Tragedia Bucurestiului

Puteam sa scriu “ghinionul Bucurestiului” si era mai aproape de adevar, dar am preferat-o p-asta cu “tragedia” ca suna mai gongoric, mai pompieristic. Dar ce vreau sa spun:

eu cred ca reputatia foarte proasta de care se “bucura” acest oras oriunde in tara nu e data nici de pozitia geografica, nici de clima, nici de aglomeratie si nici de preturi. Da, orasul e pozitionat total excentric pe harta tarii, dar cate capitale nu-s plasate la fel, si nu se supara nimeni?! Da, e construit intr-o campie mlastinoasa, cu sol pacatos, de te ia mama dracului pana sapi un nenorocit de metrou; da’ ce, Sankt Petersburgul n-are parte de aceeasi belea? Da, clima Bucurestiului e minunata, adica vara e cald ca-n India, iar in timpul iernii viscoleste ca-n Kazahstan; si ce-i cu asta? Ce, Brasilia are clima mai buna?! Sau chestiile astea, ca e aglomerat si scump: ha, ha! Dar ce capitala e altfel? Nu zic de Londra, sa ma luati cu vorba aia ca “Nu se compara”, dar ia uitati-va la Varsovia: vi se pare cumva mai ieftina si cu trafic mai lejer decat Bucurestiul? S-avem pardon!

Nu. Cred ca necazul cel mare e ca Bucurestiul e inconjurat de cele mai “proaste” judete din Romania, din punct de vedere al calitatii umane. Teleorman. Giurgiu. Calarasi. Ialomita. Olt, chiar (asta e ceva mai departe, dar tot prea aproape, din punctul meu de vedere). Oamenii care locuiesc in aceste judete sunt cele mai jalnice exemplare de romani, aflati intr-o inapoiere cronica fata de restul tarii, si asta nu de azi, de ieri, ci de secole. Asta e zona cea mai afectata, pe termen lung, de regimurile fanariot si comunist; de aici si-au recrutat aceste regimuri “cadrele” de nadejde si tot aici s-a oplosit cea mai saraca si compacta minoritate tiganeasca.

Dau cuvantul lui Cezar Paul-Badescu (romanul “Luminita, mon amour”, editura Polirom, 2006, ISBN 973-46-0386-8, pag. 214-215): “Intraseram intr-o lume jegoasa, cu oameni de confort doi. Blocul era construit prin 1975 si fusese populat de comunisti cu indivizi adusi de la tara sa munceasca la uzina IMGB.

Cine iubeste clasa muncitoare sa se duca sa traiasca macar o luna intr-un bloc ca acela. Sa simta mirosurile vietii adevarate, cate un altul la fiecare etaj, combinate cu unul comun, de la toboganul de gunoi. Sa nu aiba apa calda, fiindca ceilalti locatari prefera mai degraba sa-si dea salariile la carciuma din colt decat sa plateasca intretinerea. Sa asculte toata ziua manele de la boxele puse in geam de binevoitori. Sa asiste la scene apetisante, cum ar fi cea a dusului gunoiului la tobogan: oamenii ies in sosete, intra in camaruta tomberonului, lipaie in zoaiele de acolo si se intorc linistiti in casa (e de presupus ca in aceleasi sosete si dorm). Sa auda prin peretii subtiri ai blocului desele certuri conjugale insotite de tipete. Sa calce in balta de pisat sau, la ocazii mai deosebite, in cacatul care troneaza in mijlocul liftului. Sa vasleasca prin valurile de coji de seminte pana intra in casa. Sa-i sune in cap pana la ore tarzii tacanitul zarurilor de table, manuite cu dexteritate de tipi care-si fac veacul in fata blocului, imbracati in maiou si in pantaloni de pijama. Sa se simta solidar cu cei care-i caligrafiaza “pula” pe usa.”

Aici voiam sa ajung. Acestia sunt oamenii “adusi de la tara”. Intreb: de la ce “tara”?! Pai, adusi din satele astea sordide din campia Baraganului, populate, cum zice autorul, de “oameni de confort doi”. Acestia sunt oamenii pe care tara ii identifica cu notiunea de “bucuresteni”.

Si atunci, daca acesti tarani semi-urbanizati nu reprezinta Bucurestiul (si nu-l reprezinta, in mintea mea!), cine sunt “bucurestenii”?

Eu zic ca oamenii din provincie care se muta la Bucuresti, neadusi de nimeni, ci prin propriile eforturi, sunt adevaratii bucuresteni. Oameni bine educati ce aleg sa se mute aici din cauza salariilor mai mari si a iluziei unor scoli mai bune pentru copiii lor (e o iluzie: cele mai bune scoli, licee si universitati din Romania nu se afla in Bucuresti. Stiu ce vorbesc).

Ergo: intocmai ca si Romania in ansamblu, Bucurestiul e locuit de doua tipuri umane foarte diferite, care nu interactioneaza social aproape deloc. Pe de o parte, fostii proletari, actualmente lumpeni de toate felurile, care au fost luati de la coada caprei si bagati in fabrici de regimul comunist. Pe de alta parte, intelectualii si fosta tehnocratie educata in comunism, care a devenit, mai mult sau mai putin, nucleul clasei de mijloc din capitala. In functie de zona bucuresteana de care vorbim, unul sau altul din aceste tipuri umane este majoritar. Foarte general spus, sudul e locuit preponderent de primul tip uman, iar nordul de al doilea.

Apropo, eu stau in sudul Bucurestiului.

