Blaxy

Sunt pe plajă, ca tot omul fără treabă. Sub radar îmi cade o fată singură și tristă, călare pe-o minge de volei. Scanez momentul: nevastă-mea o atacă pe-aia mică cu lăpticul dintr-un biberon, copila contracarează cu urlete preistorice. Momentul e bun, pe ea, pe mingea ei! Mă dau în vorbă (nu e interzis...!).

O cheamă Despina și nu, nu e la agățat („Te rog să nu-ți faci vreo impresie”), ci e la muncă, nu ca mine. Au angajat-o cei de la Blaxy să joace volei. Păi, să joace („Nu, nu cu tine, cu oaspeții complexului”). De unde știe că nu-s și eu oaspete de-al „complexului”? Poate că sunt și-i fac reclamație (râdem amândoi). Știe, știe că nu sunt, că m-a văzut de când mi-am mânat tribul pe plajă. Da’ ce, îi știe pe toți oamenii de pe plajă?! Da, da, îi știe. Adică, pe cei ce stau la Blaxy.

Chestia e că Blaxy ăsta nu e nici hotel, nici complex hotelier, și nici nu-i în vreo stațiune, ca toate hotelurile normale la cap. E undeva prin scaieții dintre Costinești și Olimp, mai aproape de Olimp, dar oricum, în plin câmp. Între Blaxy și mare e o pădurice impenetrabilă de mărăcini, iar dincolo de pădurice e micuța plajă a Despinei, pe care nu era nimic până anul ăsta, doar o cherhana și un restaurant de fițe („Popasul Pescarilor”). De anul ăsta, cei de la Blaxy au confiscat jumătate de plajă, în preacunoscuta manieră românească (șezlonguri și umbrele, totul împrejmuit cu gard și bodyguarzi). Pentru amatorii de senzații tari (volei!), au amenajat și-un mic teren, cu stâlpi, cu plasă, cu minge, cu Despina, cu tot ce trebuie, mai puțin cu jucători, și asta e durerea mare: ce fel de oameni vin să stea la Blaxy?

Răspundeți-vă singuri la-ntrebare, judecând ce mi-a explicat ea: la complex nu-ți iei cameră, nu; la complex îți cumperi cameră. Adică plătești rate la camera aia timp de vreo 50 de ani, să zicem, după care e-a ta, vii și stai când vrei, ca și cum ai avea vilă. Bine, poți sta și-n timpul ăstor 50 de ani, numa’ să nu-ntrerupi plata ratelor, c-atunci ai încurcat-o. Vă-ntreb, cine s-ar băga-n așa combinație, afară de new Romanians d-ăia care vor să se laude la vecini că și-au luat „casă la mare”? Ergo, problema la Blaxy nu e nici personalul (și ăia-s varză, săracii, că e primul lor job), nici poziționarea (totuși, de la etajul 10 se vede marea până departe), ci clientela, care se ceartă non-stop și se-mbată toată noaptea, iar la plajă nici n-ajunge, preferă să zacă în piscinele complexului, cu berea la rât.

text publicat in numarul 29/2016 al revistei Catavencii