Cluj 2013

Nu mai fusesem prin Cluj de dinainte de 2000 (tocmai din mileniul trecut!). Am dat o tura in vara asta si m-am intors cu urmatoarele concluzii:

orasul a evoluat mult, dar mai putin decat Bucurestiul. Ce vreau sa spun cu asta: Bucurestiul a pornit, in 1990, de la un punct extrem de jos (intreg orasul era o mahala sordida, cum sunt si acum unele zone din partea de sud-vest), iar intre 1990 si 2005 (aproximativ), schimbarile in bine au fost foarte lente, aproape insesizabile. Cazul Centrului Vechi este reprezentativ. Ulterior, schimbarile au avut loc intr-un ritm tot mai rapid, uneori cu efecte comice (cartierele de parveniti din nord si nord-est, de exemplu, care ar putea figura ca material didactic de anti-urbanism), dar in cea mai mare parte, cu efecte benefice pentru calitatea vietii. In Cluj s-a intamplat altfel. Oricat s-au chinuit comunistii sa-l strice, Clujul reusise sa-si pastreze majoritatea cladirilor vechi (printre altele, pentru ca erau mult mai bine cladite decat “vechiturile” bucurestene!), iar dupa 1990 a pornit impetuos sa-si revendice mostenirea istorica. Imi amintesc si acum cat m-au impresionat barurile si cluburile amenajate in fostele pivnite si crame ale palatelor nobiliare, si cat de jalnice imi apareau, prin comparatie, locurile de distractie pe care le oferea Bucurestiul! Dar ceea ce era de facut, a cam fost facut, in cea mai mare parte, pana prin 2005. Nu ca n-ar mai fi nevoie de renovari; mai e, desigur, dar cladirile neglijate nu-ti sar in ochi ca in 1990, acum trebuie sa le cauti. Poate gresesc, dar asta este opinia mea de turist. Deci, ca sa nuantez afirmatia initiala: in ultimul deceniu, sa zicem, Clujul a evoluat mai putin decat Bucurestiul. Pentru ca evoluase mult mai mult in primii 15 ani postcomunisti. Si plecase de la un mult mai inalt standard de civilizatie.

doi la mana: ca suprafata si populatie, Clujul mi se pare mult mai mare decat mi-l aminteam. Sau poate e o impresie de ignorant: eu am stat in Gruia, la hotelul Seven de la intersectia “7 strazi” (prost hotel, apropo!), si mi-am dat seama ca sunt intr-o zona a orasului pe care nici n-o stiam. Si care merita vizitata din plin: ce case, ce gradini, ce villas interbelice si antebelice… mda. Bughezia Mitteleuropei stia in ce sa bage banii. Sunt si destule case de parveniti, parca special ca sa-ti ofere termen de comparatie.

trei la mana: clujenii nu mai sunt tot aia. Mi s-au parut degradati, cocalariti, bucurestenizati, regateniti. Ce tineam eu minte din Cluj era o anumita savoir vivre specifica ardelenilor si moldovenilor, o lipsa de graba bezmetica si de hulpaveala dupa bani (foarte caracteristice oltenilor, bucurestenilor si constantenilor). Graba si hulpaveala pot fi si benefice societatii (asa se fac averile!), dar, de obicei, sunt insotite de nesimtire, agresivitate, necinste si “smecherie”. Poate sunt un idealist, sau un paseist, ma rog, dar acum 15 ani n-am observat aceste lucruri la clujeni, iar acum mi-au sarit in ochi. Credeti-ma, clujenilor, nu e nicio “smecherie” sa va asemanati bucurestenilor in aceste privinte!

ultimul punct: ceva nu s-a schimbat, si anume faptul ca se mananca bine si se bea bine. Clujul nu este deloc un oras ieftin (dimpotriva!), dar, chiar si cu un buget socotit la leu, tot te omenesti pana nu mai poti. Evident, nu e bine sa mergi la fite, c-atunci iti iei teapa garantat (ca peste tot in lumea asta). Dar, daca te lasi dus de gazde in locurile unde merg ei, mananci si bei pana te loveste damblaua (adica “apoplexia” in romana veche!). Sfat: nu te imbata. Clujenii beau de sparg, dar nu am vazut betivi pe strada. La ei, asta e o chestie de prestanta.