Vocea României

Numărul 3, din iunie 2013, al revistei Historia special, se deschide cu un editorial al domnului Ciprian Plăiașu, din care citez in extenso (nu ca Ponta):

”Astăzi, împăratul Traian și romanii săi au devenit în peisajul mediatic românesc și în cel pseudo-istoric un fel de ceilalți strămoși, cu mult mai puțin importanți decât geto-dacii. Chiar dacă istoricii încearcă să arate că această atitudine este greșită [...], există voci care îi privesc pe romani ca pe niște dușmani tolerați, a căror contribuție la sinteza românească nu poate fi negată, dar ar putea fi diminuată. Pentru aceștia, romanii sunt acel ”rău necesar”. Cultura romană, deși apreciată și valorificată oriunde în Europa, nu doar în ziua de azi, ci de multe secole, este aproape uitată la noi, iar vocile de care aminteam mai sus încearcă, în mod constant, subminarea realizărilor și meritelor Imperiului Roman, chiar cu riscul penibilului.” [...]

Învățați să privim doar la noi, la pătrățica noastră, uităm că facem parte și azi, așa cum se întâmpla și în urmă cu aproape 2000 de ani, dintr-o civilizație mai mare, cea europeană. Iar în anumite momente, deschiderea, relaționarea au fost extrem de puternice – un astfel de moment l-a constituit perioada împăratului Traian. Războaiele sale cu dacii și urmele adânci păstrate chiar în inima Romei ne fac părtași la această istorie, la această civilizație, de care suntem rareori conștienți.”

Nu am nimic de comentat, contrazis sau adăugat. Aici este spus totul, în materie de Zeitgeist românesc: cine nu ”ține” cu dacii e fie homosexual, fie ungur. Românii puri sunt daci pe de-a-ntregul, zămisliți de regele Decebal și de nevrednicul Basta (probabil la beție, Teleormanlike, dar ce mai contează).

O întrebare, însă: cine ”vocile” pomenite de două ori în citatul din d-l Plăiașu? Ei bine, aici am câteva păreri: e vorba de trei voci. Iată-le:

Prima este Vocea României complexate. Majoritatea prietenilor mei, din păcate, își adaugă vocile lor mici la această Voce mare. Departe de a fi proastă, Vocea Complexată știe prea bine că, în Uniunea Europeană, România este o țară cu totul insignifiantă, marginală, disprețuită și cu reputație mai mult decât dubioasă; în plus, plasată pe ultimul sau penultimul loc la aproape orice capitol pozitiv. Care-i, atunci, opțiunea Vocii Complexate? ”Să ne mai lase în pace cu Europa lor, care numai rău ne-a făcut, începând de la cucerirea romană și până la integrarea din 2007!”. Cu alte cuvinte, neputând să fim altceva decât codași la oraș (Europa), mai bine să fim la noi în sat fruntași (în afara Europei). Întrebarea la care Vocea Complexată nu poate răspunde: care este, atunci, ”satul” nostru? Dacă pentru ”oraș” (spațiul euroatlantic) suntem prea săraci, murdari și leneși, atunci cărui ”sat” să-i fim fruntea?

Aici intervine a doua voce, Vocea României șmechere. Ea are răspunsul: ”satului” euroasiatic putem să-i fim fruntea, dar ”orașului” euroatlantic o să-i fim totdeauna coada; deci, destinul nostru e legat de Est, nu de Vest, și așa a fost întotdeauna, iar cucerirea romană e doar un accident istoric nefericit, pe care trebuie să-l depășim cât mai curând – e datoria noastră patriotică, de daci! România Șmecheră nu are nicio iluzie, știe că mănâncă mult căcat, cu  polonicul, dar banii negri care vin de la Moscova sunt prea dulci ca să fie refuzați; și pe urmă, ce, pierde cineva ceva? ”Eu”, zice Vocea Șmecheră, ”n-am de ce să refuz bănuții ăștia, care îmi prind foarte bine pe praful ăsta, și oricum, dacă nu-i luam eu, îi lua altcineva!”.

A treia și ultima voce geto-dacă este Vocea României proaste. Asta nu-i nici complexată și nici șmecheră, nu naivitatea o mână-n luptă și nici banii; Vocea Proastă are o singură convingere, veche de când lumea: ”Mai demult era mai bine”. De dragul acestui mai bine, Vocea Proastă este gata să schimbe prezentul pe orice fel de trecut, fie el comunist, medieval sau antic, și pe cât posibil, pe un trecut prelucrat contrafactual: ”Dacă Ceaușescu dădea de mâncare la oameni... dacă Vlad îi trăgea în țeapă pe toți hoții și pe toți străinii din țară... dacă romanii nu ajungeau aici, să ne fure aurul nostru dacic... ehe, ce bine trăiam acum!”. Ceea ce este impresionant la Vocea Proastă e că are un imens sprijin din partea adolescenților și-a celor foarte tineri (mă rog, tineri de Teleorman, dar orișicât!), și că este extrem de puternică în spațiul virtual.

Dac-ar fi știut dacii, săracii, că-ntre un Counterstrike și-un chat, tineretul teleormănean o să posteze în draci comment-uri gen ”Mue Traian”... cred că renunțau la propria lor posteritate!

Cum se cacă românii

În clasamentul primitivilor, fruntaş este judeţul Olt, unde mai puţin de 30% dintre gospodării sunt dotate cu toaletă în casă, în timp ce în municipiul Bucureşti, 95,2% din totalul locuinţelor dispun de baie în interior.

Topul judeţelor cu cele mai puţine locuinţe cu baie în interior este continuat de Vaslui (32,6%), Botoşani (36,8%), Teleorman (37,8%) şi Giurgiu (38,8%), la polul opus clasându-se, după Bucureşti, judeţele: Braşov (89,5%), Timiş (85,0%), Constanţa (84,7%), Hunedoara (84,0%), Sibiu (82,0%) şi Cluj (80,8%).