My Odnoklassniki account

A long, long time ago (a year?) I’ve made an Odnoklassniki account. Why would a Romanian do such a thing? Aren’t Facebook or Twitter far more popular in Europe and in the civilized world? Of course they are, but my goal was different: I wished to make acquaintances among Ukrainians (yes, I know that Odnoklassniki is equally popular in Russia, but Russians are far less smarter than Ukrainians. My last thought is to argue with all kinds of morons!). „Acquaintances” means attractive young women, of course J but also maniac tourists: climbers, city-breakers, rowers, fishermen, bicyclers, mountaineers, historians, photographers, travelers of all sorts. My plan pathetically failed: after a year, I’ve got 1 (one) friend on Odnoklassniki, and of course this man I knew long before having any idea about Odnoklassniki! All in all: or I am the most stupid internet user in Europe, or Odnoklassniki is a fake. A cheap copy of a real thing (Facebook?). Theoretically, Odnoklassniki is not for Ukrainians and Russians only, but also for Moldovans, Azeris, British, Armenians, Georgians, Uzbekis, Turks and Kazakhs. Even for Romanians! Anyone can judge the success of Odnoklassniki: I am the only Romanian there!

What should I tell to Odnoklassniki creator? Or creators? „Sorry, people, but you can do better than this”? Or, simply and bluntly, „Sorry”?! L

Drinking abroad: ReMi (Taganrog)

Să vă zic un secret, unul mare-mare: eu nu-mi scriu singur textele. Adică, da, le scriu, dar dup-aia le dau neveste-mii la corectat, iar ea găsește zeci de chichițe, ba la diacritice, ba la logica internă a textului, ba la gramatică, ba la conținutul de informație (de exemplu, sunt o grămadă de ”Dunări” în Viena, vreo trei sau patru, iar eu le-ncurc tot timpul, evident; când am scris textul – unicul! – despre un prăpădit de bar vienez, a stat vreo două zile să-l migălească, nu carecumva să se strecoare, Doamne feri, vreo informație inexactă. Femeie, ce să zici!).

Dar asta-i partea bună. Partea mai puțin veselă e că dumneaei are, mai nou, și păreri, cum să le spun, ”artistice”, adică se-aruncă să-și dea cu presupusul și despre cum ar trebui să fie textul, literar vorbind. ”Mai nou” înseamnă, de fapt, de când am început să povestesc de barurile din Donbas și mi-am făcut conturile alea pe site-urile de socializare, rusești și ucrainiene (Vkontakte și Odnoklassniki); am observat eu că mârâie cu tot mai mult curaj, dar am zis c-o fi de la hormoni. De unde! Luată din scurt, doamna a mărturisit că, după umila ei părere, textele sunt tot mai ”urâte”. Am amenințat-o cu trimisul la cratiță, dar i-am permis să se explice: cică voi, cititorii, nu vreți să aflați despre localuri ”oribile”, de bețivi incurabili, din locuri oricum uitate de Dumnezeu și de oameni (adică Ucraina de Est!), ci de locuri ”frumoase”, unde să vă duceți ”iubita” la o ”cină romantică” unde să mâncați ”ceva bun”, să vă ”țineți de mână” și să vă ”priviți lung în ochi”. Am citat, că să pricepeți că, da, toată lumea a-nțeles că voi, cititorii noștri, sunteți mai inteligenți decât ai lor, deci meritați ce-i mai bun; fie și-n materie de baruri! 

Deci, de mânuță cu ”iubita” prin Donbas (mă rog...) nu aveți unde face pe romanticii decât în Taganrog, despre care știu că e-n Rusia, dar nu sunt prea sigur că-i și el în Donbas(-ul rusesc). Vera, sursa mea de pe Odnoklassniki, zice c-ar fi (sursa are și poză, să mor dacă nu dai în bâlbâială!); cică acolo a fost ea cu primul ei iubit, care a dus-o la ReMi, unde s-au ținut de mână și-au privit marea. Nu știe nimic de prețuri, că cic-ar fi plătit ăla. Nu știe nimic de beri, că ea a băut ”un suc”. Konieț.

p.s. ”Donbas” e de fapt teritoriul din jurul râului Doneț, afluent dreapta al Donului. Jumătate din Donbas aparține Ucrainei (regiunile Luhansk și Donețk) și jumătate Rusiei (vreo 10-12 raioane, nu știu bine). Am precizat, că ea zice că nu se-nțelege!

acest text a aparut in numarul 31 din 2014 al revistei "Catavencii"

Drinking abroad: Killfish (Briansk)

A fost greu, dar am reușit! Adică, am reușit pe jumătate: mi-am făcut cont pe Vkontakte, ca să găsesc oameni care-au fost în locurile unde eu n-am fost, astfel încât să scriu despre locurile în care n-am fost, iar voi să citiți și să vă faceți deștepți în cap. 

Evident, n-am găsit niciun om: contul e făcut pe versiunea engleză a site-ului, pe care nu intră nimeni, doar speriați ca mine și obsedați sexuali (două categorii distincte, țin să precizez!). Am apelat (telefonic) la amicul Dmitri, care mi-a explicat cum se face treaba: pe Vkontakte intră mai mult adolescenți ruși bubuind de hormoni (plus fesebiștii care-i supraveghează, bunînțeles), nu băutorii de bere care-mi trebuie mie. Lucrul frumos, curat și isteț pe care trebuie să-l fac este un cont pe site-ul ”Odnoklassniki” (www.ok.ru), care este tot rusesc, dar foarte popular printre ucrainienii de toate vârstele și orientările alcoolice; în română, ar însemna ”Din aceeași clasă” și e folosit de utilizatori nu atât ca să țină legătura cu foștii colegi, cât ca să facă schimb de muzici. Mi-a fost greu la început, că nu muzicile mă interesau pe mine, iar rusa-mi este mai ruginită ca bicicleta de pe balcon, dar până la urmă tot am dat peste un bețivan-sursă.

Domnul F. este, într-adevăr, ucrainian (așa zice el), dar nu locuiește în Slaviansk sau Kramatorsk, ci în Briansk… adică, în Rusia. Mi-am zis ”calul de dar nu se caută la dinți” și i-am răspuns că e bine și-așa, să-mi zică de un bar mai ștaif de p-acolo. Mi-a turuit o gramadă de nume exotice (fals-exotice, cum e moda la ruși, de genul ”Aquarel” sau ”McHighlander” – penibil!), dar, cu răbdare, l-am ghidonat, încet-încet, spre cârciuma unde bea el. A reieșit că e vorba de barul Killfish.

Se pare c-acest Killfish este plasat într-o urâtanie de clădire, fostă hală industrială, probabil, și că-și datorează popularitatea faptului că este discount bar. Adică, mi-a explicat F., ca să bei în Killfish, ai nevoie de un card. Ai card? Bei. N-ai card? Tot bei, dar mult, mult mai scump decât dacă ai. Deci, ca turist, intri în Killfish, îți faci (pe loc) un card (care costă cât nu face) și abia apoi începi să te omenești. Merită, dacă vii și-a doua zi, și-a treia, și tot așa; dacă ești doar în vâjâială, este doar o șmecherie ca să te stoarcă de bani. I-am spus (scris) asta lui F., care mi-a dat o replică memorabilă: ”No tourist comes in Briansk anyway!”.

acest text a aparut in numarul 29 din 2014 al revistei "Catavencii"