Iata o mare diferenta fata de Iasi. Si de Craiova. Si de Bucuresti. Voi reveni asupra chestiunii.

Apropo de diferente: are si Clujul micile lui ciudatenii, ca orice oras mare. Ca locul asta de parcare, de pilda.

Cupa României 2013

A patra cupă pentru CFR și a cincea pentru orașul Cluj! În seara asta! Hai, smeii mei, vă țin pumnii!

Un deceniu de împliniri mărețe: 2003 – 2013

Duminică a fost semi-maratonul Bucureștiului, adică ediția de primăvară a maratonului mare (ăla e tocmai în octombrie – altă ciorbă!). L-am alergat și eu, bunînțeles, ca-n fiecare an, dar iată că anul ăsta am bifat și niște premiere.

Am scos cel mai prost timp al meu din 2003 încoace, de când am alergat primul meu semi-maraton. Niciodată nu mi s-a întâmplat să trec cu mai mult de cinci minute pragul psihologic al celor două ore, iar acum am ”scos” 2:12, ceea ce înseamnă ceva. Progres? Senilitate? Încă nu știu. Rămâne să aflu la toamnă.

E primul an în care nu mă trag în nicio poză. Păcat! Astea măcar rămân, le mai urci pe Facebook, mai una-alta. Tot e ceva!

E al doilea an în care alerg sponsorizat de un cârciumar. Diferența e că anul trecut am alergat pentru unul căruia nu-i lăsasem, de-a lungul timpului, prea mulți bănișori în tejghea. Anul ăsta, însă, am fost branduit cu numele cârciumii care mi-a devenit o a doua casă. Progres, domnule!

Cum-necum, au fost nouă oameni care au alergat duminică, dintre cunoscuții mei. Ani în șir am alergat singur și am fost considerat nebun. Cred că începe să se schimbe o mentalitalitate.

Ultimul lucru pe care îl am în cap și vreau să-l fac public: din 2003 încoace, pe parcursul a 10 ani, s-a schimbat ceva în mințile românilor, chiar s-a schimbat. Atunci am fost cam 100 de oameni la start, poate 150. Acum au fost în jur de 5000, poate ceva mai mulți, poate ceva mai puțini (probabil că ceva mai mulți). Acum 10 ani, trecătorii se uitau la noi cu o curiozitate de pitecantropi, acum majoritatea ne aplaudau. Acum 10 erau frecvente incidentele cu trecători (în general, bețivi și babe) care ne strigau diverse măscări și înjurături țigănești; acum, o singură babă a produs niște sictiruri, dar ceilalți trecători tot pe ea au huiduit-o, nimeni nu i-a ținut partea. Acum 10 ani, majoritatea alergătorilor erau expați care munceau în România; acum, imensa majoritate erau români (nu și câștigătorii, bunînțeles, că ăia-s totdeauna profesioniști). Acum 10 ani, organizatorii plecau acasă cu sacii de medalii pe care n-avuseseră cui să le dea; acum n-au ajuns medaliile pentru toți cei care au trecut linia de sosire.

Da, s-a schimbat ceva. Nu știu dacă în toată țara, nu știu dacă măcar în toate orașele mari. Dar schimbarea e reală, deși încă sub așteptările populare. Esențialul că oamenii au început să semene tot mai mult cu Europa, chiar dacă instituțiile seamănă încă a Balcani, sau chiar a Orient. Dar dacă oamenii se schimbă, în cele din urmă ei vor schimba și instituțiile.

Întrebarea e dacă eu m-am schimbat pe parcursul acestor 10 ani. Da, m-am schimbat în rău. Și mă dor și genunchii. Sper să nu mi se mai fi rupt încă un menisc.

