Ne întoarcem spre yardul din Enfield, obosiți dar nu terminați, și cu chef de vorbă. Fleur: „Am înțeles că există niște tăblițe secrete de aur păstrate în sfânta mânăstire Sfântul Nicolae din Sinaia, pe care nimeni n-a putut să le citească vreodată, și că numai anumiți oameni ai Sfintei Biserici au voie să le vadă. E adevărat, Meehi, tu ce știi?”.
Îi spun că știu despre ce e vorba, dar că tăblițele sunt niște falsuri grosolane, nimeni nu le-a luat în serios. Îi aduc și argumente, dar îmi este clar că Fleur nu mă mai ascultă, pentru că n-are încredere în judecata mea, i se pare coruptă, orbită de prejudecăți. Poate că are dreptate, poate că nu; esențial e că l-am pierdut ca interlocutor, iar pe Rack nu-l interesează subiectul, nu vede cu ce l-ar ajuta pe el tăblițele alea, falsuri sau nefalsuri. Scuipe pe sine!
Ce ar fi trebuit să-i spun lui Fleur, dar nu i-am spus atunci, pentru nu aveam imaginea completă, este povestea tăblițelor. Nu să-l dezamăgesc de la început și el să-și lase mintea să se închidă, ca o pleoapă somnoroasă, peste ochiul creierului! Să vedem ce avem.
Avem 35 de tăblițe de plumb, păstrate la Muzeul de Arheologie din București, inscripționate cu litere grecești și încrustate cu anumite imagini, destul de stângaci executate. Nu există vreo mânăstire cu hramul Sfântului Nicolae în Sinaia, cea mai apropiată fiind în Predeal. În Sinaia avem legenda tăblițelor:
„În anul 1875, cu ocazia construirii Castelului Peleș, [...] s-a descoperit un tezaur de aur, compus din mai multe tablete scrise în relief și alte obiecte de aur. Din ignoranță – tezaurul fiind privit doar ca valoare de aur – a fost cedat de către guvernul procarlist Lascăr Catargiu domnitorului Carol I de Hohenzollern. Operația a fost efectuată prin administrația locală și jandarmi, în cea mai mare taină, astfel, tezaurul cu piese de aur, care ar fi fost impresionante, a dispărut. Posterității au rămas doar copiile efectuate pe metal neprețios de autoritățile locale, la atelierul [...] fabricii de cuie. Facsimilele au fost păstrate la Mânăstirea Sfântul Nicolae din Sinaia”.
„În anul 1875, cu ocazia construirii Castelului Peleș, [...] s-a descoperit un tezaur de aur, compus din mai multe tablete scrise în relief și alte obiecte de aur. Din ignoranță – tezaurul fiind privit doar ca valoare de aur – a fost cedat de către guvernul procarlist Lascăr Catargiu domnitorului Carol I de Hohenzollern. Operația a fost efectuată prin administrația locală și jandarmi, în cea mai mare taină, astfel, tezaurul cu piese de aur, care ar fi fost impresionante, a dispărut. Posterității au rămas doar copiile efectuate pe metal neprețios de autoritățile locale, la atelierul [...] fabricii de cuie. Facsimilele au fost păstrate la Mânăstirea Sfântul Nicolae din Sinaia”.
Acest text a apărut prima dată în 1999, la pagina 134, în cartea „Dacii vorbesc. Introducere în tracologie”, scrisă de Iordache și Bălaș Moldovan, la editura Semne (care acum nu mai există, a fost cumpărată de Grupul Editorial Artemis). Ca sursă a informației citate mai sus, autorii dau „o tradiție orală foarte serioasă”. Punct. Adică dintr-o tradiție orală au aflat ei (în 1999) că în anul 1875, cu ocazia construirii etc, etc, etc... !
Ce există concret: 35 de tăblițe de plumb, de origine necunoscută, dintre care 34 sunt rectangulare (pătrate sau dreptunghiulare) și una rotundă. Majoritatea sunt acoperite cu litere grecești târzii, iar pe câteva sunt și litere ce nu fac parte din vreun alfabet cunoscut. Cele mai multe tăblițe au „ilustrații” cu soldați, regi, temple, cetăți etc. Materialul tăblițelor a fost analizat la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, cu rezultat clar: datează din secolul 19.
Ce există concret: 35 de tăblițe de plumb, de origine necunoscută, dintre care 34 sunt rectangulare (pătrate sau dreptunghiulare) și una rotundă. Majoritatea sunt acoperite cu litere grecești târzii, iar pe câteva sunt și litere ce nu fac parte din vreun alfabet cunoscut. Cele mai multe tăblițe au „ilustrații” cu soldați, regi, temple, cetăți etc. Materialul tăblițelor a fost analizat la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, cu rezultat clar: datează din secolul 19.
Ceea ce n-ar avea nicio importanță, conform legendei: când săpau pentru fundațiile Castelului Peleș, lucrătorii ar fi găsit un tezaur de 200 de tăblițe de aur, care a fost imediat confiscat de regele Carol I. Regele a dat tăblițele la topit și cu aurul rezultat din acest act de vandalism a reușit să termine construcția castelului, ale cărei fonduri deja se epuizaseră. Dar a dat ordin ca 35 din cele 200 de tăblițe să fie copiate în plumb, iar aceste copii au ajuns până la noi; asta explică de ce plumbul din care sunt făcute este contemporan cu regele Carol I, și nu cu dacii. Esențial este, deci, ce anume scrie pe ele. Dar ce scrie?
