Tempelburger, Berlin

M-a întrebat cineva-n redacție: „Pentru cine scrii tu?”. N-am știut ce să zic. Chiar, pentru cine? Că nu e mare ispravă să dai din picioare (și să iasă din asta „Spații de cazare”) sau să te-ostenești bând beri și să scoți „Baruri europene”; asta poate oricine! Dar nu oricine le apreciază, și aici voiam de fapt s-ajung.

E clar că generația de dinaintea mea n-are niciun drag să citească revista Cațavencii, pentru simplul și tristul fapt că nu-i înțelege poantele (am verificat personal, nu e legendă urbană). Mai mult, generația are probleme pecuniare, așa că nu-și poate permite să spargă patru lei - și nici măcar să nu râdă de banii ăștia! Mai bine se uită la televizor, că acolo, slavă Domnului...

Pe de altă parte, generația anilor ’90 e mult prea ocupată să trăiască personal ce povestesc eu aici (adică să călătorească și să chefuiască, cu sau fără beri – vremurile s-au mai schimbat!) ca să aibă răgaz să citească cum fac alții chestii: patru lei nu-s o problemă, dar o oră din viață, da. Vorba lui Dănel (un băiat, nu-l știți): „De ce-aș citi, dacă pot să fac altceva în timpul meu liber…?!”.

Așa că mai rămânem noi, ghinioniștii care-am prins ce-a fost mai nașpa din comunism și din capitalism; singura consolare, dar singura, e să ne zicem „Lasă, mă, că altor generații le-a mers și mai prost!”. Corect: nemții ăia, săracii, care-au lucrat după 1934 la aeroportul Tempelhof („the mother of all airports”, cum scrie la wikipedia), ăia ce să mai zică? I-a luat mama dracului și n-au avut pe cine da vina, cum avem noi; și ce s-a ales din muncușoara lor? Praful s-a ales!

„Tempelhof Feld”, așa îi zice acum prafului, și să știți că e foarte mișto, recomand. E un teren plat, imens, cu iarbă și câțiva copăcei, unde vin oamenii vara și beau bere. Bine, nu-i obligatoriu: unii joacă jocuri (multe jocuri, jocuri de toată mâna, toate jocurile), alții grătăresc, alții se pupăcesc, alții dorm, alții fac agricultură bio (era un prost c-o săpăligă, am murit de râs); sunt și unii care țin discursuri către nimeni, ca-n Speakers’ Corner din Hyde Park… e foarte frumos.

Eu cu băieții ne-am stabilit cartierul general la o dugheană cu nume foarte creativ (Tempelburger) și acolo am băut de toți banii, rusește, numai bere locală, la sticlă de 450 ml, o bunătate. Nu mai țin minte cum se numea!

articol publicat în numărul 45/2016 al revistei Cațavencii