate de teren, nu armate de paradă. Asta spune multe. Eu, unul, nu-mi doresc ca românii s-o asculte pe Ada și să fie nevoiți să treacă printr-un genocid ca s-ajungă să aibă o armată capabilă să-i apere de așa ceva. Prefer să m-asculte pe mine și să rupă acum niște bani de la gura șomerilor și asistaților social și să cumpere armele de care e nevoie. Și mai sper ca Mihai Radu să nu citească vreodată acest text ca să nu aibă înc-un motiv să mă dea afară din redacție.

Apropo de români (de care nu e vorba aproape deloc în Cartea Șoaptelor, că nu-i nevoie de ei, sunt doar decor, fundal, zgomot de fond): „O diaspora însemna însă un pericol din afară spre înăuntru și o tentație pentru cei de dinăuntru spre afară” (pagina 139, capitolul trei, Cartea Șoaptelor, de Varujan Vosganian, editura Polirom, ediția a II-a, 2012). Ce avem noi aici, în această frază a autorului, ușor de trecut cu vederea dacă nu ești un maniac ca mine? Aici avem motivul foarte clar pentru care, indiferent de rezultatul votului de duminică, viitorul guvern (oricare ar fi el) este silit să pună osul la muncă. Cu o diaspora de peste 15%, România nu-și poate permite să facă pe proasta și să dea cu bățu-n baltă, pentru că riscă depopularea (de fapt, „accelerarea depopulării”). O diaspora e o garanție antidictatură, asta a înțeles Stalin, când s-a chinuit să-i aducă pe armeni în URSS (cu unii i-a ieșit, dar cu cei mai mulți, nu); diaspora românească este o garanție antibalcanism, asta au înțeles politicienii de la noi (cred, sper). Poate nu toți. Dar cei care n-au înțeles încă vor ieși din politică, pentru că electoratul lor este îmbătrânit și în curând va muri.

În ceea ce mă privește, vă recomand să citiți Cartea Șoaptelor doar dacă sunteți oameni cu carte și nu oameni cu televizor. În primul caz, vă va plăcea și vă va stârni o grămadă de întrebări (în orice caz, mie mi-a stârnit); în al doilea caz, vă va plictisi și vă va da dureri de cap a la Ion Dicuseară („Dom’ profesor, da’ ce mă-nteresează pe mine problemele lu’ ăștia?”). Eu v-am spus. Alegeți!