Nu mă pricep, așa că îi dau cuvântul lui Dan Alexe: „Plăcuțele de la Sinaia – un fals grosolan. Apoi, chiar dacă dacii puteau călători în timp și în spațiu, cum scriu sectanții cei mai exaltați, „scrierea dacă” de pe celelalte plăcuțe, cele metalice de la Sinaia, rămâne tot un fals grosolan. Dacopații țipă, de când pot publica liber în presă și pe internet, că o conspirație de trădători de țară refuză să studieze „plăcuțele de la Sinaia”, scrise în minunatul alfabet al dacilor. Unii exaltați au publicat chiar și cărți anunțând că le-au „descifrat”! Nu știm ce vor să zică acei oameni prin „descifrare”. „Scrierea” tăblițelor de la Sinaia, lesne de citit, nu e altceva decât alfabetul grecesc atic-ionic, trântit acolo alandala și căruia falsificatorii i-au adăugat pe unele plăcuțe un M etrusc pe care dacii nu-l puteau cunoaște.
Falsul e grosolan din toate punctele de vedere. Regularitatea desenului literelor face total implauzibilă ideea că s-ar fi putut scrie fără separare între cuvinte (cuvintele sunt în scriptio continua, fără spații între cuvinte). Acele „cuvinte” care pot fi decupate în text sunt și ele neverosimile: de pildă, „Sarmato”, vizibil pe-a plăcuță, n-are ce să caute acolo. Dacii, vecini cu cei pe care-i numim noi astăzi „Sarmați”, le-ar fi zis Sauro-mati... Aceia erau de limbă iraniană, de unde etnonimul lor: Sauro-ceva – care venea de la iranianul sauro = negru (în persana modernă, siyah).
Dacopații nu știu însă nici măcar să folosească un dicționar al limbii române, ba pe deasupra nu prea vorbesc alte limbi în general, altfel ar recunoaște pe plăcuțele lor cuvinte împrumutate de română de-a lungul secolelor din greacă și din limbile slave vecine și care nu pot prin urmare proveni din misterioasa limbă dacă. Tentativele lor de „descifrare” sunt de un uriaș umor involuntar. Astfel, într-o „descifrare” publicată pe internet a frazelor „dacice” de pe acele falsuri care sunt plăcuțele de la Sinaia, găsim termeni din creștinismul grec și slavon, precum „schit” (altfel zis, dacii aveau schituri!), apoi verbe intrate în română din greaca modernă („a sosi”!), iar una dintre ele pare a spune că fetele dacilor purtau „coc” (venit la noi, de fapt, din franțuzescul coque).
Acești taraboste și pileati auto-impovizați lingviști ar face bine să-și cumpere măcar un DEX și să învețe să-l folosească. Acolo, în dicționar, în josul fiecărui cuvânt, vor găsi un rând care începe cu „Etim.” = originea și istoria cuvântului. Majoritatea etimologiilor din DEX sunt exacte. O simplă verificare a originii cuvintelor i-ar scuti pe dacopați să mai scrie aberații clinice și să introducă în „limba dacilor” turcisme și slavonisme. La fel, niciunuia dintre acești sectanți nu-i trece prin cap să-i ofere cititorului o cheie hermeneutică. Altfel zis: prin ce metodă au ajuns ei la descifrare și prin ce raționament au dedus că, de pildă, ROTOPENEOMATE, de pe una din tăblițe, ar însemna COMANDANȚI STĂPÂNI DE ROATE?!
Ca dovadă internă, filologică, a faptului că tăblițele sunt un fals e și faptul că în alfabetul folosit pe ele, care nu e altul decât cel grecesc, numele Burebista apare scris BΩEPOBΥΣΤΩ... cu Y pentru I! Capulzanul care a fabricat plăcuțele, nefiind filolog, ignora faptul că în greaca veche, ante-bizantină, Y reprezenta vocala u, iar nu i, ca astăzi. Ulterior, în atică, și apoi în koiné, în limba greacă comună, Y a devenit fonetic Ü, ca apoi să sfârșească în i de azi după perioada bizantină. Așa se dă de gol un falsificator necunoscător al ABC-ului studiilor elenice: folosește greșit o literă antică atribuindu-i valoarea fonetică de azi.
În sfârșit, pe aceeași plăcuță mai vedem în partea dreaptă un șarpe copiat de pe logourile moderne ale farmaciilor, în mijloc, jos, o figură a lui Cristos cu aripi, inspirată dintr-un manual de arhitectură a catedralelor bizantine, în vreme ce siluetele de soldați cu scuturi care umplu friza de jos sunt copiate de pe vase antice grecești. Ne vine să strigăm: Gebeleizis, cam puturos acest copy-paste din plumb!” (Dacopatia și alte rătăciri românești, de Dan Alexe, editura Humanitas, ISBN 978-973-50-4833-4, paginile 83-85).
Un ultim amănunt, care-mi trece acum prin cap și chiar mă mir că nu l-am citit la alții: povestea cu plăcile de aur care mai întâi au apărut și pe urmă au dispărut (dar au rămas copiile) este tot un copy-paste, după Joseph Smith, întemeietorul religiei mormone, după „momentul” 1823 (îngerul îi spune să dezgroape niște plăci de aur, acoperite cu o scriere misterioasă, plăci pe care Joseph le traduce, nu se știe cum, iar după ce termină traducerea vine îngerul și-i ia plăcile înapoi). Măcar în afacerea asta cu plăcuțele de la Sinaia, noi dacopații tot avem ceva concret, niște obiecte pe baza cărora să discutăm, dar mormonii n-au nimic!. Pentru cine are chef să dezvolte paralela într-un articol serios („Plăcuțele de Aur ale dacopaților vs. Plăcile de Aur ale mormonilor”?!), iată un link de informare: https://en.wikipedia.org/wiki/Golden_plates