AMR 0

S-a terminat șmecheria: în mai puțin de 24 de ore suntem pe traseu. O să fie mare uciganie cu soarele, cine vine fără șapcă a belit-o! Nu ca acum doi ani, când a fost vreme ploioasă, n-am avut treabă cu insolația; bine, să fim cinstiți, atunci a fost vorba de cursa de ștafetă, a alergat fiecare câte 10 kilometri jumate. Anul ăsta alergăm independent, fiecare pe barba lui, 21 de kilometri, un semi cinstit.

Bine, Julius aleargă la juma' de semi, adică la 10 kilometri, dar când a fost Julius ”cinstit”?!


p.s. să zic și de credentials, că văd c-așa e moda acum: în imagine e Dănel, care-a alergat al treilea, și cu mine, care-am alergat ultimul schimb și tocmai primeam cipul de ștafetă de la el.

Habeamus secretarum!

Biroul Politic a decis: Xi Jinping este noul stăpân al Chinei. Au câștigat, deci, reformatorii, chiar dacă asta nu înseamnă mare lucru, că și Obama a fost văzut la vremea lui ca un reformator, dar la politica externă n-a putut schimba nimic (în afara unei așa-zise ”prietenii personale” cu Putin).

Bun, ce știm de Xi Jinping? Păi, știm următoarele: a fost și pe la noi în vizită (în 2009), nu e alcoolist (păcat, poza îmi dădea speranțe!), vorbește într-o limbă mai puțin lemnoasă, e adept al liberei circulații a informației (să însemne asta că în China va fi liber internetul?! Mira-m-aș!), e foarte bogat și se dă mare adversar al corupției (măi, să fie!). Nu-l întreabă nimeni cum a făcut primul milion, doar toată lumea știe că l-a moștenit: provine dintr-o familie de comuniști cu vechime, aparatnici d-ăia care nu trebuiau să fure, că oricum făceau parte din Partidul Interior.

Ce așteptări avem de la Xi Jinping? Sincer, destul de mici. China are o structură de conducere atât de opacă, încât un singur om nu poate schimba mai nimic, chiar dacă vrea (dar, oare, Xi chiar vrea să schimbe ceva?). Pe plan intern, mai mult decât să mai slăbească șurubul (în ceea ce-i privește pe artiști, scriitori și bloggeri) nu văd ce-ar putea face. Programul de înarmare o să continue, în 2013 China va trimite un echipaj uman în spațiu, vor fi lansate la apă primele portavioane de producție proprie, mă rog, chestii d-astea. Tibetanii și uigurii n-o să pupe mai multă autonomie, de asta sunt sigur (ba poate chiar mai puțină! Dacă Xi îi lasă ceva mai liberi pe artiști și pe negustori, atunci trebuie să chinuie pe altcineva, n-are ce face: altfel o să zică securiștii lui că e mămăligă!). În politica externă o să meargă și el cum a mers și Hu Jintao, adică făcând echilibristică între americani și ruși. Plus, evident, ignorându-i pe europeni, că ăștia contează tot mai puțin.

Singura schimbare pe care ar putea-o face Xi este să ia la refec Coreea de Nord. Dacă, într-adevăr, zona Pacificului este cea care dă tonul în secolul XXI, China n-are niciun motiv să mai susțină o ”mână moartă” cum e Coreea comunistă; în loc să producă tehnologie pentru China (cum fac Coreea de Sud, Japonia, Taiwanul și Singapore), Coreea de Nord înghite resurse chineze ca să nu moară de foame. Cât timp o să mai arunce Xi resurse prețioase în această ”gaură neagră”? Că de resurse are și el nevoie ca de aer!

Bun, iată și pariul: Xi Jinping are puterea pe 10 ani, nu pe viață (ca Putin), dar nici pe 4 ani (ca Obama). Asta înseamnă că în 2022 predă ștefeta altcuiva. Eu zic că cel târziu la mijlocul mandatului său (adică cel târziu în 2017) va forța o schimbare de regim în Coreea de Nord și va aduce la putere un reformator, care să implementeze sistemul chinez (partid comunist, economie de piață).

Ții pe-o bere?