Drinking abroad: Celentano (Melitopol)

În sfârșit! După străduințe supraomenești, pe care le voi trece sub tăcere ca să nu mă laud singur, am și o relatare la prezent din Ucraina de Est, că de alea la trecut m-am săturat (ca și voi!). Mai exact, străduințele mele au constat din faptul că o fostă colegă de serviciu de-a soacră-mii a găsit o femeie care s-o ajute la curățenie, pe tanti Luța, româncă pură și dură din Transnistria, care tocmai s-a întors din Melitopol, unde are niște rude. Eu am avut de cărat o mască de chiuvetă de la soacră-mea la colega ei și uite așa am intrat în vorbă cu tanti Luța – repet, nu vreau să mă laud singur, dar numai din oftaturile ei am intuit imediat că-i rost de ceva informații utilizabile. Instinctul, instinctul!

”Războiul ăsta de acum este o prostie”, susține ea. ”Nu zic că cei de la Kiev nu sunt vinovați și ei: adică, de ce să nu vorbim rusește, ce, e rușine? La fel de slabi la minte ca cei de-acasă, care nu ne lasă de-a vorbi românește, că e limbă de fasciști: oameni proști și răi, și unii și alții! Dar să știi că la Melitopol e pace și nimeni nu s-a apucat de nebunii și de terorism, toți își văd de treabă și e bine... (la întrebarea mea despre locuri unde beau localnicii, tanti Luța răspunde)... de băut, lumea bea acasă, la masă, cu familia și cu prietenii, azi la unul, mâine la altul, cum e obiceiul. Bărbații mai stau noaptea să se uite la televizor, îi mai auzeam eu vorbind, dar femeile nu stau cu ei, că au casă și copii, nu le trebuie fotbal și de astea. (Am întrebat ”cu cine ține” populația din oraș, cu separatiștii din Donbas sau cu armata guvernului de la Kiev, iar tanti Luța nu a fost prea sigură de răspuns). Unii zic într-un fel, alții în alt fel, dar nimeni nu vrea să-ajungă războiul în Melitopol, fie la ei acolo! Pe de o parte, n-ar fi rău să fie și în Ucraina pensiile mai mari, cum sunt în Rusia, iar pe de altă parte, oamenii sunt tare supărați pe Putin pentru că minte fără rușine: cum să zică acum că nu el a pornit războiul, când toți știu cum stau lucrurile? E adevărat că cei mai bătrâni țin cu el, c-atâta minte au, dar tineretul e toată ziua la internet și e tare bine informat. La noi în Transnistria e tare multă prostie la oameni în cap, dar la Melitopol nu e așa, slavă Domnului!”. 

În materie de ”baruri europene”, tanti Luța nu a putut să-mi recomande nimic, în afară de pizzeria Celentano, despre care habar n-are unde anume este, pentru că nepotul i-a dus pe toți cu mașina, și la dus și la-ntors. Am întrebat-o ce bere au băut acolo, la pizza. Mi-a zis că ea nu bea alcool, c-o doare capul, iar nepotul ei era șofer, așa că s-a băut cvas. Am întrebat ce e ăla. Tanti Luța mi-a zis că-s prost.

text aparut in numarul 25 din 2014 al revistei "Catavencii"

Drinking abroad: Blinok (Luhansk)

”Tu bei ca porcul și în țara mea mor oameni!”, mi-a zis, și jap!, o palmă (m-am ferit, dar oricum). ”Nemernicule!”, și-a plecat. Avea dreptate, patrioata. 

Problema-i că și eu, la fel ca Gorbaciov (două spirite înrudite, ce să mai vorbim), mi-am imaginat o ”casă europeană comună”, numai c-a lui se întindea ”de la Dublin la Vladivostok”, în timp ce a mea s-a oprit la Nipru. Așa că habar n-am ce e dincolo: nu vă pot recomanda niciun bar din Donețk, Harkov, Melitopol, Kramatorsk, Slaviansk sau Gorlovka. Cu atât mai puțin din Luhansk! Dar, pentru că am acces la arhiva ISB (Internaționala Secretă a Bețivanilor) am obținut o relatare de la un tovarăș de pahar, unul cu mult mai umblat ca mine. Nu strică să rămână scrisă: dacă pân-acum n-am ajuns în Luhansk, când încă se mai simțeau adieri europene, ce șanse sunt s-ajung de-acum încolo, când... ?!

”Luhansk e un oraș al florilor”, susține informatorul meu. ”Fii atent: iei avionul de Viena de la Otopeni, schimbi la Viena, cobori la Kiev, schimbi, și gata, ai ajuns la Luhansk! Simplu. Cam 30 de ore, cu tot cu așteptatul prin aeroporturi. Din păcate, avionul nu aterizează aproape de oraș, ci undeva la vreo 25 de kilometri, iar drumul e plin de gropi; prin comparație, DN 1 e Germania. Ai ajuns, te cazezi: toate hotelurile se cheamă ”Drujba” (”Prietenie”, traducerea mea. Pentru ăștia mai tineri). Ieși prin oraș să bei ceva, toate localurile se cheamă ”Blinok” (asta nu știu ce înseamnă); case nu există, doar blocuri, care n-au nume, evident, doar numere. Atmosfera e cam ca la noi, pe vremea lui Iliescu I (adică ’90 – ’95. Paranteză tot pentru tineri): prețuri mici, băutură proastă, mâncare destul de bună, discuții despre trecut și despre pariuri sportive. Altfel, lumea nu e săracă, dar cocalarii locali sunt jenant de bogați; e-adevărat că-s foarte puțini, față de cum e la noi. Există mici insule de civilizație (”de capitalism” se zice pe-acolo), adică cârciumi europene, cu bere străină, vinuri franțuzești și chiliene, bucătărie internațională și vorbitori de engleză: cam 5% din localurile orașului, poate mai puține. Dar alea-s cu primejdie: Luhanskul este orașul number one în lume, în materie de fete ce vor să se mărite cu străini, de aici densitatea incredibilă de florării, magazine de cosmetice și saloane de înfrumusețare, nu că localnicele ar avea nevoie; dacă mergi în Luhansk la futut, zici c-ai trăit degeaba. Da’ altele te ard pe tine, Mihăiță, deci uite ce-ți zic eu: vezi că vodca lor e făcătură.”

Informatorul meu a fost în Luhansk în 2010. Înțeleg că de atunci s-a mai schimbat câte ceva. Am preferat totuși să ortografiez ”Luhansk” și nu ”Lugansk”, din respect pentru micuța Lena, patrioata.

text aparut in numarul 21 din 2014 al revistei "Catavencii"