Euro-falia

Sunt oameni care mă întreabă de ce citesc cărți „făcute”, adică alcătuite din articole de presă, adunate la un moment dat în volum. Nu este ușor de răspuns la această întrebare! Mai ales în cazul acestei cărți anume, ale cărei texte le citisem pe toate, la momentul apariției fiecăruia (în Revista 22 și Contributors, majoritatea); cu alte cuvinte, am citit o carte pe care citisem deja! Și-am mai dat și bani grei pe ea, la librărie – 35 ron, o avere, 10 beri de la butic...

Răspunsul cel mai cinstit este: sper să scot și eu o carte făcută din texte publicate prin reviste și aș vrea să fie și alții ca mine, care s-o cumpere cu bani. Punctum.

Răspunsul ceva mai elaborat este că mi s-a părut (și mi se pare) foarte interesant de urmărit cum se schimbă perspectiva aceluiași autor asupra aceluiași eveniment pe măsura derulării lui: mă refer, desigur, la Maidanul din Ucraina (21.11. 2013 – 23.02.2014). Armand Goșu evoluează și el odată cu Maidanul, de la sfială și neîncredere („N-are cum să reușească”) la curaj și determinare absolută („Hai că se poate”), iar apoi la dezamăgire și autoînvinuire („Iar ne-am lăsat fraieriți de mafioți”). Am regăsit întocmai tragedia generației mele care a crezut în Revoluție și a rămas cu buza umflată. N-aș zice că m-am bucurat să văd cum își iau și alții țeapă, mai degrabă am început să mă resemnez și să-mi zic ceva de genul că treaba din revoluții e-a dracu' de asemănătoare cu treaba din viață: unii se-aleg cu plăcinta, alții nu se-aleg cu nimic, iar ghinioniștii adevărați se-aleg c-un glonț în cap.

Al treilea și cel mai personal răspuns este că-mi place de Armand Goșu. Iată de ce: vorbește limbile slave de răsărit, rusa, belarusa și ucrainiana, astfel încât poate da seamă de ceea ce se întâmplă acolo din surse reale, nu din basme. Ce vreau să spun cu asta: păreri avem toți, adică toți în România; da, dar părerile noastre sunt construite pe baza informațiilor filtrate prin minim o traducere (dacă nu prin două-trei), pentru simplul fapt că nu avem acces la limbă. Pot să-mi fac o părere destul de bună despre Brexit, de pildă, citind presa de limbă engleză sau franceză, indiferent de partizanatul ei politic, pentru că e transparentă și în concurență liberă; dar ce părere să-mi fac despre războiul din Donbas pe baza presei din România?! Ce calificare au ziariștii români (care habar n-au de rusă ori ucrainiană) să-mi ofere informații credibile? Vax! Nu mai vorbesc de cretinii de „experți” sau „analiști” din studiourile TV – ăia sunt demult bufonii pământului. Dar ziariști? Nu e nimeni. În afară de Armand Goșu, acces la limbă mai au Vasile Ernu și Marius Văcărelu (fiecare cu părerile lui), dar niciunul dintre ei nu este ziarist.

Bine, aș mai fi eu. Mă informez de prin cârciumi și din Pagina de Rusia, varianta în română. Hai că sunt credibil!